(VIDEO) Tradiția-i tradiție. Igor Dodon s-a cufundat de Bobotează în apa rece a unui lac

Președintele de onoare al Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon a respectat și în acest an tradiția de Bobotează. Acesta a mers la Mănăstirea Țigănești și s-a scufundat în apa rece a lacului.

„De la an la an de Bobotează observ tradiția scufundarii în apă. Astăzi, am fost l-a mănăstirea din Țigănești, lângă alți zeci de credincioși. Scăldatul de Bobotează este un obicei frumos care călește trupul și sufletul, care este onorat de mulți dintre concetățenii noștri. Încă o dată, îi felicit pe toți credincioșii cu această mare sărbătoare. Apa de Bobotează sa ne dea tuturor sanatate si bucurii”, a scris Igor Dodon pe rețelele de socializare.

Amintim că tot de Bobotează, sportivul Constantin Țuțu, ex-deputat în Parlament din partea Partidului Democrat din Moldova (PDM), a postat pe rețelele de socializare un filmuleț video în care apare, doar în șorți, cel mai probabil pe plaja unei mări.

Pe 16 ianuarie Curtea Supremă de Justiție a prelungit cu 60 de zile interdicția de a părăsi țara pentru Igor Dodon. Procurorii consideră că există suspeciuni rezonabile că fostul președinte al Republicii Moldova se poate ascunde de ancheta în Rusia.

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a admis cererea fostului șef de stat privind plecarea sa în România. Informația a fost confirmată de procurorul anticorupție Petru Iarmaliuc.

Procuratura Anticorupție informează că apărătorii inculpatului Igor Dodon au înaintat o cerere prin care au solicitat încuviințarea părăsirii teritoriului Republicii Moldova, în legătură cu faptul că fiul său urmează un tratament de reabilitare, după ce a suferit de infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19). În cerere este indicat că urmează să plece împreună cu soția sa în România, localitatea Tîrgu Ocna.

***

Igor Dodon figurează într-un dosar penal în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Asta după ce în mai 2020 deputatul Iurie Reniță a publicat un video în care se vede cum Igor Dodon primește o pungă neagră de la fostul politician Vlad Plahotniuc.

Pe 27 iunie, Procuratura Generală a anunțat că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon s-a ales cu încă un dosar. Acestuia i-a fost înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.

Fostul șef de stat pledează nevinovat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Mai mulți elevi au primit manuale rupte și murdare la început de an școlar. Ce spune Ministerul Educației

Mai mulți elevi din școlile din Republica Moldova au primit manuale murdare și deteriorate la începutul noului an școlar. Organizația „Părinți Solidari” a criticat joi, 3 septembrie, starea manualelor și i-a cerut ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, să explice cum s-a ajuns în această situație. Între timp, Ministerul Educației și Cercetării a precizat că există rezerve de manuale pentru înlocuirea celor deteriorate și că, în perioada 2023–2026, au fost tipărite peste 2,5 milioane de exemplare.

În ultimele zile, părinții au început să publice pe rețelele sociale fotografii cu manualele primite de copiii lor la începutul anului școlar, aflate în stare precară.

Atâta grijă are statul de elevii din Republica Moldova, că au ajuns să învețe din astfel de manuale? Aceste titluri nu doar că au coperți și foi de o calitate foarte proastă, ca și multe dintre celelalte manuale, dar sunt deja în al șaselea sau al șaptelea an de utilizare zilnică! Ce trebuie să se întâmple ca elevii din Republica Moldova să fie asigurați cu manuale de calitate, în stare corespunzătoare și fără termen de utilizare depășit?”, a transmis organizația „Părinți Solidari” într-o adresare către ministrul Educației.

Tot pe 3 septembrie, în cadrul ședinței plenare, deputatul „Partidului Nostru”, Nicolae Margarint, a propus ca ministrul Educației să fie audiat în Parlament în legătură cu nemulțumirile părinților privind starea manualelor.

Primesc astfel de manuale: rupte, deteriorate, murdare, din care este practic imposibil să înveți. Iar rețelele sociale sunt pline de anunțuri ale părinților din toată țara care caută să cumpere cărți pentru elevi în clasele primare și gimnaziale, deși acestea trebuie să fie asigurate gratuit de către stat. Este o situație inacceptabilă. (…) Solicităm audierea ministrului Educației și Cercetării, domnul Dan Perciun, pentru a explica de ce s-a ajuns la această situație, care este deficitul real de manuale și ce măsuri întreprinde ministerul pentru care fiecare elev să beneficieze de manuale”, a declarat parlamentarul.

Propunerea nu a fost însă susținută de majoritatea parlamentară. Împotriva inițiativei au votat 50 de deputați PAS.

Ce spune Ministerul Educației

Între timp, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a venit cu precizări privind manualele școlare.

Potrivit instituției, manualele sunt distribuite gratuit în primar și gimnaziu și în chirie la liceu, iar sistemul prevede rezerve pentru suplinirea necesarului și înlocuirea exemplarelor deteriorate.

Instituția a precizat că stocurile sunt echilibrate prin distribuirea manualelor din rezervă și redistribuirea celor neutilizate între școli și raioane. În anul de studii 2025–2026 au fost redistribuite circa 16 000 de manuale, iar de la începutul anului 2026–2027 până pe 3 septembrie – aproximativ 3 500 de exemplare.

Totodată, MEC susține că fondul de manuale este reînnoit constant: peste 2,5 milioane de exemplare au fost tipărite în perioada 2023–2026. Un manual este utilizat, în medie, timp de cinci ani și trebuie înlocuit atunci când este prea deteriorat. Școlile sunt îndemnate să raporteze din timp lipsurile sau manualele care nu mai pot fi folosite.

Până la completarea stocurilor, manualele pot fi consultate și online, în format electronic.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: