airmoldova

Zborurile spre Chișinău, sub lupa poliției. MAI ar putea obliga companiile aeriene să dezvăluie datele personale ale pasagerilor

Companiile aeriene ar putea fi obligate să transmită datele personale ale pasagerilor către un departament special al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGP). Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat și supus consultărilor publice de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova (MAI). Conform actului, proiectul a fost elaborat în vederea combaterii terorismului și a amenințărilor la adresa securității naționale.

Potrivit proiectului, operatori aerieni vor transmite datele personale ale pasagerilor printr-un canal special. În acest scop, în cadrul Poliției de Frontieră urmează a fi creat un departament special pentru colectarea datelor.

„Colectarea și utilizarea API/PNR permite identificarea persoanelor de interes înainte de a ajunge la punctul de trecere a frontierei și luarea unor decizii cu privire la modul în care ar putea fi prelucrate înainte de sosirea lor”, precizează documentul supus consultărilor publice.

De exemplu, compania aeriană va trebui să transmită datele despre pasagerii zborului între 48 și 24 de ore până la ora programată a zborului. Dacă până la această oră datele nu vor fi disponibile, transportatorul aerian va trebui să actualizeze informațiile la fiecare două ore. Mai mult, informațiile vor trebui să fie furnizate imediat după îmbarcarea pasagerilor, atunci când nu mai este posibilă intrarea sau ieșirea din avion.

Transferul datelor către alte state, inclusiv EUROPOL, se va efectua conform prevederilor proiectului legii, precum și a tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte.

Conform proiectului de lege, datele personale ale pasagerilor vor fi păstrate pentru o perioadă de 5 ani, timp în care, la necesitate, vor putea fi analize și utilizate în investigații. Depersonalizarea se va efectua după 6 luni de la transmiterea datelor, prin mascarea datelor care permit identificarea directă a persoanei.

Autorii proiectului susțin că implementarea proiectului va eficientiza realizarea măsurilor de asigurare a securității pe palierul antiterorist, în scopul detectării și/sau descurajării tentativelor de tranzitare sau intrare/ieșire pe/de pe teritoriul țării a persoanelor afiliate grupărilor și formațiunilor teroriste, suspectate de comitere a acțiunilor teroriste sau conexe.

MAI precizează că la elaborarea proiectului au fost studiată experiența statelor: România, Letonia, Regatul Țărilor de Jos, Germania, Franța, Lituania și Canada.

Proiectul va intra în vigoare la șase luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Primăria Municipiului Chișinău

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Chișinău începând cu 13 iulie. Lista străzilor afectate

Începând cu 13 iulie, pe mai multe străzi din municipiul Chișinău vor fi instituite restricții de circulație. Unele dintre ele vor fi valabile timp de aproape o lună. În perioada restricțiilor, traficul rutier va fi suspendat parțial, pe benzi. Informațiile au fost comunicate de Primăria municipiului Chișinău.

Conform autorităților capitalei, în perioada 13 iulie-3 august va fi suspendat parțial, pe benzi, traficul rutier pe strada Sarmizegetusa, pe tronsonul cuprins între bd. Cuza-Vodă și str. Burebista. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de reparație a străzii Sarmizegetusa.

Tot în perioada 13 iulie-3 august va fi suspendat parțial, pe benzi, traficul rutier pe șoseaua Muncești, pe tronsonul cuprins între străzile Arca Moldovei și Băcioii Noi. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de reparație a șos. Muncești. 

De asemenea, traficul rutier pe str. Florilor va fi suspendat, în contextul executării lucrărilor de reparație. Lucrările se vor desfășura pe etape, după cum urmează:

  • etapa I: tronsonul cuprins între străzile Studenților și Matei Basarab, pe perioada 13.07.2026-19.07.2026;
  • etapa II: tronsonul cuprins între străzile Matei Basarab și Miron Costin, pe perioada 20.07.2026-27.07.2026;
  • etapa III: tronsonul cuprins între străzile Miron Costin și Bogdan Voievod, pe perioada 28.07.2026-09.08.2026.

Mai mult, va fi suspendat parțial traficul rutier pe strada Vadul lui Vodă, pe tronsonul cuprins între străzile Meșterul Manole și Nicolae Milescu-Spătaru și pe str. Ginta Latină, tronsonul cuprins între bd. Mircea cel Bătrân și str. Nicolae Milescu-Spătaru, în perioada 14 iulie – 12 august.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: