Pe online au apărut imagini cu o persoană, care dansează în fața unui local din centrul Chișinăului și își expune la vedere părți intime ale corpului. La un moment dat, aceasta a fost agresată cu pumnii și picioarele de mai mulți bărbați. Administratoarea Centrului Genderdoc-m, organizație care promovează drepturile comunităţii
Un moldovean și-ar fi înjunghiat mortal soția în Germania, iar ulterior și-ar fi pus capăt zilelor, scrie TV8. Presa germană a relatat, fără a comunica naționalitatea celor două persoane, că totul s-a întâmplat într-un hotel din orașul Mainz. Ministerul de Externe de la Chișinău a declarat pentru sursa citată că
Urmare a tragediei de la Botanica, polițiștii investighează dacă construcțiile din domeniul energeticii din parc au fost date în folosință corespunzător, dacă alte construcții de la fața locului sunt calitative și dacă au fost finalizate conform prevederilor proiectului. În acest sens, pe 19 iulie, Inspectoratul de Poliție Botanica a inițiat
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a amânat examinarea solicitării unui reprezentant al raionului Ungheni. Cel din urmă a cerut alocarea a 818,0 mii lei pentru ca o familie – amenințată de alunecări de teren – să primească compensații. În schimb, CSE a decis ca, în termen de o lună, Consiliul
În seara zilei de 19 iulie, în orașul ucrainean Lvov, o fostă deputată ucraineană Irina Farion a fost împușcată în cap de o persoană necunoscută. BBC News scrie că Farion este cunoscută în Ucraina pentru declarațiile radicale în sprijinul limbii ucrainene. Ex-deputata a murit la spital. Farion, în vârstă de
Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a vorbit la telefon cu Donald Trump, candidatul republican la președinția SUA. Trump a spus că dialogul cu președintele ucrainean a fost „foarte bun” și a adăugat că îi este recunoscător pentru că l-a contactat. „Pentru că eu, în calitate de următor președinte al Statelor Unite,
Rubrica săptămânală „Săptămâna 112” revine pe NewsMaker. În această ediție: ? Тragedie într-un parc din sectorul Botanica al capitalei. Un copil a murit, iar altul se află în stare gravă în reanimare, după ce au fost electrocutați. Totul s-a întâmplat în seara de 18 iulie, când un băiat de șase
15 hectare de iarbă uscată au ars, în seara zilei de 19 iulie – la Chișinău. Șapte echipe de pompieri au luptat cu focul timp de mai multe ore. Incendiul a avut loc pe strada Uzinelor. Pe 20 iulie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a raportat că pompierii instituției
Pe 20 și 21 iulie ne așteaptă temperaturi mai scăzute față de zilele și nopțile anterioare. Maximele vor oscila între +25°C și +34°C. Duminică seara, pe alocuri, sunt posibile ploi de scurtă durată cu descărcări electrice. Serviciul Hidrometeorologic din Republica Moldova a menționat că în weekend vom avea parte de
Un ucrainean, în vârstă de 27 de ani, a fost găsit mort în Republica Moldova. Cadavrul a fost identificat într-un lan de grâu, la aproximativ 300 metri de linia frontierei cu Ucraina. Persoana nu prezenta urme de moarte violentă sau semne că ar fi fost împușcată. O expertiză medico-legală va