Imagine simbol

Solicitare către autorități: Moldova să recunoască Palestina și să găzduiască o ambasadă

Un grup de cetățeni a lansat o petiție adresată Parlamentului Republicii Moldova, prin care solicită recunoașterea oficială a statului Palestina și inițierea demersurilor pentru deschiderea unei ambasade palestiniene la Chișinău. Textul a fost prezentat în cadrul unei întruniri civice organizate pe 15 mai, în fața Legislativului.

Semnatarii cer adoptarea unei declarații parlamentare care să susțină încetarea focului în Fâșia Gaza, eliberarea ostaticilor, condamnarea blocării ajutorului umanitar și oprirea colonizării teritoriilor palestiniene — acțiuni considerate contrare dreptului internațional. Aceștia amintesc de poziția pro-Ucraina exprimată în contextul războiului declanșat de Rusia și fac apel la consecvență.

Semnatarii cer, de asemenea, recunoașterea oficială a Palestinei ca stat: „Faptul că, la moment, Republica Moldova recunoaște doar un stat – Israelul – și nu recunoaște Palestina ni se pare problematic: politica externă a Republicii Moldova trebuie să fie echilibrată, iar recunoașterea oficială a unei singure părți nu este decât un act de părtinire”.

Totodată, semnatarii solicită autorităților să inițieze procedurile necesare pentru deschiderea unei ambasade a Palestinei la Chișinău.

Deocamdată, conducerea Parlamentului nu a oferit un comentariu oficial în legătură cu această inițiativă.

***

Republica Moldova susține de mai mulți ani „soluția celor două state” — Israel și Palestina — ca unică opțiune viabilă pentru rezolvarea conflictului din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, autoritățile de la Chișinău nu au ajuns încă la un consens privind recunoașterea Palestinei ca stat independent.

În mai 2024, ministrul de Externe Mihai Popșoi declara că, deși Moldova are un acord semnat cu autoritatea palestiniană încă din 1994, procesul de recunoaștere a fost blocat de lipsa unei decizii politice clare. „Când va exista consens politic, urmează să facem aceste demersuri. (…) Poziția noastră fermă este susținerea soluției celor două state și noi am fost mereu adepții soluționării pașnice a tuturor conflictelor și la reducerea impactului asupra civililor”, declara șeful diplomației.

Între timp, tot mai multe țări europene susțin oficial recunoașterea Palestinei. În 2024, Spania, Norvegia și Irlanda și-au declarat sprijinul în acest sens. Premierul Norvegiei spunea atunci că „nu poate exista soluția celor două state fără un stat palestinian”. Astfel, numărul statelor membre ONU care recunosc Palestina a ajuns la 142 din totalul de 193.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Irina Vlah

Irina Vlah nu se vrea bașcan al Găgăuziei, pentru a treia oară: „Astăzi pot face mai mult”

Fosta guvernatoare a Găgăuziei, Irina Vlah, nu va candida la alegerile pentru funcția de bașcan, programate pentru 15 noiembrie. Politiciana a anunțat că va continua să apere interesele regiunii, dar că în prezent își propune să lupte pentru schimbări la nivelul întregii Republici Moldova.

Vlah a spus că, în ultima perioadă, a primit numeroase mesaje și apeluri de la locuitorii autonomiei care o întrebau dacă va participa la scrutin.

„Știu că mulți dintre voi ați dori să mă vedeți din nou în funcția de bașcan. În ultima perioadă am fost întrebată de sute de ori dacă sunt gata să revin. Vă mulțumesc pentru această încredere, dar astăzi decizia mea este alta. Nu voi participa la alegerile pentru funcția de bașcan”, a anunțat Vlah, pe 17 septembrie.

Fosta conducătoare a autonomiei susține că problemele Găgăuziei rămân importante pentru ea, dar consideră că multe dintre acestea nu mai pot fi rezolvate doar la nivel regional.

„Timp de opt ani am servit Găgăuzia în calitate de bașcan. Astăzi pot face mai mult pentru Găgăuzia, luptând pentru schimbări în întreaga Moldovă. (…) Voi continua să apăr interesele autonomiei și să contribui la soluționarea problemelor cu care se confruntă locuitorii ei. Funcția mea se poate schimba. Responsabilitatea mea față de Găgăuzia – nu”, a mai declarat Irina Vlah.

Irina Vlah a câștigat alegerile în UTA Găgăuzia, în 2015 și 2019. Conform legii, ea nu a putut candida pentru al treilea mandat consecutiv. Astfel, în urma scrutinului din mai 2023, Găgăuzia a ales-o pe Evghenia Guțul, candidata ex-partidului „ȘOR”, declarat între timp neconstituțional, la funcția de bașcan. Pe 5 august 2025, Guțul a fost condamnată în prima instanță la 7 ani de închisoare în penitenciar de tip semi-închis pentru femei, în dosarul de finanțare ilegală a fostului partid „Șor”. În prezent, Guțul este deținută la Penitenciarul „Rusca”.

Între timp, Irina Vlah și-a lansat propriul partid – „Inima Moldovei”. Activitatea acestuia a fost, însă, limitată pentru 12 luni, după ce formațiunea a fost acuzată că ar fi beneficiat de finanțare ilegală din Rusia în perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din septembrie 2025. Restricția va expira pe 25 septembrie 2026. Conform legislației, în perioada limitării activității, un partid politic nu poate participa la alegeri sau referendumuri, nu poate desfășura publicitate politică, organiza mitinguri ori demonstrații și nici utiliza conturile bancare, cu excepția plăților obligatorii precum salarii, taxe sau impozite.

***

Alegerile pentru funcția de bașcan sunt programate pentru 15 noiembrie, zi în care vor fi aleși și deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei.

Până acum și-au anunțat intenția de a candida la scrutin fostul deputat socialist Fiodor Gagauz, actual deputat, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo și fostul deputat PLDM Petru Vlah.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat, recent, că formațiunea pe care o conduce îl va propune pe actualul deputat Grigore Uzun. Totuși, o decizie oficială nu a fost anunțată, deocamdată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: