VIDEO „Vom deveni și mai puternici”. Ce le spune Putin rușilor în mesajul de Anul Nou

În discursul său cu ocazia Anului Noi, președintele rus Vladimir Putin a spus că în 2023 în Rusia „s-a muncit din greu”, iar „munca pentru binele comun a apropiat comunitatea”. Într-un mesaj către armata rusă, el a declarat că militarii luptă „pentru adevăr și dreptate” și i-a numit „eroi”. Putin a mai spus că nu ar exista nicio forță în lume care să-i dezbine pe ruși și să le oprească dezvoltarea. „Vom deveni și mai puternici”, a adăugat acesta în discursul său, difuzat de canalele de televiziune rusești din Orientul Îndepărtat. 

Dragi cetățeni ai Rusiei, dragi prieteni, ne luăm la revedere de la anul 2023, foarte curând el va deveni o parte din istorie iar noi trebuie să mergem înainte, să creăm viitorul. În anul care a trecut, am muncit din greu și am făcut multe, am fost mândri de realizările noastre comune, ne-am bucurat de succese și am fost fermi în apărarea intereselor naționale, a libertății și securității noastre, a valorilor noastre”, a comunicat Putin la începutul discursului său, pe fundalul acestuia fiind Kremlinul de la Moscova, relatează Meduza.

Munca pentru binele comun a apropiat comunitatea. Suntem uniți în gândurile noastre, în muncă și în luptă, în zilele lucrătoare și de sărbători, arătând cele mai importante trăsături ale poporului Rusiei – solidaritatea, mila, forța”, a adăugat el.

Putin s-a adresat și către armata rusă, „către cei care se află în postul de luptă, în fruntea luptei pentru adevăr și dreptate”.

Sunteți eroii noștri, inimile noastre sunt cu voi. Suntem mândri de voi. Vă admirăm bărbăția”, a comunicat el. Putin a adăugat că militarii sunt susținuți de „întregul popor” al țării.

El a mai spus că nu există nicio forță în lume care să-i dezbine pe ruși și să oprească dezvoltarea Rusiei.

Am dovedit nu o dată că putem rezolva cele mai dificile probleme și nu vom renunța niciodată, pentru că nu există nicio forță care să ne dezbine, să ne facă să uităm memoria și credința părinților noștri, să ne oprească dezvoltarea”, a comunicat Putin.

Președintele rus a adăugat că poporul multinațional al Rusiei este „o țară, o mare familie”.

Vom asigura dezvoltarea încrezătoare a patriei, bunăstarea cetățenilor noștri și vom deveni și mai puternici. Suntem împreună, iar aceasta este cea mai de încredere garanție a viitorului Rusiei. Cu sărbătoarea dragii mei. La mulți ani 2024″, a comunicat el.

Anul trecut, Putin și-a înregistrat mesajul de felicitare cu prilejul Anului Nou nu pe fundalul Kremlinului ca de obicei, ci pe fundalul militarilor, participanți la „operațiune specială din Ucraina”.

Amintim că Federația Rusă a invadat Ucraina în dimineața zilei de 24 februarie 2022, în ceea ce au numit ulterior o „operațiune specială de demilitarizare și denazificare”. Republica Moldova, de rând cu țările UE și SUA, au condamnat războiul declanșat în Ucraina din prima zi, exprimându-și sprijinul și solidaritatea cu poporul ucrainean.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu

Maia Sandu respinge acuzațiile serviciilor secrete rusești: „Minciunile vor curge gârlă doar pentru a pune mâna pe Moldova”

Președinta Maia Sandu a venit cu o reacție publică după ce Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a publicat, pe 14 iulie, un comunicat în care susține că NATO ar încerca să atragă Republica Moldova într-un conflict militar cu Rusia. Șefa statului a respins acuzațiile, pe care le-a calificat drept „aberații inventate în laboratoarele Kremlinului”, menite să răspândească frică și panică în rândul cetățenilor.

„S-au pornit la turații maxime laboratoarele de inventat aberații. În următoarea perioadă, minciunile vor curge gârlă din partea trompetelor Kremlinului doar pentru a pune mâna pe Moldova și a o da în controlul unor interese străine. Mai nou, cei care ucid copiii aruncând intenționat bombe peste blocuri de locuit vor să bage panică în moldoveni precum că eu aș vrea război sau aș încălca neutralitatea țării”, avertizează președinta Maia Sandu.

Șefa statului a precizat că „în Moldova este pace” și a reiterat angajamentul pentru aderarea la Uniunea Europeană, or, spune Maia Sandu – „doar aici țara noastră poate fi la adăpost pe termen lung”.

„Moldovenii mi-au oferit încrederea de a păstra pacea și de a duce, împreună, Moldova în UE. Ne așteaptă o perioadă dificilă, dar nu vom cădea în capcana urii și a divizării, pusă la cale în laboratoare străine. Mergem în direcția corectă”, mai susține președinta Maia Sandu.

Precizăm că, în ultima perioadă, atacurile hibride ruse la adresa Republicii Moldova s-au intensificat. În aprilie a devenit cunoscut public că rețelele rusești „Matrioșka” și „Pravda” desfășoară pe rețelele de socializare campanii de dezinformare împotriva țării noastre, fiind folosită în special imaginea președintei Maia Sandu. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat atunci că Rusia investiseră deja 200 de milioane de euro în aceste campanii de dezinformare. Potrivit lui, scopul lor este influențarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: