Andrei Mardari / NewsMaker

36 de demnitari de rang înalt care au purtat panglica la 9 mai au fost citați de poliție – Ana Revenco

În timpul evenimentelor dedicate „Zilei Victoriei”, 300 de persoane au fost surprinse de către polițiști încălcând legea și purtând panglica Sfântului Gheorghe. În 50% dintre cazuri, persoanele au fost deja identificate și amendate. O spune ministrul de Interne, Ana Revenco, potrivit căreia 36 de persoane care au sfidat legea sunt demnitari de stat, comunică IPN.

Ministrul de Interne a declarat că este dreptul fiecărui cetățean de a contesta în judecată amenda aplicată pentru încălcarea legii în ziua de 9 mai.

„Din cele peste 300 de persoane fixate, pe 50% din aceste cazuri au fost întocmite procese-verbale și au fost înmânate deja celor care și-au asumat responsabilitatea de a purta această panglică. Nu avem cifre câți oameni nu au fost de acord cu aceste procese-verbale, pentru că încă nu avem citații”, a spus Revenco la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8.

Foști președinți de țară, parlamentari, consilieri și deputați ai Adunării Populare a Găgăuziei au fost identificați de către polițiști încălcând legea privind interzicerea simbolurilor ce promovează agresiunea militară.

„36 de demnitari de rang înalt care au purtat panglica la 9 mai au fost citați, s-au prezentat, le-au fost întocmite procese-verbale. Nu știu dacă toți și-au onorat această obligațiune. Cei care vor să atace în judecată au tot dreptul. Trăim într-o țară unde democrația prinde rădăcini”, a mai declarat ministrul de Interne.

***

Potrivit legii, în Republica Moldova este interzisă expunerea la vedere, confecționarea, răspândirea sau deținerea în vederea promovării a simbolurilor care sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității. Este vorba despre panglica Sfântului Gheorghe și literele V și Z, folosite drept semne distinctive ale armatei ruse în timpul războiului din Ucraina.

Anterior oamenii legii precizau că amenda contravențională pentru cei care încalcă legea constituie pentru persoanele fizice: 4500 – 9000 MDL sau 30/60 de ore în folosul comunității, pentru persoanele cu funcție de răspundere: 9000 – 18000 MDL, iar pentru persoanele juridice: 18000 – 30000 MDL.

De menționat că pe 9 mai, deputații socialiști dar și foștii președinți ai Republicii Moldova, Igor Dodon și Vladimir Voronin, au ieșit la evenimentele organizate în capitală cu panglica Sf. Gheorghe prinsă la piept.

Amintim că pe 18 mai curent, Igor Dodon a anunțat că a fost amendat. Acesta a scris pe Facebook, că va contesta „acest abuz” în toate instanțele de judecată. Dodon consideră că, legea privind interzicerea simbolurilor agresiunii ruse în Ucraina „are un caracter discriminatoriu și divizează artificial societatea, fiind profund antidemocratică”.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Eric Vryn/Getty Images

Inundații în Texas: cel puțin 24 de persoane au murit; peste 20 de copii sunt dați dispăruți

În partea centrală a statului Texas, SUA, pe 4 iulie, a avut loc o inundație majoră cauzată de o ploaie torențială. Potrivit BBC, cel puțin 24 de persoane au murit, iar alte 25 sunt date dispărute. Conform informațiilor din presă, au dispărut aproximativ 23 de persoane dintr-o tabără creștină de vară pentru fete, Camp Mystic, situată în această zonă. Salvatorii au reușit să evacueze 237 de persoane.

„Râul Guadalupe din Hunt continuă să crească rapid și a atins a doua cea mai mare cotă din întreaga istorie a măsurătorilor, depășind nivelul inundațiilor din 1987”, au anunțat despre inundații reprezentanții Serviciului Național de Meteorologie al SUA.

Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a numit evenimentul o catastrofă și a semnat o declarație de urgență, oferind salvatorilor acces la toate resursele necesare. Guvernatorul a promis, de asemenea, că căutările persoanelor dispărute vor continua neîntrerupt. Pentru salvarea și evacuarea locuitorilor, în stat au fost implicate elicoptere și vehicule militare tactice. În total, serviciile de urgență au salvat 237 de persoane.

Președintele SUA, Donald Trump, a numit inundațiile „șocante și îngrozitoare”. În tot statul, evenimentele festive dedicate Zilei Independenței de 4 iulie au fost anulate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: