VIDEO „Va veni timpul când vor fi restabilite”. Comuniștii și socialiștii vor vota împotriva denunțării a două acorduri cu CSI
Full Article 3 minutes read

VIDEO „Va veni timpul când vor fi restabilite”. Comuniștii și socialiștii vor vota împotriva denunțării a două acorduri cu CSI

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a criticat inițiativa de denunțare a Convenției cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale Comunității Statelor Independente și Acordul privind interacțiunea în domeniul preîntâmpinării și lichidării consecințelor situațiilor excepționale cu caracter natural și tehnogen. Fracțiunea parlamentară a anunțat că va vota împotriva denunțării acestor documente.

În cadrul ședinței din 7 iulie, Parlamentul urmează să înceapă a examina proiectelor de lege privind denunțarea Convenției cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale Comunității Statelor Independente și Acordul privind interacțiunea în domeniul preîntâmpinării și lichidării consecințelor situațiilor excepționale cu caracter natural și tehnogen. Înainte de a trece la examinarea inițiativelor legislative, deputații BCS Vlad Batrîncea și Vladimir Voronin au susținut un briefing de presă în care au criticat denunțarea actelor respective.

Vlad Batrîncea a calificat denunțarea Acordului privind interacțiunea în domeniul preîntâmpinării și lichidării consecințelor situațiilor excepționale cu caracter natural și tehnogen drept o „absurditate”, întrucât acesta este un document benefic care, în cazul unor cataclisme pe teritoriul Moldovei, ar asigura accesul la serviciile abilitate ale statelor-membre CSI.

Care este problema și de ce trebuie de politizat în spiritul acesta provincial colaborarea între serviciile abilitate în combaterea, în prevenirea și lichidarea consecințelor calamităților naturale? Asta deja cred că vorbește de la sine despre absurdul a ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. Cui și ce dorim noi să demonstrăm, absolut nu este clar mai ales că nu există nicio cerință a partenerilor europeni or nu există careva recomandări din partea altor organisme internaționale ca Republica Moldova să nu mai aibă aceste parteneriate vitale cu partenerii estici”, a spus el.

Parlamentarul a dezaprobat și denunțarea Convenției care prevede calitatea de membru a Moldovei în Adunarea Parlamentară a CSI. Batrîncea a menționat că Adunarea Parlamentară a CSI este o platformă de dialog pentru statele-membre, care ar fi adus Republicii Moldova beneficii, inclusiv de ordin economic.

Astăzi se propune ieșirea și din Adunarea Parlamentară a CSI. Poate cetățenii Republicii Moldova nu sunt suficient de bine informați, dar este o platformă parlamentară unde Republica Moldova își promovează interesele sale naționale, stabilește comunicare și datorită acestor comunicări Republica Moldova a progresat la Kazahstanul, cu Armenia, cu Azerbaidjan, avem programe în domeniul securității, chiar și cu Belarus, în condițiile de război din Ucraina, exportul mărfurilor moldovenești a crescut anul trecut cu peste 20%, adică sunt milioane și milioane de dolari și euro pe care Republica Moldova le câștigă datorită acestei cooperări în cadrul CSI”, a declarat acesta.

În acest context, Vlad Batrîncea a declarat că BCS nu va susține proiectele privind denunțarea acestor două acorduri.

Ferm condamnăm ceea ce se întâmplă. Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, categoric, va vota împotriva acestor acorduri importante și va veni timpul când toate aceste acorduri vor fi restabilite, de aceea că sunt în corespundere cu interesul nostru național. Iar cei care dezechilibrează, destabilizează Republica Moldova în acest sens și privesc lucrurile doar prin prisma ideologiei de partid vor pleca și vor răspunde pentru ceea ce au făcut”, a spus el.

 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: