Va recunoaște UE certificatele de vaccinare moldovenești? Răspunde Peter Michalko (VIDEO)
Full Article 2 minutes read

Va recunoaște UE certificatele de vaccinare moldovenești? Răspunde Peter Michalko (VIDEO)

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova Peter Michalko este de părere că cetățenii moldoveni vor putea călători în spațiul european în perioada estivală. În cadrul unei emisiuni la NM, diplomatul a precizat că este important ca „statele-partenere al UE, precum Moldova” să fie conectate la sistemul european de certificare a documentelor privind imunizarea contra coronavirusului.

Moderatoarea l-a întrebat pe ambasadorul UE în Moldova dacă certificatele de vaccinare moldovenești vor fi recunoscute în spațiul european.

„Cred că vor putea călători în UE, pentru că țări precum Grecia, dar și altele, își deschid deja frontierele pentru turiști. Desigur, rămâne în vigoare prevederea privind prezentarea rezultatului negativ al testului PCR, este important. De asemenea, continuă procesul de vaccinare, unii și-au administrat deja prima doză și o așteaptă pe cea de-a doua, trebuie să completeze imunizarea. Însă oamenii încep deja să călătorească și este un lucru bun”, a răspuns diplomatul.

Peter Michalko a precizat că oficialii din UE sunt în proces de reglementare al aspectelor privind certificatele de vaccinare și este important ca statele partenere să fie conectate la acestea.

„Pentru călătorii care vor să tranziteze mai multe state este mai bine să dețină un document privind vaccinarea. UE lucrează în prezent asupra acestui aspect. Cred că este foarte important să fie conectate și statele-partenere, precum Moldova. Procesul este în desfășurare”, a mai spus ambasadorul.

***

Pe 14 mai, Grecia a deschis oficial sezonul turistic, iar primii turiști au ajuns deja pe plajă. Intrarea pe teritoriul elen este permisă celor care au dovada vaccinării împotriva COVID-19, un test PCR negativ sau o adeverință că au trecut prin boală. Moldovenii nu au fost incluși, însă, în lista cetățenilor țărilor care pot călători în Grecia.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: