Corruption Everywhere

117 de tentative de corupție au fost denunțate de polițiști, anul trecut. Care sunt cele mai răspândite cazuri

Pe parcursul anului 2019, Inspectoratul General al Poliției a înregistrat 117 cazuri de denunțare a tentativelor de mituire a polițiștilor de către cetățenii aflați în conflict cu legea, în vederea eschivării de la răspunderea juridică. Potrivit unui comunicat publicat marți, 14 ianuarie, de Poliția Republicii Moldova, cele mai răspândite cazuri de corupere activă se comit în domeniul rutier.

Astfel, conducătorii auto obișnuiesc să propună polițiștilor mijloace financiare de la zeci până la mii de lei, în valută națională sau străină, pentru a nu fi documentați pentru comiterea diverselor încălcări cum ar fi, conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, încălcarea limitei de viteze, lipsa permisului de conducere, neacordarea priorității pietonilor sau cicliştilor, transportarea minorului fără scaun special.  

Urmare a raportării imediate a denunțurilor de către 228 angajați ai Poliției, în privința șoferilor au fost inițiate 96 cauze penale pentru comiterea infracțiunii de ,,corupere activă”, iar aceștia riscă pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani și amendă până la 200 000 de lei.

Menționăm că, în perioada anului 2018, poliția a consemnat 57 de denunțuri de corupere activă a 103 polițiști, în rezultatul cărora au fost inițiate 47 cauze penale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

foto simbol

„La invitația Dumei de Stat a Federației Ruse”: Dodon și patru deputați socialiști, în vizită în Rusia

Un grup de deputați ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în frunte cu Igor Dodon, efectuează o vizită în Federația Rusă. Despre vizită au anunțat reprezentanții PSRM, într-un comunicat de presă, și Igor Dodon, care au precizat că aceasta are loc „la invitația Dumei de Stat a Federației Ruse”.

Dodon a anunțat că efectuează o vizită de lucru de două zile în Rusia, alături de mai mulți socialiști, la invitația Dumei de Stat a Federației Ruse.

„Programul vizitei include întrevederi cu reprezentanții partidelor partenere ale PSRM. Amintesc că Partidul Socialiștilor a încheiat acorduri de colaborare cu două partide din Rusia: „Rusia Unită” și „Rusia Justă”. Vizita urmărește consolidarea relațiilor interparlamentare și dezvoltarea cooperării interpartinice și a dialogului politic dintre Republica Moldova și Federația Rusă”, a adăugat Dodon.

PSRM a precizat, într-un comunicat de presă, că delegația este condusă de liderul formațiunii și deputatul Igor Dodon, iar din aceasta mai fac parte parlamentarii socialiști Bogdan Țîrdea, Alla Darovannaia, Ala Pilipețcaia și Grigore Uzun.

***

Amintim că, în septembrie, Dodon a felicitat partidul rus de guvernământ „Rusia Unită” pentru victoria obținută la alegerile pentru Duma de Stat. Dodon a felicitat și partidul „Rusia Justă”, care a acces în camera inferioară a parlamentului rus.

Iar, săptămâna trecută, Dodon l-a felicitat pe președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, cu ocazia zilei sale de naștere. De precizat că Dodon l-a felicitat pe Putin și anterior, inclusiv până în 2022, precum și în fiecare an de la începutul invaziei ruse în Ucraina. În noul mesaj, Dodon a menționat că „Moldova și Rusia sunt unite de pagini comune de istorie” și că „mulți dintre cetățenii noștri văd în continuare Federația Rusă drept un prieten”.

În februarie 2025, aflat în studioul agenției ruse TASS, Igor Dodon a declarat că merge lunar la Moscova, întrucât are un contract cu Universitatea Sberbank, unde ține lecții. „Oficial sunt lecții la Sberbank și desigur au fost și alte întâlniri, dar dacă nu sunt oficiale atunci despre ele probabil nu trebuie de vorbit”, spunea Dodon.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: