Imagine simbol

Zece școli din Moldova se vor închide începând cu 1 septembrie: ce se va întâmpla cu profesorii

Zece instituții de învățământ din Republica Moldova nu-și vor mai deschide ușile pentru elevi la 1 septembrie, scrie Radio Moldova. Cinci din cele 10 instituții sunt din raionul Sîngerei. Decizia de a închide mai multe școli din raionul Sîngerei a fost luată din cauza numărului mic de elevi. Potrivit sursei, alte 13 școli din raioanele Briceni, Căușeni și Ialoveni vor fi reorganizate prin fuziune sau absorbție. Cele mai multe dintre acestea, 10, sunt în raionul Briceni. 

Cinci din cele 10 instituții închise sunt din raionul Sîngerei. Este vorba despre trei gimnazii: „Mihai Dolgan” din Copăceni, „Țîplești” din Alexăndreni, „Cozești” din Grigorăuca, și două școli primare-grădiniță: „Bobletici” din Coșcodeni, „Alexeuca” din Cotiujenii Mici. Datele au fost comunicate pentru sursa citată de Ministerul Educației.

În raionul Soroca, trei instituții de învățământ vor fi închise: școala primară din Parcani, școala primară din Ocolina și subunitatea Țepilova a Liceului Teoretic „Ion Creangă”. Iar în raionul Florești, vor fi lichidate școala primară din Dumitreni și școala primară din Cenușa.

Decizia de a închide mai multe școli din raionul Sîngerei a fost luată din cauza numărului mic de elevi, a explicat pentru sursa citată șeful Direcției învățământ Nicolae Melinti. El a precizat că școlile cu mai puțin de 50 de elevi „au un deficit bugetar”, iar costurile pentru a menține aceste instituții deschise sunt mari. „Decizia a fost întâmpinată cu reticență de unii părinți, dar am explicat care sunt cerințele și, în cele din urmă, majoritatea au acceptat. Nu se poate asigura calitatea educației cu doar câțiva elevi în clasă”, a adăugat el.

Majoritatea profesorilor din școlile închise vor fi reangajați, după posibilitate și în baza propriilor decizii. Tinerii specialiști vor fi integrați în câmpul muncii. În cazul profesorilor pensionari, contractele vor fi încheiate dacă vor fi disponibile locuri de muncă, a mai precizat șeful Direcției învățământ Sîngerei.

Transportul elevilor către noile școli va fi gratuit. Ministerul Educației a precizat că este în proces de achiziționare a 69 de microbuze școlare, care vor fi distribuite treptat în funcție de necesități.

Pe lângă închideri, alte 13 școli vor fi reorganizate prin fuziune sau absorbție începând cu noul an școlar. Cele mai multe dintre acestea, 10, sunt în raionul Briceni, iar restul în Ialoveni și Căușeni.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Nicanor Ciochină rămâne fără fotoliul de primar. Când vor avea loc alegeri noi la Boldurești

Locuitorii din satul Boldurești vor fi chemați din nou la urne, pe data de 20 iulie. Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, unanim, organizarea unui nou scrutin pe 7 iulie, după ce Curtea de Apel Nord a declarat alegerile din 1 iunie nule și a obligat CEC să stabilească o nouă dată pentru vot.

Potrivit CEC, votarea repetată (turul II) pentru alegerea primarului comunei Boldurești, raionul Nisporeni, va avea loc în baza acelorași date din listele electorale. În buletinul de vot vor figura candidații care au acces în turul II – Nicanor Ciochină și Serghei Bulicanu. 

Totodată, CEC a revocat din componența consiliului electoral al circumscripției electorale Boldurești și a biroului electoral al secției de votare din localitate persoanele care au exercitat funcția de președinte ale acestor organe electorale. În aceste condiții, va fi inițiată procedura de realegere a președinților organelor electorale.

Concurenții electorali înscriși în buletinul de vot vor prezenta rapoartele privind finanțarea campaniei electorale în conformitate cu normele stabilite.

Decizia poate fi atacată timp de 3 zile, la Curtea de Apel Centru.

***

Reamintim că Curtea de Apel Nord a declarat nule alegerile locale din 1 iunie, câștigate de Nicanor Ciochină, în comuna Boldurești din raionul Nisporeni. Instanța a obligat, prin decizia sa din 4 iulie, CEC, să organizeze în termen de două săptămâni votarea repetată. Decizia este executorie, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de trei zile.

Amintim că urmare a hotărârii Judecătoriei Ungheni din 25 iunie, CEC a subliniat că decizia instanței poate fi pusă în aplicare doar după ce va fi emisă o hotărâre definitivă.

Între timp, pe 27 iunie, șapte consilieri ai Consiliului local Boldurești au decis ca Nicanor Ciochină să exercite interimatul funcției de primar al comunei „până la numirea în funcție a primarului ales”. 

***

Nicanor Ciochină este învinuit că ar fi accidentat mortal un copil și a fugit de la locul accidentului. Amintim că pe 19 februarie 2024, un adolescent de 14 ani a fost lovit mortal de un automobil în comuna Boldurești. Șoferul a fugit de la locul accidentului. Două zile mai târziu, poliția a anunțat că vinovat de accident s-ar face primarul localității, Nicanor Ciochină, care s-ar fi aflat la volanul mașinii de serviciu. Potrivit anchetatorilor, până la reținere, edilul ar fi încercat să șteargă urmele accidentului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: