captură foto/Euronews

(VIDEO) Proteste în mai multe țări din Europa față de restricțiile anti-Covid

În mai multe state din Uniunea Europană au avut loc proteste din cauza restricțiilor anti-Covid, informează Euronews pe 21 noiembrie. Manifestații similare sunt planificate și în România pentru după-amiaza de duminică.

Mii de oameni au protestat în piața centrală din Amsterdam față de restricții impuse în contextul pandemiei de coronavirus. Manifestanții au participat la demonstrație în ciuda faptului că organizatorii au anulat-o, după dezordinile care s-au produs la Rotterdam. În urma ciocnirilor violente dintre manifestanți și poliție au fost răniți 7 oameni, iar cel puțin 20 au fost reținuți.

 

Și la Viena s-a desfășurat o manifestație împotriva deciziei autorităților de a institui lockdown începând de luni și de a impune imunizarea obligatorie din februarie 2022. La demonstrație au participat circa 35 de mii de oameni, conform estimărilor poliției. Situația a fost tensionată, fiind înregistrate ciocniri violente cu poliția și rețineri.

 

https://twitter.com/Kukicat7/status/1462032863298215944?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1462032863298215944%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fru.euronews.com%2F2021%2F11%2F20%2Fru-covid-protests-evening

Circa 3000 de protestatari s-au adunat în centrul Romei. Aceștia au protestat în apropierea zidurilor Circului Maximus, care a găzduit curse de care timp de 1000 de ani.

Manifestanții au protestat și față de „pașapoartele verzi” (echivalentul Certificatului Covid din Republica Moldova), fără de care este interzis accesul la locul de muncă, restaurante, cinematograf, sala de sport și chiar în avion.

Și în Croația au avut loc proteste. Câteva mii de persoane au manifestat la Zagreb față de certificatele de vaccinare. Demonstranții consideră restricțiile impuse de autorități drept limitare a libertății.

Proteste față de restricțiile impuse în contexul pandemiei de coronavirus sunt planificate și în România, pentru 21 noiembrie. Potrivit liderului Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) George Simion, manifestații vor avea loc la Craiova, Constanța, Ploiești și Sibiu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Nesterovschi își vrea înapoi salariul de deputat. A atacat Parlamentul în judecată

Deputatul fugar Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, a atacat Parlamentul Republicii Moldova la Curtea de Apel. Acesta solicită să i se achite salariul, indemnizațiile și compensațiile care i-au fost suspendate temporar, după ce a absentat de la ședințele plenare în 2023.

În mai 2023, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a emis o dispoziție prin care, începând cu aceiași lună, suspenda achitarea salariului, indemnizațiilor și compensațiilor pentru deputatul Alexandr Nesterovschi, din cauza absențelor de la ședințele plenare. Documentul consemna că achitarea plăților în cauză va fi suspendată până la reluarea activității legislative.

Astfel, Nesterovschi nu a primit salariu, indemnizații și compensații până în ianuarie 2024.

În martie 2024, Alexandr Nesterovschi a acționat în judecată Parlamentul, solicitând anularea dispoziției semnat de Igor Grosu și obligarea legislativului la achitarea salariului, indemnizațiilor și compensațiilor pentru perioada mai 2023 – ianuarie 2024. Pe 12 martie 2025, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, care a examinat cauza, a respins drept neîntemeiată solicitarea parlamentarului.

Document by Ana-Maria

Ulterior, Alexandr Nesterovschi, prin intermediul avocaților săi, a contestat decizia judecătorească la Curtea de Apel Centru.

Amintim că, pe 19 martie 2025, Alexandr Nesterovschi a fost condamnat de prima instanță la 12 ani de închisoare pentru corupție pasivă în proporții deosebit de mari și pregătirea finanțării partidelor politice din partea unui grup criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Sentința a fost pronunțată în lipsa parlamentarului, care a dispărut cu puțin timp înainte ca instanța să-l condamne.

Pe 31 martie, directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, a declarat că Nesterovschi se află în regiunea transnistreană și că „Federația Rusă l-a ajutat să se eschiveze de la închisoare”. Potrivit șefului SIS, Nesterovschi a fost transportat cu un mijloc auto, cu numere diplomatice ale Federației Ruse, în regiunea transnistreană, care nu se află sub controlul autorităților constituționale ale Republicii Moldova. Tot pe 31 martie, președinta Maia Sandu a spus că autoritățile de la Chișinău au cerut celor de la Tiraspol ca deputatul Alexandr Nesterovschi să fie predat malului drept. De cealaltă parte, Tiraspolul a spus că nu are informații despre aflarea lui Nesterovschi în Transnistria, în timp ce Ambasada Federației Ruse la Chișinău a catalogat informațiile privind implicarea sa în fuga deputatului drept „speculații provocatoare”.

Pe 10 iulie, în cadrul unei emisiuni televizate, Lilian Carp, deputat PAS și președinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, a declarat că Nesterovschi ar fi părăsit regiunea transnistreană și s-ar afla în Federația Rusă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: