Victoriabank, recunoaștere pentru integritatea în afaceri la Gala Businessului Moldovenesc

Victoriabank a primit premiul «Implementarea standardelor de integritate în sectorul privat» în cadrul Galei Businessului Moldovenesc, la ediția din acest an a concursului «Marca Comercială a anului».

Premiul pentru integritatea în afaceri a fost acordat în premieră în acest an, la inițiativa PNUD (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare), CNA (Centrul Național Anticorupție) și CNI (Camera de Comerț și Industrie). Banca a obținut rezultate semnificative pentru calitatea produselor și serviciilor.

Cu aceasta ocazie, Victoriabank a primit, alte doua premii:

«Debutul anului»

Premiul «Debutul anului» a fost acordat pentru produsul lansat la sfârșitul anului trecut, STAR Card. Cardul este unic pe piața bancară din Republica Moldova, anume prin faptul că încorporează concomitent însușirile a 3 carduri: card cu linie creditară, card de cumpărături în rate, în rețeaua de magazine partenere și card de acumulare a punctelor bonus (puncte STAR).

«Rebranding»

În decembrie 2019, la aniversarea celor 30 de ani de activitate, Victoriabank și-a anunțat noua sa identitate de brand, care redă energia și caracterul modern al brandului. Noua identitatea a fost creată să comunice echilibrul între vechi și nou, între moștenire și modernizare, reprezentând schimbarea naturală prin care trebuie să treacă banca pentru a genera și susține transformarea către cultura Banca Transilvania, la care Victoriabank a aderat în 2018.

La începutul anului 2018, Victoriabank a devenit parte a celui mai mare grup financiar din România, Banca Transilvania. Aderarea Victoriabank la grup a marcat începutul unui nou capitol în dezvoltarea mediului bancar și de afaceri din Republica Moldova. Prin urmare, a fost pus în aplicare un plan de reorganizare a băncii, prin implementarea la Victoriabank a celor mai bune practici BT referitoare la clienți produse și servicii, tehnologie și echipă. Prioritățile BT la Victoriabank au fost și continuă să rămână asigurarea transparenței activității, susținerea antreprenorilor și a persoanelor fizice, dezvoltarea canalelor alternative de banking, perfecționarea serviciilor și produselor, respectiv integrarea echipelor celor două bănci.

Victoriabank este recunoscătoare pentru aprecierea eforturilor sale de a deveni o bancă mai bună, transparentă și integră, cu produse și servicii de înaltă calitate, care vin să faciliteze viața tuturor cetățenilor și să contribuie la creșterea economiei țării.

În acest an, în contextul pandemiei, Gala Businessului Moldovenesc s-a desfășurat în format virtual și putea fi urmărită live pe pagina oficială de facebook a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Victoriabank.md

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

parlament.md

Grosu neagă că Stoianoglo ar fi candidatul PAS la funcția de bașcan al Găgăuziei: „Este un fals”

Informațiile de pe canale de Telegram precum că Alexandr Stoianoglo ar fi candidatul PAS-ului la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei sunt false. Declarații în acest sens au fost făcute de președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, la ediția din 9 septembrie a emisiunii „Secretele Puterii”, de la Jurnal TV. La aceeași emisiune, Grosu a apreciat prestația lui Stoianoglo din timpul negocierilor dintre Comrat și Chișinău cu privire la particularitățile desfășurării alegerilor. În același timp, l-a îndemnat să aleagă o altă locație pentru anunțurile electorale decât Parlamentul.

În timpul emisiunii, Grosu a fost întrebat dacă PAS va merge ca partid în alegerile din Găgăuzia. „Noi n-avem o decizie la capitolul acesta. Vă spun așa cum este, încă discutăm. (…) Noi ne dăm bine seama șansele care le avem acolo, dar, în același timp, nu putem să lăsăm oamenii”, a comunicat Grosu.

Solicitat să comenteze informațiile de pe canale de Telegram precum că Stoianoglo ar fi candidatul PAS-ului la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, Grosu a declarat: „Evident că este un fals. (…) Comunicăm foarte rar cu domnul Stoianoglo și mai mult în ședință în plen. Dar vreau să vă spun că i-am văzut prestația în cadrul negocierilor. (…) Atunci când încercam să găsim soluții pentru particularitățile desfășurării alegerilor. Când veneau deputații din Adunarea Populară la Chișinău. (…) A fost invitat și domnul Stoianoglo. A avut o poziție foarte corectă. A fost plăcut surprins. În multe momente intervenea și spunea: „Colegi, aici e clar soluția, e benefică și e corectă ca aceleași reguli să fie aplicate, de desfășurare a alegerilor, pe tot teritoriul Republicii Moldova”. (…) Nu pot să mă pronunț despre capacitățile dumnealui manageriale și nici nu e cazul să mă pronunț”.

În context, Grosu l-a rugat pe Stoianoglo, care și-a anunțat candidatura la funcția de bașcan al Găgăuziei în timpul unui briefing de presă organizat la Parlament, să aleagă o altă locație pentru anunțurile electorale. „Am văzut că și-a anunțat intențiile. Ceea ce am să-l rog frumos, când se gândește să mai facă astfel de anunțuri electorale, să aleagă alt spațiu. (…) Parlamentul nu-i pentru a anunța lansări în campanii electorale. Sunt alte spații neutre”, a menționat Grosu.

***

Deputatul „Alternativa”, Alexandr Stoianoglo, și-a anunțat candidatura la funcția de bașcan al Găgăuziei pe 7 septembrie, în timpul unui briefing de presă organizat la Parlament. El a spus că va candida independent.

Liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a scris pe canalul său de Telegram că Stoianoglo „este candidatul partidului de guvernare”, adăugând că acestuia „i s-a promis închiderea tuturor dosarelor penale pornite pe numele său și sprijin politic și administrativ”. Stoianoglo nu a comentat aceste informații.

***

Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie, în aceiași zi cu scrutinul electoral pentru Adunarea Populară.

NM Espresso: Rusia a atacat un punct de trecere la frontiera dintre Ucraina și Moldova, Dodon s-a grăbit cu candidatul la funcția de bașcan, iar mediului de afaceri i se promite o viață mai ușoară

Războiul din Ucraina și Moldova

În noaptea de 9 septembrie, drone rusești au atacat punctul de trecere ucrainean Starokazacie de la frontiera moldo-ucraineană. După aceasta, activitatea punctului comun de trecere Tudora—Starokazacie a fost suspendată. În urma atacului au murit doi civili ucraineni. De asemenea, a fost rănit un cetățean moldovean.

În Rusia s-a declarat că acest punct de trecere era folosit pentru livrări militare în Ucraina. Ministerul Afacerilor Externe al Moldovei a calificat acuzația dreptfalsă și nefondată și a condamnat atacurile rusești.

Iar Ministerul Apărării nu a exclus posibilitatea ca, în urma unor eventuale noi atacuri cu drone rusești, să moară oameni în Moldova. Totodată, Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW) consideră că chiar și pătrunderea accidentală a dronelor rusești în spațiul aerian al Moldovei și al țărilor NATO poate fi în avantajul Rusiei.

Între timp, poliția a comunicat că drona prăbușită în ajun în raionul Rîșcani seamănă cu o dronă de tip «Gherani», iar în crater oamenii legii au găsit bile metalice, ceea ce indică prezența explozibilului.


Viață mai ușoară pentru mediul de afaceri?

Guvernul Moldovei propune să facă viața mediului de afaceri mai ușoară, prin anularea unor proceduri birocratice și reducerea controalelor, a anunțat premierul Vasile Tofan și a prezentat un pachet de măsuri care vizează aproximativ 100 de acte normative și prevede reducerea controalelor inopinate pentru companiile cu un nivel scăzut de risc.


Pregătirea pentru iarnă

Guvernul a aprobat planul de pregătire pentru sezonul de încălzire 2026–2027, astfel încât țara să «treacă cu bine peste sezonul rece». Planul include peste 50 de măsuri, inclusiv majorarea rezervelor de gaze și punerea în funcțiune a liniei electrice Vulcănești—Chișinău până la sfârșitul lunii octombrie. Separat, autoritățile intenționează să creeze o rezervă de gaze pentru Transnistria.


Fermierii amenință din nou cu proteste

Asociația «Forța Fermierilor» s-a pronunțat împotriva majorării TVA de la 8% la 12% pentru culturile cerealiere și oleaginoase, susținând că aceasta ar putea duce la falimentul multor producători agricoli mici și mijlocii și ar putea deveni «ultima picătură». Fermierii cer să fie consultați cu privire la această problemă, așa cum a promis anterior premierul Tofan, în caz contrar ei amenință cu proteste de amploare.


Alegerile din Găgăuzia

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, se pare că s-a grăbit atunci când, la sfârșitul lunii august, l-a anunțat pe Grigore Uzun drept candidat al PSRM la funcția de bașcan. După cum s-a dovedit, Partidul Socialiștilor încă nu și-a ales candidatul. Nu este exclus ca acesta să fie fostul deputat PSRM Fiodor Găgăuz.


Chișinău și Tiraspol

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a criticat vizita ambasadorului Rusiei în Moldova, Oleg Ozerov, la Tiraspol, unde acesta a înmânat pașapoarte rusești primilor opt locuitori ai Transnistriei care au obținut cetățenia rusă prin procedură simplificată. Chiveri a declarat că acest pas contravine statutului de mediator pe care și l-a asumat Rusia.


Protecția datelor cu caracter personal

În Moldova, la sfârșitul lunii august, a intrat în vigoare o nouă lege privind protecția datelor cu caracter personal. Ce prevede aceasta, de ce antreprenorii vor trebui să-și reorganizeze activitatea și ce noi instrumente de protecție a datelor are acum fiecare dintre noi — în materialul «Amenzi de 2 milioane de lei și dreptul de a te șterge din bază».


Educație

Rezultatele PISA-2025 au arătat o scădere a rezultatelor elevilor moldoveni la matematică și lectură. Ministrul Educației, Dan Perciun, comentând rezultatele, a propus modificarea examenelor după clasa a IX-a, introducerea unei noi programe de matematică, a manualelor estoniene și a 30 de minute de lectură zilnică în școli.


Reportaje video NM: violența domestică, tragedia din 11 septembrie

De la începutul anului 2026, poliția a înregistrat peste 13 700 de sesizări privind violența domestică, a emis aproape 4 800 de ordine de restricție și peste 800 de ordine de protecție. În spatele acestor cifre sunt femei care suportă agresiunile ani la rând. Detalii — în reportajul video «Dacă a lovit o dată, va lovi și a zecea oară».

Iar în reportajul video «Originar din Chișinău, printre victime, și aproape 3000 de morți», NM a relatat despre expoziția de fotografii deschisă în capitală cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001.

Atunci au murit aproape 3 mii de oameni. Printre ei s-a numărat și Arkady Zaltsman, originar din Chișinău.


Pe scurt

La evenimentul consacrat aniversării a 35 de ani de la crearea Serviciului de Informații și Securitate (SIS), șeful instituției, Alexandru Musteață, a declaratcă astăzi serviciul se confruntă cu numeroase amenințări și riscuri, menționând că «succesul în activitatea de informații se măsoară prin ceea ce reușești să previi».

Între timp, Tiraspolul a acuzat SIS de un nou «atac informațional» asupra Transnistriei, însă nu a prezentat dovezi.

Președinta Maia Sandu a participat la Oslo la funeraliile regelui Norvegiei, Harald al V-lea.

Comisarul european pentru egalitate și gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib, va vizita Chișinăul pe 11 septembrie.


Agenda zilei, 10 septembrie:

  • 09:30 — Conferința de presă a fracțiunii PAS din Consiliul municipal Chișinău;
  • 10:00 — Ședința plenară a Parlamentului.

Avionul lui Zelenski ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în Moldova. Reacția Guvernului de la Chișinău⚡️⚡️⚡️

Avionul care îl transporta pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spre Oslo ar fi fost la un pas să fie lovit de o dronă în timp ce decola din Republica Moldova. Declarația a fost făcută pe 9 septembrie de premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre. Guvernul de la Chișinău nu a confirmat informația, dar a precizat că aeronava liderului ucrainean a decolat cu întârziere din cauza închiderii temporare a spațiului aerian.

„Avionul lui Zelenski a fost la un pas să fie lovit de o dronă când a decolat din Moldova. Aceasta este realitatea în care trebuie să trăiască”, a declarat Støre pentru postul public norvegian NRK, potrivit AFP, Reuters și „Evropeiskaia Pravda”.

Premierul norvegian nu a oferit alte detalii și nu a precizat dacă informația i-a fost comunicată direct de Zelenski sau de autoritățile ucrainene.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Dumitru Ciorici, a precizat, în reacție, că spațiul aerian al țării a fost închis pe 8 septembrie, după ora 16:30, în urma detectării unei drone rusești care a intrat neautorizat dinspre Ucraina. Măsura a fost luată pentru protejarea aeronavelor aflate atunci în spațiul aerian al Republicii Moldova.

Închiderea temporară a spațiului aerian a provocat întârzierea a trei aeronave la decolare și a altor patru la aterizare. Printre avioanele care au decolat cu întârziere s-a numărat și cel al președintelui ucrainean, confirmă Guvernul.

„Tot din acest motiv, avionul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a decolat cu întârziere de pe Aeroportul Internațional Chișinău”, a precizat Dumitru Ciorici.

Potrivit Guvernului, după ora 17:20, autoritățile au primit confirmarea că drona a explodat la sol în zona localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani, la aproximativ 160 de kilometri de Aeroportul Internațional Chișinău. Restricțiile de zbor au fost ridicate ulterior.

***

Amintim, Ministerul Apărării a anunțat, pe 8 septembrie, că o dronă de tip Shahed a fost detectată la ora 16:20. Aparatul de zbor s-a îndreptat spre Chișinău și a părăsit țara prin raionul Ungheni, după ce a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova timp de 17 minute.

Ulterior, aceeași dronă a revenit din direcția României și s-a prăbușit în apropierea localității Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani.

În aceeași zi, România a ridicat de la sol avioane de luptă din cauza încălcării spațiului său aerian. Activitatea Aeroportului din Iași a fost, de asemenea, suspendată temporar.

În noaptea de 8 spre 9 septembrie, Rusia a atacat și infrastructura punctului Starokazacie, de la frontiera Ucrainei cu Republica Moldova. Două persoane au murit, iar altele au fost rănite, inclusiv un cetățean moldovean. În urma atacului, circulația prin punctul comun Tudora–Starokazacie a fost suspendată.

Chișinăul a condamnat atacurile rusești și a declarat că acestea reprezintă un risc direct pentru securitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Tudor Mardei / NewsMaker

„Prin teritoriul R. Moldova nu sunt transportate arme către Ucraina”: MAE răspunde acuzațiilor Rusiei, după atacul de la frontieră

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) acuză Rusia că a vizat în mod deliberat punctul de trecere Tudora–Starokazacie și că încearcă să justifice atacul prin informații false despre presupuse transporturi de arme din Republica Moldova către Ucraina.

Reacția diplomației de la Chișinău vine după ce Ministerul rus al Apărării a confirmat atacul. Moscova a susținut, însă, că a lovit obiective logistice ale punctului Starokazacie, care ar fi fost folosite pentru transportarea unor încărcături militare în Ucraina.

MAE respinge aceste afirmații și precizează că prin teritoriul Republicii Moldova nu sunt transportate arme către țara vecină.

„Este o afirmație falsă și lipsită de orice temei. Prin teritoriul Republicii Moldova nu sunt transportate arme către Ucraina – nici prin punctul de trecere Tudora-Starokazacie, nici prin alte puncte de frontieră. Prin aceste puncte trec oameni – familii, copii, mame și vârstnici, care circulă între cele două țări. Atacul din această noapte a provocat moartea a doi civili și rănirea altor persoane. Încercarea de a justifica uciderea civililor prin afirmații false privind pretinse „transporturi de arme” este cinică și inacceptabilă. Republica Moldova condamnă ferm acest atac și respinge categoric orice tentativă de a-l justifica prin falsuri și dezinformare”, a mai transmis Ministerul de Externe de la Chișinău.

Amintim, atacul cu drone a avut loc în noaptea de 8 spre 9 septembrie. Alte două aparate de zbor fără pilot au căzut în apropierea punctului de trecere Starokazacie, pe teritoriul Ucrainei. În consecință, infrastructura punctului ucrainean a fost avariată, iar activitatea postului comun de la frontiera cu Moldova a fost suspendată. Detalii – AICI.

Chișinăul a condamnat public atacul Federației Ruse soldat cu decesul a doi cetățeni ucraineni și rănirea inclusiv a unui cetățean al Republicii Moldova. Autoritățile moldovene și-au exprimat, totodată, solidaritatea deplină cu țara vecină, Ucraina. Detalii – AICI și AICI.

Precizăm că acesta nu este primul incident produs în apropierea frontierei Republicii Moldova. În ultimele trei săptămâni, activitatea mai multor puncte de trecere a fost suspendată temporar din cauza atacurilor rusești asupra Ucrainei, desfășurate în imediata apropiere a țării noastre.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Guvernul vrea mai puțină birocrație și mai puține controale la antreprenori. Ce propune premierul Tofan (VIDEO)

Guvernul pregătește modificarea sau eliminarea unor reguli, autorizații și proceduri considerate inutile pentru întreprinderi. Premierul Vasile Tofan a prezentat, pe 9 septembrie, un set de măsuri care ar urma să reducă birocrația și să schimbe modul în care statul controlează activitatea companiilor.

Propunerile vizează circa 100 de acte normative. Acestea sunt incluse în două proiecte: unul pentru modificarea legislației, iar celălalt – pentru modificarea sau abrogarea unor hotărâri de Guvern. Documentele sunt examinate de Ministerul Justiției și Centrul Național Anticorupție.

Autoritățile analizează aproximativ 80 de acte permisive pentru a stabili care dintre ele pot fi eliminate sau înlocuite cu simple notificări. Alte 172 de proceduri cu caracter permisiv au fost identificate în afara listei stabilite prin lege. Acestea vor trebui justificate și incluse în nomenclator sau simplificate.

Printre propuneri se numără eliminarea plăcilor galbene de înmatriculare pentru vehiculele care transportă pasageri. Potrivit premierului, acestea generează costuri suplimentare, fără să contribuie la siguranța pasagerilor.

Autorizațiile sanitar-veterinare și certificatele de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor nu vor mai trebui refăcute doar pentru că a fost prelungit contractul de chirie. Dacă activitatea și condițiile nu se schimbă, documentele ar urma să fie valabile pe termen nelimitat.

Statele de personal nu vor mai fi obligatorii, iar documentele și instruirea privind securitatea și sănătatea în muncă vor putea fi realizate online. Guvernul propune și recunoașterea acreditărilor europene ale laboratoarelor medicale, pentru a evita repetarea verificărilor și cheltuielile suplimentare.

Ar urma să fie simplificate și procedurile pentru construcțiile agricole și energetice mici. Clădirea și rețelele care o deservesc vor putea fi autorizate împreună, iar avizele necesare vor fi obținute direct de autorități, fără ca investitorul să fie trimis de la o instituție la alta.

Mai puține controale neplanificate la antreprenori

O altă direcție a reformei vizează controalele inițiate de autorități la firme. Companiile cu risc redus și fără încălcări repetate nu vor mai fi verificate la fel ca întreprinderile cu risc ridicat. Guvernul propune mai multe controale planificate și limitarea verificărilor inopinate.

În prezent, controalele fiscale planificate reprezintă aproximativ 4% din total. Totodată, durata și frecvența verificărilor ar urma să fie stabilite în funcție de riscuri, iar abaterile minore să poată fi remediate înainte de aplicarea unor sancțiuni.

„Performanța instituțiilor nu trebuie măsurată după banii colectați din controale. Indicatorii trebuie să urmărească riscul redus, respectarea procedurilor și creșterea conformării voluntare. Controlul trebuie să aibă scop de prevenție și conformare, nu de pedeapsă”, transmite Guvernul.

Din 22 iulie până pe 6 septembrie, Guvernul a primit 213 sesizări de la antreprenori. Dintre acestea, 38 s-au referit la controalele statului, iar aproape 74% dintre plângerile din această categorie au vizat Serviciul Fiscal și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Executivul precizează că măsurile nu sunt încă definitive. Cele care presupun modificarea unor hotărâri vor fi examinate de Guvern, iar schimbările legislative vor fi transmise Parlamentului. Unele propuneri ar putea fi ajustate sau eliminate în procesul de aprobare.

„Acest proces nu se termină cu pachetul de astăzi. Vom continua să revizuim reguli și acte permisive, să eliminăm dublările și să digitalizăm procedurile acolo unde se poate. Va încurajez să comentați și să raportați alte sugestii pentru simplificare. Cerințele care protejează sănătatea, siguranța, mediul și consumatorul rămân. Dar procedurile care nu mai au utilitate trebuie să dispară”, a transmis prim-ministrul Vasile Tofan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: