timpul.md

Vicedirectorul Spitalului Raional Anenii Noi a delegat mai multe atribuții soției și fiicei, care lucrează în același spital

Vicedirectorul Spitalului Raional Anenii Noi, Alexandru Nastas, ar fi implicat în 11 situații de conflict de interese real nesoluționate. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un act de constatare în privința acestuia pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese. Totodată, pe numele vicedirectorului a fost pornită și o cauză contravențională.

Potrivit unui comunicat de presă emis de ANI, vicedirectorul spitalului și farmacistul diriginte din cadrul spitalului, care s-a dovedit a fi fiica acestuia, erau în conflict de interese.

Totodată, începând cu anul 2017, în lipsa directorului, vicedirectorul exercita și atribuțiile acestuia. Astfel, a emis o serie de acte administrative avantajoase, atât în favoarea fiicei sale, cât și a soției care, la fel, fiind angajată în cadrul spitalului.

Cumulativ, în perioada când deținea interimatul funcției de director, acesta a semnat 11 ordine prin care a delegat mai multe atribuții soției și fiicei, inclusiv anumite majorări și adaosuri lunare la salariu, care oscilau între 2250 lei și 5860 lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Recean, în dialog cu activiști, antreprenori și tineri din Găgăuzia și Taraclia: „Unitatea e puterea noastră”

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mai mulți activiști civici, antreprenori, tineri, dar și reprezentanți ai sectoarelor de educație, cultură și mass-media din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia. Potrivit unui comunicat al Executivului, discuțiile s-au concentrat pe importanța implicării minorităților naționale în procesele de luare a deciziilor.

Dorin Recean a evidențiat faptul că în sudul țării se investește activ, în special, în infrastructură. Printre cele mai mari proiecte se numără construcția drumului de ocolire Vulcănești, un proiect de 28 de milioane de euro, susținut din fonduri europene. Totodată, în UTA Găgăuzia, sunt în desfășurare 15 proiecte finanțate prin programul guvernamental „Satul European”, în valoare totală de 73 de milioane de lei.

De asemenea, premierul a menționat lansarea programului de formare profesională pentru cadrele didactice care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Programul este organizat de Universitatea de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației, și este destinat pentru 74 de cadre didactice din 56 de grădinițe din autonomie. 

Tinerii prezenți la întrevedere au abordat subiecte privind integrarea europeană și măsurile de combatere a dezinformării.

„Unitatea e puterea noastră și doar împreună vom reuși să dezvoltăm comunitățile locale și să asigurăm un nivel de trai mai bun”, a precizat șeful Guvernului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: