Андрей Мардарь/ NewsMaker.md

Veaceslav Platon a fost citat de Procuratura Anticorupție. Este acuzat de atac raider asupra „Moldova-Agroindbank”

Veaceslav Platon a fost citat de către procurorii anticorupție, în vederea înaintării acuzării într-un dosar penal cu privire la atacul raider asupra unei bănci în care sunt vizați bani din laundromatul rusesc. Omul de afaceri, care este fost deputat, ar urma să se prezinte pe 2 noiembrie.

„Având în vedere interesul public sporit în raport cu investigațiile cu privire la acțiunile întreprinse de către unele persoane în perioada anilor 2011-2015 în vederea preluării controlului asupra instituției financiare BC „Moldova-Agroindbank” SA și gestionarea acestei instituții în beneficiul unui grup criminal organizat, comunicăm că investigațiile respective se referă la fapte ce se încadrează juridic conform prevederilor art. 190 alin. (5) Cod penal (Escrocherie săvârșită în proporții deosebit de mari) și art. 243 alin. (3) lit.b) Cod penal (Spălarea banilor în proporții deosebit de mari)”, au anunțat procurorii pe 29 octombrie.

În cadrul investigațiilor s-a constatat că făptuitorii, folosind documente false și mijloace financiare provenite din „Laundromatul rusesc”, au organizat înregistrarea unor tranzacții în lipsa voinței proprietarilor legali sau a succesorilor acestora. Asta le-a permis de a obține un pachet de 28051 de acțiuni al BC „Moldova-Agroindbank” SA, în valoare totală de 28 milioane lei.

Procurorii au constatat că, ulterior obținerii pachetului de acțiuni, pentru a deghiza originea ilicită a hârtiilor de valoare sustrase, făptuitorii au tranzacționat acțiunile sustrase către companiile nerezidente al căror beneficiar real era Platon Veaceslav.

„În perioada 2011-2015, făptuitorii au dobândit  43,11% din acțiunile BC ,,Moldova-Agroindbank” SA care erau deținute de o serie de companii în marea majoritate nerezidenți, beneficiar real al cărora a devenit Platon Veaceslav, ceea ce i-a permis ultimului să preia controlul asupra acestei instituții financiare pe o anumită perioadă”, se arată în comunicat.

Procurorii anticorupție l-au citat pe Veaceslav Platon pentru data de 2 noiembrie 2021 în vederea înaintării acuzării.

Platon nu a venit deocamdată cu o reacție la anunțul Procuraturii Anticorupție. Conform presei, acesta s-ar afla în Marea Britanie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

UnuTV explică împrumutul primit de la Vasile Tofan: pe ce au fost cheltuiți banii și ce legătură are premierul cu postul TV

Postul de televiziune UnuTV a venit cu explicații după ce premierul Vasile Tofan a declarat aproape 26 de mii de dolari sub formă de dobândă aferentă unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul. UnuTV susține că banii împrumutați au fost folosiți exclusiv pentru amenajarea studioului și a redacției, iar împrumutul a fost rambursat integral în 2025. Postul precizează că Tofan nu deține și nu a deținut vreodată calitatea de fondator sau membru în organele de conducere ale UnuTV, iar relația sa cu Independent Trust Media s-a „limitat la contractul de împrumut”.

„În anul 2024, odată cu lansarea postului de televiziune UnuTV, compania Independent Trust Media SRL a încheiat un contract oficial de împrumut cu omul de afaceri Vasile Tofan. Fiind o companie nou-înființată, fără istoric financiar, Independent Trust Media SRL întâmpina dificultăți în a obține finanțare bancară. În aceste condiții, împrumutul a fost acordat în termeni similari celor practicați de instituțiile bancare, conform înțelegerii dintre părți. (…) În anul 2025, Independent Trust Media SRL a rambursat integral împrumutul, inclusiv dobânda aferentă prevăzută în contract, sumă reflectată în declarația de avere a premierului Vasile Tofan”, se arată în comunicatul UnuTV.

Postul TV susține că împrumutul a fost contractat „în mod transparent, fiind adus la cunoștința tuturor partenerilor de dezvoltare ai Independent Trust Media SRL încă de la momentul acordării”.

Amintim, prim-ministrul Vasile Tofan și-a depus astăzi, 21 august, declarația de avere și interese pentru anul 2025. Potrivit documentului, șeful Cabinetului de miniștri a ridicat anul trecut peste 600 de mii de dolari salariu și dobânzi de la Horizon Capital.

Oficialul declară 23 de conturi în Republica Moldova și peste hotare, în care păstrează, în diferite valute, echivalentul a aproape 10 milioane de dolari.

Noul șef al Guvernului declară, totodată, și venituri din dobânzi, inclusiv 25.875 de dolari aferenți unui împrumut acordat Independent Trust Media, compania care a fondat postul UnuTV.

***

Compania Independent Trust Media, care are legătură cu TV8, a primit licență de emisie pentru  UnuTV în iulie 2024. Canalul TV se axează pe conținutul de divertisment pentru vorbitorii de limbă rusă. 

Independent Trust Media a fost înființată de jurnalista Mariana Rață, co-fondator al TV8 Media Alternativa, Vasile Gherman, director financiar al TV8, și Svetlana Buză, director executiv al Media Alternativa.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: