Veronica Dragalin ar putea fi următoarea șefă a Procuraturii Anticorupție. A trecut etapa de preselecție

Veronica Dragalin ar putea fi următorul procuror anticorupție. Aceasta a trecut, pe 18 mai, etapa de preselecție în cadrul concursului la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție. Un anunț în acest sens a fost făcut de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).

Potrivit deciziei Comisiei speciale, etapa de preselecție în cadrul concursului la funcția de procuror-șef al Procuratura Anticorupție a fost promovată de către candidata Dragalin Veronica. Ea a obținut punctajul total de 9,8 puncte.

Urmează ca CSP să finalizeze selecția, iar mai apoi să o propună pe Veronica Dragalin pentru numire.

Dragalin, în 2008, a absolvit Facultatea de biologie şi chimie la Universitatea din Durham, Carolina de Nord. În 2011, Veronica Dragalina a absolvit facultatea de drept la Universitatea din Virginia.

Mai târziu, Veronica Dragalin a ajuns Assistant US Attorney în biroul procuraturii federale din districtul central al Californiei.

Pe lângă limba română, Dragalin vorbeşte încă cinci limbi: engleza, spaniola, rusa, germana şi italiana.

De-a lungul carierei sale a obținut mai multe distincții și premii printre care:

  • Premiul „Cazul Anului” din partea Biroului Alcool, Tutun, Arme și Explozibili (ATF) (2019;
  • Premiul Directorului FBI(2020); 
  • Nominalizată la Premiul Național pentru „Tânărul Avocat Federal” (2021) (rezultatele urmează);
  • Nominalizată la Premiul „Procuror de Prim Rang” pentru femeile din forțele federale de justiție (2021) (rezultatele urmează);
  • Premiul „Rising Star”în California de Sud.

Veronica Dragalin este fiica Elenei Dragalin, președinta organizației Moldova-AID și cea care organizează în fiecare an tradiționala Convenție moldo-americană, eveniment care întrunește reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale americane și din Republica Moldova, dar și persoane originare din Republica Moldova și stabilite cu traiul în Statele Unite ale Americii.

Portalul Anticorupție scrie că Veronica Dragalin a plecat împreună cu părinţii din Republica Moldova încă din fragedă copilărie, după clasa întâia. Clasa a doua o continuă în Italia, iar clasele a treia şi a patra le termină în Germania.

Când avea 11 ani, Veronica Dragalin ajunge cu familia în Statele Unite ale Americii.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Volodimir Zelenski/X

Zelenski avertizează: „Putin vrea să refacă URSS, să-și recapete influența asupra asupra statelor baltice și a R. Moldova”

Reducerea sprijinului european pentru Ucraina ar putea duce la intensificarea atacurilor hibride ale Rusiei, inclusiv în Republica Moldova și România. Avertismentul a fost lansat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu pentru postul danez DR Nyheder, publicat chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene de la Abu Dhabi, mediate de Statele Unite.

Zelenski a descris două scenarii pentru cazul în care sprijinul european ar înceta. În primul, pe care îl consideră „mai puțin grav”, Rusia și-ar intensifica acțiunile hibride în țările în care, potrivit lui, a mai recurs la astfel de atacuri.

„Scenariul periculos. Rusia își continuă atacurile hibride, așa cum a făcut-o de multe ori în Republica Moldova, România, Bulgaria, chiar și în Germania și în țările nordice, precum Finlanda și Danemarca. Va începe să facă asta pe scară largă. Acesta este scenariul mai puțin grav”, a declarat liderul de la Kiev.

În scenariul mai grav, liderul ucrainean consideră că Moscova ar încerca să-și extindă influența în Europa. El a indicat Republica Moldova și statele baltice printre țările vizate.

„Scenariul foarte periculos. Rusia înaintează mai adânc în Europa. Putin vrea să refacă URSS și să se întoarcă în URSS. Ce înseamnă asta? Să-și recapete influența asupra fostelor republici sovietice, cel puțin asupra statelor baltice și a Republicii Moldova. Asta privește și țări membre ale NATO, ceea ce înseamnă că Alianța va trebui să reacționeze. Ar fi implicate întreaga Europă și Statele Unite. Există riscuri și pe mare. Rusia ar putea bloca Marea Baltică așa cum blochează Marea Neagră”, a mai declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Prima zi a negocierilor dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite la Abu Dhabi, s-a încheiat pe 10 noiembrie, după patru ore și jumătate de discuții. A fost prima rundă de negocieri între Moscova și Kiev din ultimele opt luni, scrie DW.

Potrivit unei surse apropiate delegației ucrainene, citată de „Ukrainska Pravda”, părțile ar fi convenit să organizeze în curând un schimb de prizonieri de amploare. Moscova vrea ca principala temă a discuțiilor trilaterale să fie securitatea Europei după război, potrivit unei surse din delegația rusă, citată de Reuters.

Reprezentanți ai unor state europene, ai UE și ai NATO s-au aflat la Abu Dhabi, fără să participe direct la negocieri, mai scrie DW. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a calificat discuțiile drept „foarte productive” și a pledat pentru implicarea europenilor în rundele viitoare.

Negocierile urmează să continue miercuri, 11 noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: