screenshot

Descoperire arheologică în Moldova: mormânt din secolul III înainte de Hristos, cu un defunct VIDEO

Arheologii au anunțat descoperirea unui nou mormânt în catacombă în Republica Moldova. Acesta a fost descoperit în satul Gura Bîcului, raionul Anenii Noi, și este atribuit culturii scitice. În mormântul din secolul al III-lea înainte de Hristos, care constă dintr-o cameră funerară și un canal de acces, au fost descoperite un defunct, vase ceramice, o afumătoare, vârfuri de săgeți și o serie de mărgele. Informațiile au fost comunicate de Agenția Națională Arheologică.

Agenția Națională Arheologică a anunțat descoperirea unui nou mormânt în catacombă, în necropola tumulară din a doua epocă a fierului de la Gura Bâcului, atribuită culturii scitice.

Potrivit Agenției, complexul funerar este o descoperire importantă pentru înțelegerea practicilor funerare ale comunităților scitice târzii din regiunea Nistrului inferior.

„Am descoperit un mormânt din secolul III înainte de Hristos, care constă dintr-o cameră funerară, un canal de acces și aici am descoperit un defunct care a fost orientat cu craniul în direcția sudică și mai multe piese identificate în camera funerară. Este vorba de vase ceramice, o piatră prelucrată, care probabil reprezenta un mic altăraș, o afumătoare, un vas micuț și alte vase. Această afumătoare este specifică pentru populațiile scitice din secolul III înainte de Hristos. Este un vas unic pentru patriomoniul arheologic al Republicii Moldova și va reprezenta o piesă de excepție pentru Muzeul Național de Istorie. În afară de aceste descoperiri, în camera funerară am identificat și vârful de săgeți, mai multe fragmente ceramice și o serie de mărgele”, a comunicat un reprezentant al Agenției pe 12 mai, în contextul descoperirii.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IGSU/foto simbol

Bilanțul ploilor de marți: subsol și beciuri inundate în Chișinău, ambulanță blocată în noroi la Cantemir

Ploile și vântul din 12 mai au provocat mai multe consecințe în țară. În Chișinău, un subsol și beciurile unor locuințe au fost inundate. Pe șoseaua Muncești, un arbore doborât de vânt a blocat temporar traficul, iar în raionul Cantemir o ambulanță a rămas blocată în noroi. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) pe 13 mai.

Pe strada Vitalie Tulnic din Chișinău, salvatorii au pompat 10 m³ de apă din subsolul unei case de locuit. Tot în capitală, pe strada Gheorghe Bezviconi, pompierii au evacuat apa din beciul unei gospodării. Aceștia au intervenit și în zona străzii Băcioii Noi, unde, la fel, au pompat apa din beciul unei case de locuit.

Pe șoseaua Muncești, un arbore doborât de vânt bloca circulația rutieră. Pompierii, împreună cu angajații de la „Spații Verzi”, au defrișat și înlăturat copacul de pe carosabil.

În satul Lingura, raionul Cantemir, o ambulanță a rămas blocată în noroi. Salvatorii au intervenit pentru a o tracta. Ulterior, autospeciala și-a putut continua deplasarea.

Amintim că, pe 12 mai, între orele 08:00 și 21:00, întreaga țară s-a aflat sub cod galben de instabilitate atmosferică, fiind înregistrate ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, iar izolat – averse puternice cu grindină și vijelii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: