defenseromania.ro

VIDEO O blindată Piranha a Armatei Române s-a scufundat în Dunăre în timpul exercițiilor militare NATO la care participă și militari moldoveni

Incident la exercițiul militar „Saber Guardian 23”, organizat sub egida NATO in România. Un transportor blindat Piranha 3 s-a scufundat în timp ce militarii încercau să traverseze brațul Borcea. Din imaginile video se vede cum blindata intră în apă, înaintează câțiva metri și apoi se inclina pe o parte.

Incidentul a avut loc cu 3 zile în urmă, însă imaginile video care surpind momentul au fost publicate pe online pe 6 iunie.

Presa română scrie că transportorul blindat Piranha 3 s-a scufundat în timp ce militarii încercau să traverseze brațul Borcea. Totul făcea parte dintr-un scenariu pus la punct de militari, dar, potrivit informațiilor, lucrurile nu au decurs conform planului.

Nu se știe, în acest moment, dacă a fost vorba despre o eroare a militarilor care operau transportorul blindat Piranha sau dacă acesta a avut o problemă tehnică.  O comisie anchetează cum s-a produs incidentul.

Totodată, ministerul român al Apărării a declarat că, în urma incidentului, niciunul dintre militarii din vehicul nu a fost rănit, iar blindata a intrat în lucrări de întreținere.

 

Precizăm că exercițiul Saber Guardian este organizat o dată la 2 ani, din 2013, iar scenariile presupun antrenamente comune, pentru ca, în situația în care ar putea fi activat Articolul 5 din Tratatul NATO, fiecare militar să știe cum să acționeze și ce are de făcut. 10 000 de militari din 13 țări se antrenează împreună în România, la acest exercițiu. De menționat că și militarii moldoveni participă la exercițiul „Saber Guardian” din acest an.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Acoperișuri stricate și drumuri blocate. Ploile puternice au lăsat urme în mai multe raioane din Moldova

Ploile torențiale și vântul puternic din 30 mai au provocat pagube în mai multe raioane ale Republicii Moldova, cele mai afectate fiind Ungheni, Nisporeni și Fălești. În aceste zone au fost deteriorate acoperișurile unor case, un obiectiv comercial și un depozit agricol.

Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pe parcursul zilei au fost raportate 14 incidente legate de vremea severă. În jumătate dintre cazuri, pompierii au intervenit direct pentru a îndepărta copaci doborâți de vânt și pentru a elibera drumurile blocate.

Cele mai multe solicitări au venit din raioanele Fălești, Glodeni, Cantemir, Leova, Taraclia și UTA Găgăuzia. În aceste zone, intervențiile s-au concentrat pe degajarea carosabilului și eliminarea riscurilor pentru locuitori și infrastructură.

Cele mai serioase pagube au fost înregistrate la Ungheni. În municipiu, mai multe gospodării, mașini și acoperișuri au fost afectate de vânt. Pe strada Ștefan cel Mare, un obiectiv comercial a rămas fără aproximativ 20 de metri pătrați de acoperiș din tablă.

Probleme au fost raportate și în satul Ciorești, raionul Nisporeni, unde șase locuințe au suferit avarii parțiale la acoperișuri. Iar în satul Hitrești, raionul Fălești, un depozit agricol a fost de asemenea afectat.

Potrivit autorităților, nu au fost înregistrate victime. De asemenea, nu s-au produs întreruperi majore de energie electrică și nici avarii semnificative la diguri.

Amintim că, pe 30 mai, între orele 11:00 – 17:00, Republica Moldova s-a aflat sub Cod galben de instabilitate atmosferică.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: