„Vă mulțumim, Maia Grigorievna și Igor Nicolaevici”. Reacția lui Mark Tkaciuk la decizia CC, privind statutul limbii ruse

Unul dintre liderii partidului „Congresul civic”, Mark Tkaciuk, îi califică drept „provocatori” pe deputații socialiști, autori ai proiectului de lege privind statutul limbii ruse, dar și pe parlamentarii de drepta și pe membrii Curții Constituționale. Într-un interviu pentru portalul  enews.md, acesta a menționat că legea respectivă este „o provocare a socialiștilor privind limba rusă”.

„În situația în care limba rusă este și rămâne o limbă de comunicare interetnică, conform tuturor actelor normative, când misiunea consta doar în implementarea Legii privind minoritățile naționale și organizațiile lor, socialiștii – bah! și scot cel mai tâmpit proiect de lege după conținut, privind limba rusă. Îngustează considerabil funcțiile limbii ruse în Moldova, în comparație cu acele norme legislative care funcționau pe deplin. Și, previzibil, primesc un răspuns pe măsură de la niște provocatori la fel ca ei – parlamentarii partidelor de dreapta și persoanjele care se consideră judecători ai Curții Constituționale”, a argumentat Tkaciuk.

Fostul deputat comunist a criticat și comentariile la acest subiect din partea Alei Nemerenco, consiliera președintei Sandu.

„După decizia xenofobă a Curții Constituționale cu privire la limba rusă, după declarațiile devastatoare ale consilierei Maiei Sandu – Ala Nemerenco, după declarațiile lui Igor Grosu, este clar că adepții lui Sandu sunt gata să participe la astfel de provocări. Fără exagerări, ei sunt gata să joace rolul fanilor ideilor moștenite de la mareșalul Antonescu”, a mai spus politicianul.

Mark Tkaciuk a mai spus că, în opinia sa, partidele parlamentare se completează în propaganda urii: „Aruncă în societate cele mai grele droguri politice, seamănă ură printre oamenii simpli. Vă mulțumim pentru asta, Maia Grigorievna și Igor Nicolaevici. Vă reușește. Pacea, în Moldova, cu fiecare zi, devine tot mai slabă și mai șubredă”.

***

Pe 21 ianuarie, Curtea Constituțională a decis că Legea înaintată de PSRM privind funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova nu este constituțională. Președintele formațiunii, Igor Dodon, a declarat pe 22 ianuarie că decizia ar putea provoca proteste de amploare care se vor desfășura săptămâna viitoare.

Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova a venit cu o reacție oficială după decizia CC. Reprezentanții misiunii diplomatice au calificat drept „factor alarmant” decizia magistraților și au amintit despre consecințele „șovinismului anti-rusesc” de la sfărșitul secolului 20.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

laf.md

Încă un candidat pentru funcția de bașcan al Găgăuziei: Partidul Popular Găgăuz îl propune pe Ivan Câlcic

Partidul Popular Găgăuz l-a desemnat pe vicepreședintele formațiunii, Ivan Câlcic, drept candidat la funcția de bașcan al Găgăuziei. Anunțul a fost făcut pe 26 septembrie de liderul partidului, Nicolai Dudoglo.

Formațiunea îl prezintă pe Câlcic drept „candidatul poporului” și îl descrie ca pe „un om simplu, integru și patriot, care își iubește poporul și ținutul natal”.

Totodată, Partidul Popular Găgăuz le propune celorlalți lideri politici din autonomie să inițieze un dialog privind o posibilă susținere comună a candidaturii lui Câlcic.

Potrivit partidului, discuțiile ar trebui să se concentreze pe viitorul Găgăuziei, interesele locuitorilor autonomiei și posibilitățile de colaborare.

Despre Ivan Câlcic se cunosc puține informații din surse publice. Potrivit Nokta, acesta s-a născut pe 24 octombrie 1966, în orașul Suhumi, Georgia. În declarația depusă pentru alegerile din 2021 pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, Câlcic a indicat că are studii superioare și este inginer-mecanic. Acesta locuiește în Comrat, este căsătorit și are doi copii. În 2021, a candidat pentru Adunarea Populară în circumscripția electorală nr. 3 din Comrat.

Anterior, Comisia Electorală Centrală a modificat trei dintre hotărârile sale și a inclus oficial Partidul Popular Găgăuz, condus de Nicolai Dudoglo, în lista formațiunilor politice care pot participa la alegerile pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Printre persoanele care și-au anunțat deja intenția de a candida la funcția de bașcan se numără Petru Vlah, Fiodor Gagauz, Serghei Anastasiov și Alexandr Stoianoglo. De asemenea, fostul deputat al Partidului Democrat din Moldova, Cornel Dudnic, și-a anunțat intenția de a participa la alegeri.

Pe 23 septembrie, Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei a anunțat că a înregistrat grupul de inițiativă pentru susținerea candidaturii lui Cornel Dudnic. Membrii acestuia pot începe colectarea semnăturilor alegătorilor, necesare pentru depunerea ulterioară a actelor în vederea înregistrării candidatului.

La rândul său, Alexandr Stoianoglo a depus cererea și documentele necesare pentru înregistrarea grupului de inițiativă.

Recepționarea documentelor pentru înregistrarea candidaților la alegerile pentru funcția de bașcan a început pe 21 septembrie. Scrutinul este programat pentru 15 noiembrie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: