facebook/Igor Dodon

VIDEO „Unii vor spune că sunt prea optimist”. Dodon crede că războiul din Ucraina ar putea impulsiona reintegrarea Transnistriei

Președintele de onoare al Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon este de părere că războiul din Ucraina ar putea crea circumstanțe favorabile pentru soluționarea diferendului transnistrean. Pe de altă parte, acesta a calificat drept „PR politic” decizia autorităților de a semna cererea de aderare la Uniunea Europeană.

Președintele de onoare al PSRM consideră că Moldova nu are șanse nici măcar de a obține statutul de stat-candidat la aderare în UE.

Când ai ajuns la guvernare, trebuie să judeci nu ca funcționar de partid, dar ca om de stat. Aș vrea să întreb: cu ce ne-a ajutat că am depus această cerere pentru a depăși criza actuală. Este clar că este o acțiune de PR politic a partidului de la guvernare. Nu vom deveni noi membri ai UE și nici candidat în următoarea perioadă. Este evident și auzim vocile din UE”, a argumentat Dodon, amintind de experiența altor state, care au depus cererea de aderare acum mulți ani.

Ex-președintele țării a menționat că pentru autoritățile din R. Moldova, ceea ce se întâmplă în Ucraina trebuie să fie o lecție.

Noi trebuie, prin dialog, să găsim formula de reintegrare teritorială a țării în baza statutului de neutralitate, în baza deciziei reciproc avantajoase pentru toți. Voi spune un lucru și poate unii vor spune că sunt prea optimist, dar eu cred că ceea ce se întâmplă în regiune ar putea crea premise reale și mult mai rapide de a găsi un compromis. Eu nu cred că cineva are interesul să rupă Transnistria de la R. Moldova. Eu cred că interesul este al tuturor ca noi să fim țară integră și să asigurăm cât mai repede reintegrarea R. Moldova”, a declarat Igor Ceban într-o intervenție la postul de televiziune PRIME.

Igor Dodon a reiterat apelul către majoritatea parlamentară, privind susținerea proiectului de lege elaborat de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), care prevede întărirea statutului de „neutralitate permanentă”.

Pe de altă parte, președinta țării Maia Sandu a menționat anterior că inițiativa BCS este inutilă.

Nu am văzut proiectul de lege, dar se pare că autorii nu înțeleg că Constituția este mai presus de orice lege și nu are cum să prevaleze sau să schimbe lucrurile. Neutralitatea este scrisă în Constituție, nu văd restul să vii cu legi care să completeze ce e scris acolo”, a comentat președinta țării.

***

Pe 4 martie, la o zi după ce Republica Moldova a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană, Tiraspolul a solicitat autorităților de la Chișinău recunoașterea independenței autoproclamatei „republici moldovenești nistrene”. Biroul de reintegrare de la Chişinău, contactat de NewsMaker, a declarat în replică că regiunea transnistreană a beneficiat direct de pe urma fondurilor oferite de UE prin intermediul măsurilor de consolidare a încrederii. „Chişinăul este în continuare deschis pentru negocieri”, spune Biroul de reintegrare.

În paralel, liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a continuat să dea asigurări că regiunea transnistreană nu prezintă niciun pericol pentru vecini – adică pentru Ucraina și malul drept al Republicii Moldova.

Pe 6 martie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la un briefing comun cu secretarul de Stat al SUA, Antony J. Blinken, a declarat că, în regiunea transnistreană, unde sunt staționate ilegal trupe ruse, nu se atestă mișcări de implicare a acestora în acțiunilor militare din Ucraina. De asemenea, șefa statului a menționat că Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană împreună cu regiunea transnistreană.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Macan și Basta, concert anulat?/Von der Leyen îl încurcă pe Dodon?/Guțul, victima umilirii publice?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!

Subiectele ediției:

— Procurorii cer nouă ani de închisoare pentru Evghenia Guțul
— Irina Vlah s-a apucat de rap: „PAS la revedere!”
— Prima săptămână din iulie aduce restricții de circulație în Chișinău
— Bolea, către transportatori: Să iubim oamenii mai mult decât banii
— Cinci polițiști din Edineț, suspectați de corupție. Unul a fost reținut
— Vârsta de pensionare a femeilor din Moldova a crescut cu șase luni
— Fracțiunea PSRM: „Primarul a hotărât să fie împărat. Împarte banii așa cum vrea”
— Activiștii cer anularea concertelor lui Basta, Macan și „Ruki Vverh” la Chișinău
— Ancheta internă de la Spitalul Raional Hîncești infirmă acuzațiile de malpraxis
— Pe urmele altui partid, PSRM a protestat la MAE
— Avertizare hidrologică în toată Moldova: mai puțină apă în râuri

Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: