VIDEO Echipa lui Navalnîi a confirmat moartea lui în închisoare: „A fost ucis de Putin”

Secretara de presă al lui Alexei Navalnîi, Kira Iarmîsh, a confirmat moartea opozantului rus în închisoare. Potrivit ei, decesul a survenit pe 16 februarie, la ora locală 14:17. Cel puțin asta reiese din notificarea oficială, pe care administrația penitenciarului i-ar fi transmis-o mamei lui Navalnîi.

„Alexei Navalnîi a fost ucis. Moartea sa a avut loc pe 16 februarie, la ora locală 14:17, așa cum este scris în notificarea oficială emisă mamei lui Alexei. Un angajat al coloniei a declarat că cadavrul lui Navalnîi se află în Salekhard. Anchetatorii l-au luat. Acum fac „cercetare” pe el. Cerem ca trupul lui Alexei Navalnîi să fie predat imediat familiei sale”, a spus Iarmîsh.

„Trei ani în urmă, Putin a încercat să îl omoare pe Alexei. Ieri l-a omorât. Toată lumea știe că anume președintele rus Vladimir Putin, personal, a dat acest ordin, așa cum știe că Alexei niciodată nu s-a temut de el, nu a tăcut. Noi nu trebuie să ne dăm bătuți. Asta ne-a îndemnat însuși Alexei”, a mai declarat purtătoarea de cuvânt al lui Navalnîi.

Menționăm că mama opozantului rus, Alexei Navalnîi, Ludmila Navalnaia, a vizitat astăzi închisoarea din zona Cercului Polar, în care, pe 16 februarie, a murit fiul ei. Femeia a fost însoțită de o femeie și un bărbat. Detalii – AICI.

***

Amintim că Alexei Navalnîi, care era deținut într-o închisoare din Siberia, din motive politice, a fost declarat mort pe 16 februarie. Potrivit autorităților ruse, politicianul s-ar fi simțit rău, imediat după ce s-a întors în celulă după o plimbare afară. Soția lui Navalnîi, Iulia Navalnaia a venit cu o reacție în timpul Conferinței de Securitate de la Munchen, Germania, acolo unde a aflat despre vestea morții soțului său. Iulia Navalnaia a declarat că nu știe dacă să creadă informațiile furnizate de autoritățile ruse. Navalnaia a adăugat că, în cazul în care soțul său într-adevăr a decedat, președintele Rusiei și anturajul său, pe care i-a învinuit că l-au omorât, vor fi trași la răspundere.

Moartea lui Navalnîi a fost comentată, între timp, atât la Chișinău, cât și în întreaga lume. Liderii UE și politicienii moldoveni consideră că opozantul rus a fost omorât, iar de vină ar fi regimul de la Moscova, în frunte cu Vladimir Putin. Detalii – AICI. Mesaje au fost transmise inclusiv de președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean. Cei doi oficiali susțin că decesul lui Navalnîi este „o reamintire a opresiunii regimului asupra opoziției” și că Moldova, dar și întreaga lume, „trebuie să continue să reziste brutalității Kremlinului și să apere valorile democratice”.

De menționat că, între timp, Novaya Gazeta a creat o petiție prin care cere ca familiei lui Alexei Navalnîi să primească înregistrări video din cadrul penitenciarului, care să dovedească că medicii au încercat să-i oferi acestuia asistența medicală necesară și că au fost întreprinse toate măsurile necesare de resuscitare. Până acum, petiția a fost semnată de peste 12.300 de oameni.

Alexei Navalnîi a murit la vârsta de 47 de ani. Vezi cine era Alexei Navalnîi și de ce a fost declarat principalul opozant rus AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, despre mecanismele de protecție propuse de UE pentru noile state membre: „Înțelegem că există anumite îngrijorări”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că înțelege îngrijorările statelor membre ale Uniunii Europene privind posibilele regrese democratice după aderarea unor noi țări și consideră „firească” adoptarea unor măsuri de salvgardare. Șefa statului susține însă că Republica Moldova își dorește să adere la UE cu drepturi depline și muncește pentru a demonstra că reformele promovate sunt durabile. Afirmațiile au fost făcute într-un interviu pentru portalul Calea Europeană, pe 9 octombrie, în contextul propunerilor Comisiei Europene privind introducerea unor mecanisme de protecție.

„Noi înțelegem că există anumite îngrijorări în rândul statelor membre și înțelegem necesitatea unor măsuri de salvgardare. Este firesc. Și în România au existat anumite elemente unde monitorizarea a continuat și după aderare. Bineînțeles că noi optăm pentru calitatea de membru cu drepturi depline și muncim ca să demonstrăm că ceea ce construim noi aici este durabil. Dar sunt sigură că, după aderare – sper să se întâmple cât mai repede -, statele membre vor vrea să vadă continuitatea îmbunătățirilor și este firesc să fie așa”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că, pe 6 octombrie, Comisia Europeană a prezentat noi mecanisme de protecție pentru a preveni regresul democratic în statele care vor adera la Uniunea Europeană. Potrivit propunerilor, noii membri ar putea fi supuși unor măsuri de supraveghere și sancționare timp de până la 15 ani de la aderare, inclusiv suspendarea temporară a drepturilor de vot în Consiliul UE și a accesului la fonduri europene, în cazurile grave de încălcare a valorilor fundamentale ale Uniunii Europene și a principiului cooperării loiale. Măsurile urmăresc să permită o reacție mai rapidă la abaterile de la statul de drept și să prevină blocarea deciziilor europene. Propunerile trebuie discutate și aprobate de statele membre pentru a putea fi aplicate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: