VIDEO „Jos Maia Sandu”. Protest în fața sediului Delegației UE, în frunte cu un membru PCRM

Protest în fața sediului Delegației Uniunii Europene de la Chișinău. Manifestanții au declarat că „tot ce se face în țară se face împotriva poporului” și că autoritățile Moldovei nu ar fi independente, dar „conduse de după hotare”. De menționat că lider al protestatarilor a fost Adrian Domentiuc, membru al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.

Domentiuc s-a arătat nemulțumit că oamenii care lucrează în piețe trebuie să dețină aparate de casă.

Nicio persoană particulară, nici un partid politic sau o altă formațiune obștească, nu poate exercita puterea de stat în numele propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului. Tot ce se face în țară se face împotriva poporului, nu pentru popor. Au ajuns să se anine de piețe, să le ia patentele, trebuie aparate de casă. Hai să fim serioși. Are bunicuța ceea de vândut 3 patlajele (n. red roșii) în cruce și trebuie să aibă aparat de casă”, a comunicat Domentiuc, în fața sediului Delegației Uniunii Europene de la Chișinău.

Tot împotriva poporului. Vă spun din ce cauză, pentru că ei nu sunt independenți, ei sunt conduși de după hotare. Pe ei nu-i doare soarta poporului. Jos Maia Sandu”, a adăugat el.

De menționat că manifestanții au venit cu mai multe pancarte. „PAS = dictatorship”, este mesajul de pe una dintre ele.

NM a solicitat o reacție de la Delegația UE, PAS dar și de la reprezentanții Președinției.

UPDATE: Purtătoarea de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate Adriana Vlas a declarat că „statul a fost subjugat intereselor străine și capturat anume în perioada guvernărilor comuniștilor, socialiștilor, Plahotniuc etc.”. „Ceea ce facem acum este să întoarcem țara din drumul dependenței față de Rusia și să o aducem pe calea integrării la o lume civilizată, cea a Uniunii Europene”, a menționat reprezentanta partidului, pentru NM.

Reprezentanții Președinției au spus că nu vor comenta acțiunea.

Amintim că pe 10 ianuarie ministrul Economiei Dumitru Alaiba a avut o întrevedere cu titularii de patentă. Oficialul a remarcat că nu toți 5000 mii de patentari, câți există în Moldova, pot fi acuzați de încălcări sau de rea intenție, dar este timpul ca toți să treacă la activitate independentă.

Acum în activitatea independentă nu trebuie să deţineţi borderouri, contabilitate, raportate. Acum o să primiţi aparatul de casă. El vă ajută să nu trebuiască să duceţi tot felul de hârţoage la FISC. Aparatul de casă de generaţie nouă, care e conectat direct la Fisc, primiţi o dată la trei luni o recipisă care vă calculează 1% din vânzări şi mergeţi la poştă, la bancă şi plătiţi şi gata”, a declarat ministrul.

Ulterior, un grup de patentari a venit la Parlament pentru a cere excluderea termenului limită de activitate în baza patentei de întreprinzător. Aceștia au fost însoțiți de deputatul socialist Grigore Novac. Nemulțumirile au fost expuse la doar o săptămână de la întrevederea cu ministrul Economiei Dumitru Alaiba.

Pe 30 ianuarie, Dumitru Alaiba susținea că a pregătit o ofertă bună pentru patentari. „Nu avem de ce ne ascunde. Avem o ofertă bună, net superioară față de ce au acești oameni acum. Condiții mai bune, fără birocrație și raportare, controale consultative, fără amenzi în primii trei ani, plus finanțare de la stat. Prima dată în 25 de ani statul este gata să investească în acești antreprenori, dându-le un grant”, a adăugat el.

Totuși, Alaiba anunța că „un lucru nu se negociază: aparatul de casă”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Ministrul german de Externe, la Chișinău: „Moldova ar fi o adevărată îmbogățire pentru UE”

Ministrul de Externe al Germaniei, Johan Wadelphul, care se află într-o vizită la Chișinău, și-a afirmat sprijinul pentru integrarea Republicii Moldova în UE. Acesta a declarat că crede în viitorul european Republicii Moldova și că țara noastră ar fi „o adevărată îmbogățire” pentru Uniunea Europeană. Oficialul a spus că Germania va continua să susțină Republica Moldova în parcursul său europeană, dacă cetățenii săi vor decide să continue să meargă pe această cale, făcând aluzie la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă în fața Catedralei Nașterii Domnului.

Astăzi am venit în Republica Moldova pentru că, la fel ca și mulți în Europa, cred în viitorul european al Moldovei. Uniunea Europeană și-a deschis larg ușile și porțile pentru toate țările care împărtășesc valorile noastre, care doresc să vină alături de noi, care vor să devină membre ale acestei comunități puternice. Ale comunității în care sunt trăite valorile libertății de exprimare, ale drepturilor omului, ale statului de drept și ale democrației parlamentare. Moldova ar fi o adevărată îmbogățire pentru Uniunea Europeană. Este o țară interesantă din punct de vedere economic, ceea ce în mod cert înseamnă un viitor bun pentru Uniunea Europeană”, a declarat Johann Wadephul.

Șeful diplomației germane a mai menționat că UE reunește state cu culturi, religii și sisteme politice diferite, iar Republica Moldova la fel își poate găsi locul în cadrul blocului comunitar.

Doresc să subliniez acest lucru cât se poate de clar, pentru că din partea Rusiei există în mod repetat încercări de a răspândi informații false despre Uniunea Europeană. În Uniunea Europeană, fiecare țară își poate păstra identitatea, obiceiurile și tradițiile. Diferite religii pot fi liber practicate. De aceea mă întâlnesc acum cu reprezentanți ai diferitelor culte religioase, pentru a înțelege și a cunoaște care este situația în această țară. Pentru că în fiecare țară din Europa lucrurile stau puțin diferit și așa poate fi, așa este permis și așa trebuie să fie”, a adăugat el.

Totodată, ministrul Johann Wadephul a declarat că vrea să continue politica predecesoarei sale Annalena Baerbock cu privire la sprijinirea Republicii Moldova. El a menționat că țara intenționează să ofere și în continuare susținere inclusiv prin Platforma de Sprijin pentru R. Moldova, lansată la inițiativa României, Germaniei și Franței.

În acest moment au loc pregătiri tehnice, iar atunci când va fi momentul potrivit și când va fi necesar, vom invita cu siguranță la o nouă conferință (a Platformei de Sprijin – n. r.). Dar știu, de asemenea, că aici urmează alegeri (alegeri parlamentare din 28 septembrie – n. r.), iar alegătorii sunt suverani în toate țările guvernate democratic și ei decid cum merg lucrurile mai departe. Și de aceea cred că este corect să arătăm respect față de decizia electorală aici în Moldova și să așteptăm să vedem cum vor decide oamenii”, a spus Johan Wadelphul.

El a subliniat că Germania va sprijin și de acum încolo Republica Moldova în parcursul său european, dacă cetățenii vor decide să meargă și mai departe pe această cale. „Sper din tot sufletul că oamenii din această țară vor decide să urmeze în continuare calea europeană”, a adăugat el.

Amintim că ministrul de Externe al Germaniei, Johan Wadelphul, întreprinde pe 1 iulie o scurtă vizită la Chișinău. Înainte de declarațiile de presă, oficialul a fost la Catedrala Nașterii Domnului. Pe agendă mai figurează discuții cu reprezentanți ai diferitelor culte religioase și o cină cu președinta Maia Sandu.

Johan Wadelphul a ajuns în Republica Moldova imediat după o vizită de solidaritate la Odesa, Ucraina.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: