Maia Sandu/Facebook

VIDEO Președinta Maia Sandu a spus ce va face cu premiul de 30 de mii de euro, oferit de România

Președinta Republicii Moldova nu va păstra premiul în valoare de 30 de mii de euro, oferit de municipiul Timișoara din România pentru promovarea valorilor europene. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu în cadrul emisiunii „Bună seara” de la Moldova 1. Șefa statului susține că banii încă nu au ajuns pe conturile țării, însă în momentul în care vor fi – îi va dona unei organizații de caritate.

„Banii nu au ajuns. În momentul în care vom avea o claritate cui merge această donație, pentru că va fi făcută o donație către o organizație de caritate, atunci vom anunța unde merg acești bani, dar până când banii sunt în continuare la Timișoara”, a declarat președinta Maia Sandu.

Șefa satului a respins zvonurile potrivit cărora nu ar putea să primească acești bani. Mai mult, Sandu spune că a primit și anterior un premiu bănesc, pe care l-a fel l-ar fi donat, lucru care, deși a fost anunțat public, nu a stârnit atâtea reacții. Președinta este de părere că criticile au fost stârnite intenționat de Moscova, ținând cont că 2024 este un an electoral.

„Există un răspuns dat de CNA care spune că este permis. (…) Am mai primit un premiu acum 2 ani, oferit de o organizație din Norvegia, care a fost donat unei organizații care se ocupă de problemele de sănătate ai copiilor. Am anunțat și atunci public, doar că atunci nu a fost un an electoral, iar Kremlinul nu a comentat”, a mai declarat Maia Sandu.

***

Amintim că, pe 13 ianuarie 2024, Maia Sandu a primit premiul „Timișoara Pentru Valori Europene”, care vine însoțit de 30 de mii de euro.

Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Olesea Stamate, președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități, a declarat pe 17 ianuarie la emisiunea Rezoomat la Rlive TV că legislația nu permite ca șefa statului să accepte un astfel de premiu.

Pe 18 ianuarie, purtătoarea de cuvânt a Președinției, Irina Gotisan-Sotnic, a precizat pentru NewsMaker că administrația prezidențială a expediat un demers către Centrul Național Anticorupție  în care a solicitat clarificări cu privire la premiul de 30 000 euro. Aceasta a adăugat că, din punctul de vedere al instituției, astfel de premii nu reprezintă un cadou.

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a reacţionat, pe 21 ianuarie, la criticile apărute în spațiul public față de premiul oferit Maiei Sandu la Timişoara. Într-o adresare publicată pe Facebook, Fritz a precizat că suma de 30 000 de euro nu a fost virată şi că atacurile venite din partea Rusiei demonstrează că a fost o decizie bună ca președinta Republicii Moldova să fie prima laureată.

Mai târziu, CNA a declarat că președinta poate să primească premiul de 30 de mii euro. Mai exact, CNA a explicat că regimul juridic al cadourilor nu este aplicabil în cazul acordării/decernării unor premii, având în vedere că termenul de „premiu” nu se regăsește în lista termenilor care se circumscriu noțiunii de „cadou”, potrivit art. 16 aln. (1) din Legea integrității nr. 82/2017.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Скриншот

Ceban anunță protest la ANRE în ziua examinării noului tarif la gaz: „Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie” VIDEO

Ion Ceban, primarul Chișinăului și liderul „Mișcării Alternative Naționale” (MAN), a anunțat un protest în fața sediului Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), față de creșterea tarifelor la resursele energetice. Manifestația va fi organizată luni, 28 septembrie, la ora 10:00, în timp ce ANRE urmează să se întrunească pentru a aproba majorarea tarifului la gaz.

„Luni, la ora 10:00, la ANRE, voi fi prezent eu și 100 de colegi de-ai mei de la MAN, în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc. Această instituție este direct responsabilă, ca și toți cei de la guvernare, de aceste creșteri la gaz, la căldură și la multe altele. Cred că ar fi timpul să vină și mulți alți oameni, fie din partidele politice parlamentare, extraparlamentare, oameni de bună credință. (…) Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie”, a transmis Ion Ceban într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Amintim că Energocom a solicitat ANRE majorarea tarifului pentru gazele naturale de la 20,30 lei la 26,25 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA. Potrivit proiectului de decizie al ANRE, însă, tariful ar urma să crească până la 26,14 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA.

ANRE va examina proiectul de decizie privind noul tarif pe 28 septembrie.

Începând cu 1 septembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova achită 20,30 lei pentru un metru cub de gaze naturale, inclusiv TVA. Tariful anterior era de 14,42 lei pentru un metru cub.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: