Zboruri întârziate sau anulate. Aeroportul Chișinău reacționează: „Ninsoarea umedă îngreunează decolările”
Full Article 4 minutes read

Zboruri întârziate sau anulate. Aeroportul Chișinău reacționează: „Ninsoarea umedă îngreunează decolările”

Mai multe zboruri din și spre Chișinău au fost anulate, altele întârzie. Reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău susțin că lucrează fără întrerupere pentru a menține pista pentru condiții posibile de decolare/aterizare. Potrivit responsabililor de la Aeroport, ninsoarea îngreunează decolările iar zborurile pot suferi întârzieri sau anulări. 

Reprezentanții Aeroportului Internațional Chișinău au declarat că responsabilii de pe aerodrom, cu toate utilajele de deszăpezire/curățire, lucrează fără întrerupere pentru a menține pista pentru condiții posibile de decolare/aterizare.

Condițiile meteorologice nefavorbile, dar mai exact ninsoarea umedă, îngreunează decolările. Potrivit cerințelor ICAO și IATA nu se permite decolarea aeronavelor în condițiile în care nu este posibilă efectuarea procedurilor de-icing. În condiții de temperaturi scăzute și umiditate ridicată poate apărea un strat de gheață pe părțile metalice ale aeronavei, gheața pe avioane fiind foarte periculoasă. Aceasta poate influența aerodinamicitatea, poate duce la scăderea portanței, totul culminând cu consecințe grave”, au declarat reprezentanții Aeroportului.

 

Aceștia au mai spus că „zborurile pot suferi întârzieri sau anulări dar siguranța pasagerilor și a echipajelor primează”.

La moment, potrivit orarului, se atestă rețineri a zborurilor și au fost anulate 4 curse, dintre care 2 spre Istanbul, Viena, Berlin. Îndemnăm pasagerii să verifice orarul zborurilor înainte de a porni spre aeroport”, au comunicat responsabilii de la Aeroport.

Reprezentanții Poliției de Frontieră au declarat pe 26 noiembrie că din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pentru astăzi, în Aeroportul Internațional Chișinău au fost anulate patru curse spre și dinspre Turcia.

Pe lângă acestea, potrivit panoului online de la Aeroport, au fost anulate cursele: Chișinău-Bologna (planificat la ora 14:50), Chișinău-Viena (planificat la ora 15:55), Chișinău-Berlin (planificat la ora 17:40), Chișinău-Varșovia (planificat la ora 18:20), Chișinău-Tel Aviv (planificat la ora 19:30).

Înregistrează întârzieri cursele: Chișinău-București (planificată la ora 15:00), Chișinău-Dubai (ora 15:00), București-Chișinău (planificată pentru ora 12:30), București-Chișinău (planificată pentru ora 14:00), Paris-Chișinău (planificată la ora 19:00), Londra-Chișinău (planificată pentru ora 19:30), Dubai Chișinău (planificată pentru ora 22:20).

La fel au fost anulate cursele Viena-Chișinău (planificată pentru ora 15:15), Bruxelles-Chișinău (planificat pentru ora 16:50), Varșovia-Chișinău (planificată pentru ora 17:40), Londra-Chișinău (planificată pentru ora 17:40), Bologna-Chișinău (planificată pentru ora 20:10), Berlin-Chișinău (planificată pentru ora 23:00).

***

În Republica Moldova a fost prelungit Codul galben de vânt puternic. Intensificările vântului vor continua și luni. Avertizarea este valabilă până pe 27 noiembrie, ora 13:00. Polițiștii au anunțat pe 26 noiembrie că pe întreg teritoriul Republicii Moldova se circulă în condiții de iarnă.

Au fost anunțate restricții de circulație pentru camioane în punctul de trecere Leușeni-Albița, la intrarea în România. Partea română interzice temporar circulația acestora. Iar în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați se permite deplasarea camioanelor numai dacă mijlocul de transport este echipat corespunzător.

O ambulanță, cu o echipă de medici la bord, a derapat de pe traseu la Ceadîr-Lunga. La Comrat, la fel a derapat de pe traseu un microbuz de rută cu 10 persoane la bord. Iar la Cahul a rămas blocat un autobuz de pe ruta Giurgiulești-Chișinău. Precizările au fost făcute de reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, solicitați să intervină în localitățile din țară pe 26 noiembrie.

O persoană a decedat, iar alte două se află la spital urmare a unui accident rutier produs pe un traseu, spre raionul Nisporeni. Șoferul a pierdut controlul volanului, a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac de pe marginea carosabilului. Potrivit oamenilor legii, cauciucurile din față ale mașinii erau pentru sezonul de iarnă, cele din spate – pentru sezonul de vară. Într-un alt accident rutier, la Orhei, o femeie a murit iar trei pasageri au fost transportați la spital. Șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă și a ajuns cu mașina într-un copac.

Mai multe trasee au fost blocate din cauza zăpezii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: