Visa și Comerțbank lansează pentru prima dată în Moldova transferurile internaționale cu Visa Direct to Account

Noul serviciu acceptă tranzacții în Zona unică de plăți în euro (SEPA) și va ajuta utilizatorii și întreprinderile din Moldova să trimită rapid și direct fonduri în străinătate.

Chișinău, 20 octombrie 2025 – Comertbank, în parteneriat cu liderul mondial în domeniul plăților digitale, Visa, lansează în premieră în Moldova serviciul Visa Direct to Account – o soluție inovatoare care permite efectuarea rapidă, sigură și comodă a transferurilor directe către conturi bancare din străinătate. Este prima lansare a acestei tehnologii în țară, marcând începutul unei noi ere în domeniul transferurilor internaționale.

Serviciul Visa Direct to Account, dezvoltat de Visa și Comertbank oferă posibilitatea de a transfera bani în țările din Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA – Single Euro Payments Area). Soluția oferă persoanelor fizice și companiilor un instrument convenabil pentru plăți internaționale — fără intermediari, proceduri complicate și comisioane ascunse. Fondurile sunt creditate direct în contul destinatarului în decurs de 24 de ore. Toate tranzacțiile trec prin rețeaua securizată Visa, ceea ce garantează un nivel maxim de siguranță și fiabilitate.

Visa Direct to Account susține o gamă variată de utilizări:

  • Studenți și familii. Părinții își pot sprijini rapid copiii care studiază în străinătate, acoperind cheltuielile de studii, cazare și alte nevoi curente.
  • Afaceri și antreprenori. Companiile care colaborează cu parteneri din alte țări beneficiază de un instrument sigur și eficient pentru plăți internaționale.
  • Asistență medicală. Serviciul permite transferul rapid de fonduri pentru achitarea tratamentelor medicale ale celor dragi aflați peste hotare. 

„Lansarea Visa Direct to Account în Moldova este un pas important pentru consolidarea poziției țării în sistemul financiar internațional. Această inovație oferă utilizatorilor și companiilor din Moldova acces la transferuri transfrontaliere, care asigură același nivel de comoditate ca și tranzacțiile interne. Suntem mândri de colaborarea cu Comertbank, care a implementat prima această tehnologie în Moldova. Acest proiect continuă misiunea Visa de a conecta lumea prin rețeaua noastră avansată, oferind fiecăruia acces la soluții financiare sigure și eficiente”, a declarat Diana Kigurdze, Manager Regional Visa pentru Moldova și Caucaz.

Moldova s-a alăturat oficial zonei SEPA, care asigură efectuarea plăților transfrontaliere în euro în aceleași condiții ca și tranzacțiile din interiorul UE, începând cu 6 octombrie 2025. Lansarea Visa Direct to Account, realizată de Comertbank, va deveni un instrument important de integrare economică a Moldovei cu Uniunea Europeană, oferind cetățenilor moldoveni posibilitatea de a-și consolida legăturile financiare cu Europa prin transferuri internaționale rapide și sigure.

Despre Visa

Visa (NYSE: V) este lider mondial în industria plăților digitale. Visa procesează tranzacții de plată între consumatori, întreprinderi, organizații financiare și guvernamentale din peste 200 de țări și teritorii. Misiunea noastră este să conectăm lumea printr-o rețea de plăți inovatoare, convenabilă, fiabilă și sigură, pentru a contribui la bunăstarea consumatorilor și la prosperitatea afacerilor și economiei. Suntem convinși că extinderea accesului tuturor la economie contribuie la creșterea bunăstării oamenilor din întreaga lume și va sta la baza circulației globale a banilor în viitor. Aflați mai multe pe cis.visa.com.

Despre Comertbank

C.B. Comerţbank” A.O. este o bancă comercială universală, cu un management și servicii de înaltă calitate, care oferă clienților săi sprijin financiar de încredere. Comerţbank oferă o gamă completă de servicii bancare și financiare în Republica Moldova. Eficiența activității băncii este asigurată, în primul rând, de competența managerială și de înalta calificare a angajaților. Dezvoltarea continuă a băncii prin implementarea de noi tehnologii informaționale duce la extinderea gamei de servicii și produse bancare oferite, ceea ce se realizează prin îmbunătățirea experienței clienților, creșterea constantă a gradului de satisfacție a nevoilor și așteptărilor tuturor clienților, atât actuali, cât și potențiali. Comerţbank este partenerul atât al persoanelor fizice, cât și al antreprenorilor privați care își dezvoltă afacerea și găsesc în bancă încredere și sprijin financiar: https://comertbank.md/

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Vladimir Zelenski

Vasile Tofan s-a întâlnit cu Vladimir Zelenski, la Kiev. Ce au discutat (VIDEO)

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, s-a întâlnit luni, 26 octombrie, la Kiev, cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Cei doi oficiali au discutat despre proiecte de infrastructură, cooperarea în domeniul securității, gestionarea resurselor de apă și integrarea europeană a celor două țări.

Potrivit mesajelor publicate de cei doi oficiali după întrevedere, printre subiectele abordate s-au numărat construcția și modernizarea podurilor, drumurilor și căilor ferate, precum și consolidarea conexiunilor energetice dintre Republica Moldova și Ucraina.

Tofan a menționat și gestionarea comună a resurselor de apă, în special a râului Nistru, precum și identificarea unor noi oportunități pentru companiile din ambele țări.

„Am abordat și aspectele legate de securitate, inclusiv situația din Transnistria și consolidarea cooperării militare dintre țările noastre. Astăzi, prim-miniștrii Ucrainei și Republicii Moldova au semnat un acord de cooperare în acest domeniu. Este important ca eforturile noastre comune să se concretizeze în rezultate pentru cetățenii și țările noastre”, a mai precizat Vladimir Zelenski.

Amintim că, pe 26 octombrie, Vasile Tofan efectuează o vizită la Kiev, alături de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vasile Bolea, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Șeful Guvernului de la Chișinău a avut o întrevedere cu premierul Ucrainei, Seghei Korețki. Oficialii au discutat și despre dezvoltarea rutelor de transport, modernizarea punctelor de trecere a frontierei, consolidarea conexiunilor energetice și coordonarea gestionării resurselor de apă ale Nistrului. De asemenea, prim-miniștrii au participat la semnarea unui acord de cooperare tehnico-militară, care va facilita schimbul de experiență și utilizarea tehnologiilor ucrainene pentru protejarea spațiului aerian.

Tofan mai are programată o întâlnire cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.

TV8

Tiraspolul blochează candidatura activistului Nicolai Malîșev la „alegerile” din regiune

Nicolai Malîșev, activist civic din stânga Nistrului, nu a fost înregistrat drept candidat la așa-numitele alegeri prezidențiale din regiune. Comisia Electorală nerecunoscută de la Tiraspol și-a motivat decizia prin faptul că, în ultimii cinci ani, acestuia i-a fost refuzată de două ori înregistrarea în calitate de candidat la funcția de deputat, iar o dată i-a fost anulată de instanță. Într-un video publicat anterior pe rețelele de socializare, Malișev și-a anunțat intenția de a se înscrie în cursă.

„Eu cred că până a veni la conducere un nou lider, neapărat trebuie să ofere explicații predecesorul său, cu privire la promisiunile pe care le-a lansat. Mai țineți minte cele 15 000 de locuri de muncă în regiunea transnistreană? Noi așa și nu le-am văzut, dar știm cu siguranță că, în prezent, pe celălalt mal, aproximativ 25 000 de cetățeni ai Transnistriei, ai țărișoarei noastre mici, dar dârze, lucrează și plătesc impozite acolo”, a declarat Nicolai Malîșev.

În viziunea activistului, munca și cumpărăturile făcute pe malul drept al Nistrului reprezintă o pierdere directă pentru economia și bugetul regiunii transnistrene.

Potrivit portalului Zona de Securitate, în februarie 2025, bărbatul a fost atacat și bătut de persoane necunoscute în scara blocului în care locuiește. Incidentul s-a produs după ce autoritățile neconstituționale de la Tiraspol i-au refuzat înregistrarea în cursa electorală pentru Sovietul Suprem. Atunci a fost invocată o prevedere din așa-zisul cod electoral local. Aceasta interzicea candidatura persoanelor care au comis abateri sau au fost excluse din competițiile electorale. Malișev s-a evidențiat prin criticile aduse liderului nerecunoscut din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski.

Până acum, au depus actele pentru a participa la așa-numitele alegeri prezidențiale din stânga Nistrului vicepremierul nerecunoscut de la Tiraspol, Vitali Neagu și deputatul din Sovietul Suprem Vadim Cravciuc. Scrutinul urmează să aibă loc pe 13 decembrie și nu este recunoscut de autoritățile constituționale de la Chișinău. Vadim Krasnoselski își încheie al doilea mandat și nu mai poate candida.

Anenii-Noi: O elevă de 15 ani ar fi fost bătută de un coleg în sala de clasă, de față cu ceilalți elevi. Ce spune Poliția (VIDEO)

O elevă de 15 ani din satul Țânțăreni, raionul Anenii Noi, a fost bătută de un coleg de clasă, în urma unui conflict, în incinta școlii. Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, Mariana Didenco, a confirmat pentru NewsMaker că oamenii legii investighează cazul, după ce în mediul online au apărut imagini video în care se vede cum adolescenta este lovită.

Potrivit sursei citate, cazul a fost sesizat pe 20 octombrie, de mama fetei, care a reclamat că fiica sa ar fi fost agresată în incinta școlii.

Între fată și un coleg de clasă s-ar fi iscat un conflict, în urma căruia băiatul a lovit-o de mai multe ori.

„Minora a fost îndreptată pentru efectuarea expertizei medico-legale, iar rezultatele au indicat existența unor vătămări corporale neînsemnate”, a menționat reprezentanta poliției.

Totodată, Didenco a precizat că materialele acumulate de oamenii legii au fost transmise administrației publice locale, care urmează să întreprindă măsurile necesare. După stabilirea tuturor circumstanțelor, autoritățile vor lua deciziile corespunzătoare, conform legislației în vigoare.

Andrei Mardari | NewsMaker

În rusă, găgăuză și română: câte buletine de vot vor fi tipărite pentru alegerile din Găgăuzia

Pentru alegerile bașcanului și ale deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei din 15 noiembrie vor fi tipărite 258.780 de buletine de vot. Tirajul a fost aprobat de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei și de consiliile electorale de circumscripție Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești, pe 26 octombrie.

Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a anunțat că pentru fiecare dintre cele două scrutine vor fi tipărite câte 129.390 de buletine: 100.740 în limba rusă, 20.500 în găgăuză și 8.150 în română.

Buletinele vor fi distribuite consiliilor electorale de circumscripție, care le vor transmite ulterior birourilor electorale ale secțiilor de votare.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI.

În total, pentru acest scrutin au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.

În premieră, la alegerile din 15 noiembrie, alegătorii vor putea să se identifice la secția de vot și cu actul de identitate digital din EVO.

NewsMaker a explicat cine sunt favoriții acestor alegeri și unde apar PAS și Kremlinul în calculele electorale – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu felicită „Lista Studenților” pentru victoria în alegerile din Serbia: „Moldova își dorește un parteneriat puternic”

Președinta Maia Sandu a felicitat „Lista Studenților” pentru victoria obținută la alegerile parlamentare anticipate din Serbia. Șefa statului a declarat că Republica Moldova își dorește „un parteneriat puternic” cu Serbia.

„Felicitări „Ligii Studenților” pentru victoria electorală și poporului sârb pentru prezența record la vot. Republica Moldova își dorește un parteneriat puternic cu Serbia, într-o regiune care își are locul într-o Europă unită și pașnică”, a transmis Maia Sandu pe platforma X.

Amintim că alegerile parlamentare anticipate din Serbia au avut loc pe 25 octombrie. „Lista Studenților”, o forță politică de opoziție, a câștigat scrutinul, pe fondul unei participări record la vot.

Aleksandar Vucic, liderul Partidului Progresist Sârb, aflat la guvernare, a recunoscut înfrângerea formațiunii sale. Potrivit estimărilor prezentate de acesta după închiderea secțiilor de votare, „Lista Studenților” ar urma să obțină între 135 și 140 dintre cele 250 de mandate din Parlamentul Serbiei, în timp ce partidul său ar urma să obțină 105 mandate.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: