europafm.ro

VIDEO Petrecere cu zeci de oameni pe stradă, în noaptea de Înviere. Distracția a fost stricată de polițiști

În plină pandemie de coronavirus, zeci de oameni au sfidat restricțiile și au dat o petrecere în plină stradă, în localitatea Munteni, din județul Galați. Au ars cauciucuri și au dansat în jurul unui foc uriaș, scrie Observator.tv.

Incidentul a avut loc în noaptea de Înviere.

Fără frică de poliție, zeci de persoane au ignorat complet restricțiile impuse de autorități, au dat foc unor cauciucuri și au făcut o horă în jurul unui foc uriaș.

„Nu ne interesează, chiar dacă vine poliția nu are ce să facă. Noi nu ne lăsăm tradiția pentru nimic! Niciodată în lume!”, se aude unul dintre petrecăreți.

Totul a fost filmat și transmis pe Facebook.

https://www.youtube.com/watch?v=LgufVLZIwCI

Distracția zecilor de petrecăreți a fost stricată după mai bine de o oră de polițiști.

În total, 20 de persoane au fost amendate, transmite IPJ Galați.

„Având în vedere imaginile difuzate în spaţiul public, pe o reţea de socializare, în seara de 18 aprilie a.c., în jurul orei 22.15, din care reieşea faptul că mai multe persoane încalcă dispoziţiile legale impuse de starea de urgenţă, poliţiştii gălăţeni s-au autosesizat şi au mers imediat la faţa locului, în comuna Munteni, din judeţul Galaţi, de unde aceste imagini erau transmise „live”. Aici, poliţiştii au constatat că, în mijlocul unei străzi, în jurul unor cauciucuri ce ardeau cu flacără deschisă, se afla un grup de persoane care se manifestau zgomotos şi care, la vederea echipajelor de poliţie, au fugit în curţile locuinţelor. În urma vizionării imaginilor şi a investigaţiilor efectuate, au fost identificate 20 dintre persoanele care au participat la această adunare, fiind sancţionate contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020, fiecare cu amendă în valoare de 20 000 de lei”, au anunţat reprezentanţii IPJ Galaţi.

Incendiul a fost stins de un echipaj de pompieri solicitat la faţa locului, nefiind înregistrate pagube materiale. Poliţiştii continuă verificările pentru identificarea şi sancţionarea tuturor celor care au participat la adunarea din comuna Munteni.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Daniel Vodă

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre interdicția lui Ion Ceban în Schengen: „Nu e știrea zilei”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că interdicția de intrare în România și în spațiul Schengen a primarului Chișinăului, Ion Ceban, nu reprezintă o „știre a zilei”. El susține că, cel mai probabil, Ceban era deja informat despre această măsură înainte ca informația să fie făcută publică și că el ar trebui să ofere explicații. Totodată, Vodă a subliniat că informațiile transmise de instituțiile statului, inclusiv ale României, „se bazează pe fapte concrete”.

„Nu aș spune că este neapărat știrea zilei,” a afirmat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, în cadrul emisiunii Puterea a Patra.

El a explicat că toate detaliile legate de acest caz ar trebui să vină din partea lui Ceban și că probabil el știa deja despre această interdicție.

„Toate explicațiile referitor la acest caz ar trebui să le ofere domnia sa. Am văzut un video filmat, dar dumneavoastră, ca jurnalist, nu ați avut posibilitatea să adresați întrebări sau să faceți precizări. Nimeni din presă probabil nu a putut să o facă. Pentru mine, întrebarea centrală este că — pentru orice cetățean, când se aplică interdicția, persoana este informată. Deci, probabil, persoana a știut această informație înainte să devină publică, dar a ținut-o și nu a comunicat despre acest lucru”, a menționat Vodă.

Fiind întrebat „ce pericol” reprezintă Ion Ceban, întrucât acesta a fost argumentul autorităților române, Daniel Vodă a menționat:

„Cetățenii trebuie să fie atenți și pe viitor când unii politicieni ar putea să se prefacă și să aibă cu totul alte interese. Atunci când unele instituții ale statului, fie ale României, fie ale altor democrații cu instituții consolidate, transmit anumite informații, cu siguranță acestea se sprijină pe fapte”, a subliniat reprezentantul Guvernului.

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României și în spațiul Schengen pentru Ion Ceban. Alături de edilul capitalei, alți doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost vizați de aceeași decizie. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții. În presa din Moldova și România se vehiculează că ar fi vorba despre ex-jurnalista Natalia Morari și fostul premier Vasile Tarlev.

Ion Ceban a calificat decizia în privința sa drept „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: