VIDEO Gavrilița, replică pentru Peskov: „Într-o relație comercială, atunci când un client solicită o amânare de plată, de obicei este acceptată”

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a comentat în cadrul dezbaterilor din 20 ianuarie din Parlament declarația purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, cu privire la „relația strict comercială dintre Moldova și Gazprom”. Șefa Executivului și-a exprimat speranța că refuzul concernului rus de a oferi un răgaz companiei-fiice Moldovagaz la plata avansului pentru consumul de gaze naturale nu are canotații politice.

Ieri am auzit comentariu care spunea că este o relație strict comercială între Gazprom și Moldovagaz. Noi sperăm foarte mult că este așa, deși, chiar și într-o relație comercială, atunci când un client sau cineva căruia îi furnizezi un serviciu, solicită o amânare de plată pe o anumită perioadă, aceasta de obicei este acceptată. Sper foarte mult că nu există conotații politice în această decizie”, a replicat Gavrilița.

Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Adela Răileanu a remarcat că alte state au reușit să negocieze prețuri mult mai avantajoase pentru gazul furnizat de Gazprom. „De ce nici Dvs, nici doamna președinte, nu discutați direct? De ce refuzați în continuare să vă implicați în discuții cu partea rusă, pentru a asigura Moldova cu gaz în condiții mai bune? Dna Sandu a avut cel puțin 7 ocazii de a discuta direct cu președintele rus”, i-a reproșat aceasta Nataliei Gavrilița.

În replică, prim-ministrul a răspuns: „Este un fals. Noi suntem deschiși să discutăm la cel mai înalt nivel. În contextul crizei gazelor am scris și eu scrisori omologului meu și dna președinte a avut conversații telefonice cu reprezentanții Guvernului Rusiei. Dl viceprim-ministru Spînu a avut mai multe discuții”.

Pe 20 ianuarie, Parlamentul a declarat stare de urgență în Moldova din cauza crizei de pe piața energetică. Se întâmplă după ce, pe 18 ianuarie, compania Gazprom a trimis o scrisoare oficială către SA Moldovagaz, prin care a anunțat intenția de a sista livrarea de gaze naturale către R. Moldova în cazul neachitării integrale a consumului curent până la 20 ianuarie.

Purătătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a declarat că livrarea gazului în Republica Moldova de către compania Gazprom este un subiect pur comercial, nicidecum politic.

Companiei Moldovagaz îi lipsește suma de $25 mln pentru a achita integral avansul către Gazprom, întrucât, în luna ianuarie, prețul de achiziție a gazului pentru Moldova constituie $647, în timp ce consumatorii achită facturile la un preț de achiziție de $450.

În prezent, tariful pentru gazele naturale, cu TVA inclus, este de 11,08 lei. Directorul Moldovagaz Vadim Ceban a anunțat pe 20 ianuarie că va solicita Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să revizuiască tariful pentru consumatori. Anterior, vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că, dacă prețul de $647, cu care R. Moldova cumpără gaz din Federația Rusă în luna ianuarie se va menține și luna viitoare, tariful pentru consumatori ar putea crește până la 14,7 lei. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Sandu anunță stare de urgență/Transnistria va munci mai mult?/Candidatul PSRM „nu știe moldovenește” 

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Mașină a Armatei Naționale, implicată în accident la Ocnița: șoferul era beat
— Chiveri și Ignatiev se vor întâlni din nou la Tiraspol
— Două obiecte zburătoare neidentificate, deasupra Moldovei în aceeași zi
— Începe depunerea actelor pentru alegerile la funcția de bașcan
— Carburanții, în continuă creștere: un litru de benzină – aproape 34 de lei
— Andronachi nu s-a prezentat în instanță pentru că este „La muncă peste hotare”?
— Alegeri pentru Duma de Stat: „Rusia Unită” are din nou majoritate constituțională
— Uzun renunță la candidatura la funcția de bașcan: „Nu vorbesc moldovenește”
— MAE condamnă votul din Transnistria la alegerile pentru Duma de Stat a Rusiei
— Sute de locuitori de pe malul drept au mers să voteze în Transnistria?
— Tiraspolul vrea să majoreze cu 20% timpul de muncă fără plăți suplimentare
— Claudiu Năsui și-a dat demisia din Parlamentul României
— Stare de urgență în domeniul energetic și hidrologic va fi instituită în Moldova
— 39 de încălcări ale spațiului aerian național în 2026. Sandu anunță măsuri de protecție
— Parlamentul, în ședință extraordinară pentru a institui stare de urgență


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: