Facebook/ASD

VIDEO Tone de material antiderapant, împrăștiate pe drumurile din țară pe parcursul nopții

Pe parcursul nopții de 29 decembrie, lucrările de întreținere a drumurilor naționale pe timp de iarnă au continuat. Potrivit Administrației de Stat a Drumurilor, de intervenția unităților teritoriale SA „Drumuri” a fost nevoie în zonele: Nord, Centru și Sud a țării. Au fost efectuate lucrări de patrulare, deszăpezire și combatere a ghețușului.

Totodată, în procesul tehnologic au fost antrenate:

  • utilaje speciale – 119 (unități);
  • material antiderapant – 952 (tone);
  • muncitori rutieri – 192 (persoane).

„În prezent, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată în condiții de iarnă pe toată rețeaua de drumuri naționale”, comunică reprezentanții Administrației.

La fel, Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătoriii auto să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare privind echiparea autovehiculelor cu pneuri corespunzătoare și adaptarea regimului de viteză la condiţiile de circulație pe timp de iarnă.

În cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, participanții la trafic pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

GichanJoe/X

Franța: un avion al unei școli de parașutism s-a prăbușit. Toate persoanele aflate la bord au decedat

Un avion civil care aparținea unei școli de parașutism s-a prăbușit duminică, 28 iunie, în apropiere de orașul Nancy, Franța. Toate cele 11 persoane aflate la bord au decedat.

Accidentul s-a produs în orașul Tomblaine, iar avionul de tip Pilatus aparținea unei școli de parașutism și decolase de pe aeroportul Nancy-Essey.

Prefectul departamentului Meurthe-et-Moselle, Yves Seguy, a comunicat, într-o conferință de presă, că pilotul și cei zece pasageri – cinci cursante și cinci instructori – și-au pierdut viața. Cursantele erau asistente medicale care își exercitau datoria în regim independent, potrivit unei surse apropiate anchetei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: