Processed with VSCO with a6 preset

(VIDEO) Pașa Parfeni citește din Pușkin. #citeștemoldova

NewsMaker lansează un proiect de amploare în două limbi: „Citește, Moldova!”. Astăzi vă propunem să citiți împreună cu interpretul și compozitorul Pașa Parfeni, care a reprezentat Moldova la Eurovision. „Cu toții am învățat câte un pic…”  («Мы все учились понемногу…»), iar mai departe – urmăriți (și citiți) împreună cu noi.

Proiectul special „Citește, Moldova!” înseamnă discuții despre lectură și despre cărțile îndrăgite, schimb de experiență de cititor și cunoștințe cu autorii noi.

Utilizați hashtagurile proiectului, împărtășiți-ne pe rețelele de socializare care sunt cărțile voastre preferate și citiți împreună cu noi. Cine este următorul invitat veți afla vinerea viitoare.

#читаймолдова #citeștemoldova

Mai multe detalii despre cultura lecturii și piața de cărți din Moldova puteți citi în materialul NM despre cum cititul revine în modă.

NewsMaker desfășoară campania „Citește, Moldova!” cu sprijinul Efes Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

banca de economii
Максим Андреев, NewsMaker

Dosarul „Banca de Economii”: sentințe de până la 9 ani de închisoare și despăgubiri de peste un milion de lei

Două persoane au fost condamnate în dosarul „Banca de Economii” pentru escrocherie și spălare de bani. Acestea ar fi obținut un credit de 4,4 milioane de lei prin escrocherie de la Banca de Economii și ar fi sustras 1,46 milioane de lei din acești bani, prin tranzacții fictive. Unul dintre inculpați a primit 5 ani de închisoare, iar celălalt — 9 ani. Ambii trebuie să achite 1.460.660 de lei drept despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Informațiile au fost comunicate de Centrul Național Anticorupție (CNA). Sentința nu este definitivă.

Reprezentanții CNA au raportat, pe 26 iunie, că Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a condamnat un beneficiar efectiv al unei companii pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari, iar un administrator – pentru escrocherie și spălare de bani, tot în proporții deosebit de mari.

Primul inculpat a fost condamnat la 5 ani de închisoare, însă pedeapsa va fi executată doar după ce sentința va deveni definitivă. Instanța a menținut și sechestrul aplicat pe bunurile acestuia. Cel de-al doilea inculpat a fost condamnat, prin cumul parțial al pedepselor, la 9 ani de închisoare. Executarea sentinței a început din momentul reținerii. Instanța a menținut arestul preventiv, totodată i-a interzis să desfășoare activități în domeniul administrării bunurilor timp de 5 ani.

În același timp, instanța a admis cererea civilă depusă de reprezentantul Băncii de Economii și a dispus ca ambii inculpați să achite, în mod solidar, suma de 1.460.660 de lei, drept despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat.

Potrivit CNA, inculpații, împreună cu alte persoane cercetate separat, ar fi obținut prin escrocherie în 2011 un credit de 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii. Știau că firmele beneficiare nu vor rambursa creditul și, printr-un contract fictiv, au transferat 1,46 milioane de lei către alte companii. Ulterior, acești bani ar fi fost ridicați în numerar de către unul dintre inculpați.

„Deși inculpații au negat comiterea faptelor pe tot parcursul procesului, instanța a apreciat probatoriul administrat și a stabilit vinovăția acestora”, au comunicat reprezentanții CNA. Sentința nu este definitivă, aceasta poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: