Yandex Go contestă amenda de 800.000 lei și invocă legislația UE. Consiliul Concurenței: neconformarea atrage noi penalități

Operatorul platformelor „Yandex Go” și „Yandex Pro” anunță că nu este de acord cu amenda de aproape 800 de mii de lei – echivalentul a circa 40 de mii de euro – aplicată de Consiliul Concurenței pentru neprezentarea informațiilor solicitate în cadrul unei investigații privind posibile practici anticoncurențiale. Compania precizează că își rezervă dreptul de a contesta decizia în instanță și susține că legislația Uniunii Europene – unde este înregistrată – nu îi permite să transmită autorităților din țări non-UE date cu caracter personal ale utilizatorilor.

Decizia Consiliului Concurenței a fost explicată public de președintele instituției, Alexei Gherțescu. Potrivit acestuia, investigația vizează posibile practici de excludere pe piața platformelor de taxi, unde compania ar deține o poziție dominantă. Gherțescu susține că Consiliul a solicitat date despre șoferii care folosesc diferite pachete comerciale oferite de aplicație, însă operatorul Yandex a refuzat să le furnizeze, invocând Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR).

„Orice întreprindere care își desfășoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova – chiar dacă este înregistrată în altă țară – nu poate invoca obligații de conformare dintr-o altă jurisdicție pentru a-și justifica refuzul de a furniza informații solicitate de autoritățile publice din Republica Moldova, inclusiv de autoritatea de concurență. Întreprinderile trebuie să își organizeze activitatea, infrastructura informațională și procesele de gestionare a datelor astfel încât să asigure respectarea deplină a legislației Republicii Moldova, inclusiv obligația de a răspunde solicitărilor de informații formulate în mod legal de autoritatea națională de concurență”, precizează președintele Consiliului Concurenței într-o postare publicată pe rețelele de socializare.

„Yandex Go” contestă, însă, amenda aplicată de Consiliu. Într-o reacție expediată redacției NewsMaker, compania susține că a propus „în repetate rânduri Consiliului Concurenței „diferite soluții”, însă toate ar fi fost refuzate.

„Nu suntem de acord cu decizia Consiliului Concurenței și ne rezervăm dreptul de a o contesta.
Legislația Uniunii Europene nu ne permite să oferim autorităților din țările non-UE datele personale ale utilizatorilor. Am propus în repetate rânduri Consiliului Concurenței diferite soluții la această problemă: să analizeze datele aflate deja în posesia instituției, să solicite direct informațiile de la partenerii serviciului, precum și am informat despre disponibilitatea noastră de a furniza date nepersonalizate. Instituția însă nu a luat în considerare niciuna dintre opțiunile propuse”, precizează Yandex Go.

Mai mult, compania se declară „convinsă că lipsa furnizării datelor cu caracter personal ale șoferilor nu a afectat în niciun fel desfășurarea investigației”.

Precizăm că, pe lângă amenda de 776 363 lei, Consiliul Concurenței a stabilit un termen de 30 de zile în care compania trebuie să prezinte „integral informațiile solicitate și necomunicate anterior”. Gherțescu precizează că neconformarea poate atrage suplimentar aplicarea unor penalități cominatorii zilnice.

***

Amintim că, în ianuarie 2023, Consiliul Concurenței a anunțat că a inițiat o investigație privind semnele de abuz de poziție dominantă de către întreprinderea care gestionează aplicațiile digitale Yandex Go și Yandex Pro. Investigația a fost demarată după examinarea preliminară a unei plângeri depuse la începutul lunii decembrie 2022.

Yandex Taxi este un serviciu de taxi rusesc și o companie internațională de IT, care operează servicii de taxi și livrare de alimente în Rusia, CSI, Europa de Est, Africa și Orientul Mijlociu. Yandex Taxi a fost lansat la Chișinău la 24 iulie 2017.

În 2023, publicația Meduza a scris că FSB va avea acces la datele serviciului Yandex.Taxi în străinătate. Este vorba despre datele dispozitivelor mobile ale utilizatorilor, precum și despre numele, numărul de telefon, adresa de e-mail, date bancare și adresele călătoriilor cu taxiul ale utilizatorului. Potrivit publicației, toate datele privind călătoriile utilizatorilor Yandex.Taxi, inclusiv cele din străinătate, se află pe serverele care se află în Rusia. Yandex.Taxi a negat aceste informații.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tofan, în vizită de lucru la Aeroportul Chișinău: extinderea terminalului trebuie să înceapă cel târziu în octombrie

Prim-ministrul Vasile Tofan a efectuat, în dimineața de sâmbătă, 12 septembrie, o vizită la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău. Premierul a menționat că aeroportul funcționează la limita capacității în orele de vârf și că autoritățile trebuie să înceapă cel târziu în luna octombrie lucrările de reconstrucție și extindere a terminalului actual.

Potrivit lui Tofan, între orele 05:00 și 07:00 au fost operate 16 zboruri, ceea ce a adus infrastructura aeroportuară la limita capacității.

Vasile Tofan a cerut, totodată, aplicarea unor măsuri imediate pentru îmbunătățirea condițiilor pentru pasageri. Printre acestea se numără suplimentarea locurilor disponibile în zonele de așteptare, instalarea unor puncte mobile de cafea și alimentație pentru reducerea cozilor, precum și alocarea unor resurse suplimentare pentru liniile de control în orele de vârf.

Premierul a solicitat și o mai bună promovare a produselor moldovenești în zona comercială centrală a aeroportului, prin care trece cel mai mare flux de pasageri. El a menționat în special vinurile și dulciurile produse în Republica Moldova.

Nu e normal când vinurile și ciocolatele stau acolo în spate. Deci ca să mai rearanjăm, ca locurile cele mai bune să fie la produsele autohtone, vinurile noastre”, a spus Vasile Tofan.

Premierul a precizat că măsurile propuse pot ameliora situația pe termen scurt, însă nu pot rezolva problema de fond, întrucât infrastructura actuală nu mai este suficientă pentru volumul de trafic înregistrat.

Potrivit lui Tofan, traficul de pasageri s-a dublat în ultimii doi ani, iar în acest an numărul pasagerilor ar urma să depășească șapte milioane. Aeroportul a fost proiectat pentru un trafic de aproximativ două ori mai mic, a menționat premierul.

În acest context, lucrările de reconstrucție și extindere a terminalului actual trebuie să înceapă cel târziu în octombrie. Tofan a precizat că procedura de achiziție a fost deja întârziată de contestații și că autoritățile nu își mai pot permite noi întârzieri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: