Întreaga lume, inclusiv Republica Moldova, continuă să lupte cu pandemia cauzată de noul Coronavirus. De la începutul crizei generate de pandemia COVID-19, alături de zeci de companii, Kaufland Moldova s-a solidarizat în susținerea autorităților responsabile și a medicilor din prima linie.
„Acum, cu toții trecem printr-o perioadă grea, din toate punctele de vedere. Retailul este un domeniu dinamic și mereu în schimbare, de aceasta, am reușit să ne adaptăm rapid noilor realități și provocări. Am reacționat fără ezitare la greutățile cu care se confruntă comunitatea. În linie cu strategia noastră de CSR și valorile care ne reprezintă ca și companie, am donat peste 3.600.000 MDL către ONG-uri și proiecte ce vin în sprijinul eroilor din prima linie, dar și a grupurilor vulnerabile. Acum, mai mult ca niciodată, înțelegem că responsabilitatea face diferența și implicarea fiecăruia dintre noi poate salva vieți”, a declarat CEO-ul Kaufland Moldova și România, Marco Hößl.
În semn de susținere și pentru a contribui la eforturile sistemului medical și social, în lupta cu epidemia COVID-19, compania Kaufland Moldova a realizat mai multe acțiuni de responsabilitate corporativă, donând:
- 1.077.000 MDL – pentru campania „Împreună pentru voi”. Suma a fost redirecționată pentru achiziția utilajului medical și pentru necesitățile stringente ale instituțiilor medicale.
- 1.200.000 MDL – pentru procurarea a 15.000 de kituri de recoltare a analizelor și medii de transport pentru testarea COVID-19.
- 860.000 MDL – pentru procurarea echipamentelor medicale pentru instituțiile medicale Municipale.
- 100.000 MDL – pentru campania „Ajut. Îmi pasă”, realizată împreună cu „The Moldova Project” și Misiunea Socială „Diaconia”. Zeci de familii social vulnerabile au beneficiat de sprijin în această perioadă dificilă.
- 300.000 MDL – sprijin pentru persoanele social vulnerabile și beneficiarii Misiunii Sociale „Diaconia” și Direcția Generală Asistență Socială din cadrul Primăriei Chișinău.
- 65.000 MDL – pentru susținerea campaniei „Ajut. De Paște” organizată de „The Moldova Project”.
Prin aceste acțiuni, Kaufland Moldova își exprimă gratitudinea față de personalul medical din Republica Moldova, care, în momentul de față, este la datorie 24/24, pentru ca toți cetățenii să beneficieze de ajutor medical calificat.
Te invităm să urmărești în video-ul de mai jos acțiunile realizate de echipa Kaufland în aceste luni, în colaborare cu partenerii noștri.
De asemenea, în această perioadă, în contextul crizei provocate de pandemia COVID-19, Kaufland Moldova a adoptat o serie de măsuri în ambele magazine pentru a asigura siguranța angajaților și a clienților.