privecs.eu

VIDEO „Nu mă legați de Dodon”. Stoianoglo, întrebat cum va colabora cu Ucraina în contextul relației cu liderul PSRM

Alexandr Stoianoglo, candidatul susținut de Partidul Socialiștilor la scrutinul prezidențial, s-a arătat sigur că dacă va ajunge președinte va fi primit la Kiev. Precizarea a fost făcută în timpul transmisiunii sale live de pe rețelele sociale din 31 octombrie, după ce NewsMaker l-a întrebat cum vede cooperarea sa cu Ucraina, dacă ajunge președinte, în timp ce la aceste alegeri el participă mână în mâna cu Dodon, care îl susține deschis pe Vladimir Putin. „Nu mă legați de Dodon. Dodon este liderul unui partid politic care mă susține dar asta nu înseamnă că eu în fața acestui partid sau al lui Igor Dodon am anumite obligații”, a adăugat Stoianoglo, menționând că „Partidul Socialiștilor are ideologia și programul său” care ar fi diferit de viziunea sa inclusiv în întrebarea cu privire la Ucraina. 

Stoianoglo a fost întrebat, de NewsMaker, cum vede cooperarea sa cu Ucraina și autoritățile ucrainene, dacă ajunge președinte, în timp ce la aceste alegeri el participă mână în mâna cu Dodon, care îl susține deschis pe Vladimir Putin. „Sunteți sigur că veți fi primit în general la Kiev?”, a fost întrebarea redacției.

Înainte de a răspunde, Stoianoglo a spus în contextul întrebării redacției că nu i-ar fi frică de nici o întrebare. „Eu sunt gata să răspund la fiecare întrebare pentru că nu am nimic de ascuns. Iar toate aceste manipulări și speculații din jurul meu sunt pur și simplu propagandă din partea guvernării actuale”, a adăugat el.  „Dar totuși voi răspunde la aceste întrebări, dacă o interesează pe stimata redacție”, a comunicat Stoianoglo. Menționăm că NewsMaker i-a adresat candidatului mai multe întrebări cu ocazia transmisiunii sale live pe rețelele sociale din 31 octombrie.

„Eu în genere nu înțeleg ideea întrebării când oamenii speculează cu aceste lucruri, că dacă vă vor primi la Kiev, București, în Europa. Sau în altă parte. Mă vor primi pentru că și Kievul, și Bucureștiul, și Europa, și Statele Unite ale Americii, și China susțin relațiile cu Republica Moldova nu în interesele guvernării țării, dar în interesele cetățenilor săi”, a comunicat Stoianoglo.

Cu referirea la partea întrebării „mână în mâna cu Dodon”, candidatul a spus: „Aș vrea să explic pentru toți, nu mă legați de Dodon. Dodon este liderul unui partid politic care mă susține dar asta nu înseamnă că eu în fața acestui partid sau al lui Igor Dodon am anumite obligații. Partidul Socialiștilor are ideologia sa, are programul său. El în multe este diferit de viziunea mea de viață, inclusiv în întrebarea cu privire la Ucraina. (…) Eu categoric, fără anumite rezerve, condamn războiul din Ucraina. Eu sunt susținătorul integrității teritoriale a Ucrainei reieșind din granițele anului 91. Această poziție o voi susține și pe viitor, indiferent dacă voi fi președinte sau nu. (…) Mă vor primi la Kiev, vă asigur, și vom avea un nivel normal de colaborare și nu doar cu Kievul dar și cu Bucureștiul, și cu țările europene, și cu alte țări cu care noi avem interese”.

Pe 20 octombrie în Republica Moldova au avut loc alegeri prezidențiale. În urma scrutinului, niciunul dintre cei 11 pretendenți înscriși în cursa electorală nu au obținut majoritate de voturi, astfel urmează să aibă loc turul II al alegerilor la care vor concura doi candidați care au acumulat cele mai multe voturi: Maia Sandu de la PAS și Alexandr Stoianoglo de la PSRM. Turul II al alegerilor prezidențiale va avea loc în data de 3 noiembrie.

Scrutinul din 20 octombrie s-a desfășurat pe fundalul unui scandal de corupere electorală. Conform oamenilor legii, grupul „Șor” a mobilizat peste 130 000 de persoane pentru a influența votul, folosind fonduri de la PSB Bank, o bancă sancționată internațional. Procurorii estimează că numărul celor implicați ar putea depăși 300 000 la finalul anchetei, iar până acum au fost identificați 39 de milioane de dolari care au circulat prin rețea.

O investigație jurnalistică a Ziarului de Gardă, care a fost publicată în data de 31 octombrie, arată că Ilan Șor l-ar susține în turul II al alegerilor prezidențiale pe Alexandr Stoianoglo. Tot pe 31 octombrie, Maia Sandu l-a îndemnat pe Stoianoglo să condamne public „ilegalitatea grupului criminal Șor”, să ceară cetățenilor „să nu se lase folosiți pentru a destabiliza situația din țara noastră”, totodată să nu ia mită electorală. Detalii AICI. De cealaltă parte, Stoianoglo a negat orice implicare în cumpărarea de voturi, susținând că nici el, nici PSRM nu au recurs la astfel de practici în campania electorală. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

moldpres.md

13 investitori interesați, nicio cerere de participare. APP, detalii despre prelungirea concursului de privatizare a patru întreprinderi

În urma solicitării premierului, Agenția Proprietății Publice (APP) a prelungit perioada concursului de privatizare atât în cazul hotelului „Zarea”, cât și în cazul altor trei întreprinderi de stat. Termenul inițial pentru depunerea cererilor era 19 august, iar până pe 14 august, 13 potențiali investitori au manifestat interes pentru cele patru întreprinderi, însă niciunul dintre aceștia nu a depus o cerere de participare. Informațiile au fost comunicate de reprezentanții APP.

„În urma solicitării premierului Vasile Tofan de a oferi investitorilor mai mult timp pentru analiză și pregătirea ofertelor, Agenția Proprietății Publice a extins perioada concursului pentru privatizarea a 4 întreprinderi de stat. (…) Termenul inițial se încheia la 19 august curent. Noul termen de depunere a cererilor este 19 octombrie 2026, ora 12:00, iar licitațiile vor avea loc pe 20 octombrie 2026”, au comunicat reprezentanții APP.

Potrivit Agenției, cele patru întreprinderi sunt: Hotelul „Zarea”, cu un preț de pornire de 106 milioane de lei; întreprinderea experimentală chimică „Izomer”, cu un preț de pornire de 9,5 milioane de lei; întreprinderea Editorial-Poligrafică „Știința”, cu un preț de pornire de 6,3 milioane de lei; și editura Didactică de Stat „Lumina”, cu un preț de pornire de 530 de mii de lei.

Agenția a precizat că hotelul „Zarea”, amplasat în centrul Chișinăului, are 137 de camere și un imobil cu 12 niveluri, care poate fi utilizat pentru activități hoteliere, administrative, comerciale sau mixte. Întreprinderea experimentală chimică „Izomer” deține patrimoniu imobiliar cu potențial de reconversie și proiecte noi de dezvoltare. Întreprinderea Editorial-Poligrafică „Știința” are peste 65 de ani de activitate și un portofoliu în domeniul manualelor, publicațiilor științifice și cărților de patrimoniu. Editura Didactică de Stat „Lumina” activează de circa 60 de ani în domeniul manualelor, materialelor didactice și publicațiilor editoriale și are potențial de modernizare și dezvoltare a serviciilor digitale.

Potrivit sursei citate, până la 14 august, APP a înregistrat interes din partea a 13 potențiali investitori pentru cele patru întreprinderi: 5 pentru „Izomer”, 4 pentru Hotelul „Zarea”, 2 pentru „Știința” și 2 pentru „Lumina”.

„Este vorba despre persoane care au venit la sediul APP pentru a consulta dosarele de privatizare și, după caz, au efectuat vizite la întreprinderile respective pentru a examina activele și situația acestora la fața locului. Deși 13 părți și-au manifestat interesul, până în prezent nu a fost depusă nicio cerere de participare”, au precizat reprezentanții APP.

***

Amintim că, în dimineața zilei de 14 august, Guvernul a anunțat că APP prelungește perioada de desfășurare a concursului pentru privatizarea hotelului „Zarea” cu aproximativ două luni și că decizia a fost luată în urma unei solicitări din partea premierului. Potrivit premierului, „privatizarea unui obiect de o asemenea importanță nu trebuie să se desfășoare în plin sezon estival, când perioada concediilor ar putea limita participarea potențialilor investitori și, implicit, diversitatea ofertelor”. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: