Maia Bănărescu

(VIDEO) Injustiție: un copil dintr-un centru de plasament ar fi fost violat, iar autoritățile tutelare, poliția și procuratura s-au eschivat

Un copil dintr-un centru de plasament din Republica Moldova a fost violat de un coleg mai mare, iar autoritățile tutelare, poliția și Procuratura s-ar fi eschivat de la pornirea urmăririi penale. Dezvăluirea a fost făcută de către Avocatul Copilului Maia Bănărescu, într-un interviu pentru IPN, pe tema injustiției. Oficialul a vorbit și despre un alt caz, care urmează a fi examinat de judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO), în care doi copii au fost luați de lângă tată pe motivul suspiciunii de abuz sexual, însă instanța de judecată nu a reușit să ajungă la o finalitate timp de trei ani.

Maia Bănărescu a constatat că nu toate cazurile de abuz al copilului, inclusiv cel sexual, sunt declarate și denunțate. În alte cazuri, minorul poate să povestească abia peste câțiva ani prin ce a trecut. În cazul copiiilor din centrele de plasament, situația este și mai gravă. Avocatul Copilului a relatat despre un caz pe care îl gestionează.

„Un coleg mai mare a abuzat colegul de vârstă mai mică și, peste o perioadă, a comunicat băiatul că a fost supus actului de viol. Autoritățile tutelare responsabile au ignorat acest comunicat. Mai târziu, a ajuns în atenția Poliției și Procuraturii. Toți s-au eschivat, au declarat că nu sunt probe. Și în procesul de judecată practic nu a ajuns acest caz”, a relatat Maia Bănărescu.

Avocatul Copilului a mai spus că multe dintre cazuri nu ajung nici măcar în faza de urmărire penală. Cât despre cele care ajung în instanța de judecată, se întâmplă uneori să fie examinate timp de câțiva ani.

„Este vorba aici și de cât de activi sunt și ceilalți actori, inclusiv judecătorul”, a menționat Avocatul Copilului.

Maia Bănărescu a mai spus că, deși cazurile în care sunt vizați copiii sunt examinate în mod prioritar, judecătorii au în gestiune multe dosare, iar unele dintre ele nici măcar nu sunt documentate așa cum ar trebui.

„Sunt cauze restituite de judecători, pentru că urmărirea penală nu a fost efectivă. Tergiversarea nu se face doar de către judecător, dar ține și de calitatea actelor aduse în instanță. Nu este legal, corect, ca minorul să aștepte luarea deciziei pentru acuzator”, a menționat oficialul.

Maia Bănărescu a relatat un caz despre doi copii care au fost luați din familie, din cauza unui presupus abuz sexual din partea tatălui.

„S-a pornit urmărirea penală pe fapta de abuz de către tată. Și aveam peste trei ani în instanța de judecată, în care nu a fost luată nicio decizie. Ce se face cu copiii? Au fost plasați într-un centru, apoi într-o tutelă în alta, apoi în familia biologică, apoi la altă persoană. Tatăl abordează și o altă problemă – eu nu am o decizie definitivă, există prezumția nevinovăției. Ce facem? de ce nu am acces la copil? Această cauză este comunicată la CEDO și guvernul trebuie să prezinte răspuns pe acest caz”, a precizat Bănărescu.

https://www.youtube.com/watch?v=74jAMu_TmrE

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Premierul Tofan, mesaj pentru investitorii din România: „La Chișinău aveți un Guvern pro-business”

Premierul Vasile Tofan îndeamnă companiile românești să își extindă investițiile în Republica Moldova. Mesajul a fost transmis la o masă rotundă organizată în cadrul Moldova Business Week 2026, la care au participat peste 60 de reprezentanți ai companiilor din România, potrivit unui comunicat al Guvernului.

„La Chișinău aveți un Guvern pro-business. Vom fi un partener al investitorilor și ne dorim ca astfel de întâlniri să se transforme în cât mai multe companii care aleg să investească și să se dezvolte în Moldova”, a spus prim-ministrul.

În cadrul discuțiilor, șeful Guvernului de la Chișinău a trecut în revistă avantajele pentru investitori, între care: impozitul de 12% pe profit și cota de 0% pentru profitul reinvestit în cazul companiilor cu venituri de până la 200 de milioane de lei. Totodată, Guvernul anunță că își propune să continue reducerea birocrației și simplificarea interacțiunii companiilor cu statul.

Premierul a vorbit și despre recunoașterea certificărilor profesionale obținute în Uniunea Europeană, una dintre dificultățile discutate cu investitorii. „Dacă ai un certificat în UE, inclusiv în România, intenția noastră este să îl echivalăm. Ca direcție, viziunea noastră este ca ceea ce este autorizat în UE să fie recunoscut și în Moldova”, a mai declarat premierul conform comunicatului citat.

Premierul a încurajat, de asemenea, fondurile de investiții cu prezență regională, inclusiv cele care operează din România, să includă Republica Moldova în destinațiile lor investiționale.

Potrivit datelor oficiale, România este principalul partener comercial al Republicii Moldova. Comerțul bilateral cu mărfuri se ridică la circa 3,16 miliarde de euro, iar România este piața de desfacere pentru 29% din exporturile moldovenești. Investițiile românești în Republica Moldova sunt estimate la 442 de milioane de euro, iar în țara noastră activează peste 1.700 de companii cu capital românesc.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: