„Erdogan nu mai este dictator?” Grosu a fost întrebat dacă a discutat cu președintele Turciei despre expulzarea celor 7 profesori de la Orizont

Președintele Parlamentului Igor Grosu a dat de înțeles că a discutat cu președintele Turciei Recep Tayyip Erdoğan problema expulzării pedagogilor turci în timpul vizitei sale oficiale la Ankara. În cadrul ediției din 31 ianuarie a emisiunii „Rezoomat” de la realitatea.md, Grosu a menționat că, din câte cunoaște, Procuratura examinează în continuare dosarul respectiv și ar urma „anumite acțiuni”.

Moderatoarea emisiunii i-a amintit lui Grosu că, în anul 2018, a participat la un protest în fața ambasadei Turciei de la Chișinău față de vizita lui Erdogan și chiar l-a numit pe liderul turc „dictator”. Întrebat cum se împacă retorica de atunci cu vizita recentă la Ankara, Grosu a răspuns că a avut „discuții foarte bune” cu președintele Turciei.

Noi am avut discuții tet-a-tet foarte bune și cu dl președinte. Concluzia este foarte simplă: cea mai mare problemă este la noi acasă, fiindcă noi am admis așa ceva – să expulzăm niște cetățeni”, a spus președintele Parlamentului.

Întrebat dacă a fost abordat subiectul expulzării pedagogilor turci, Grosu a răspuns: „Au fost abordate mai multe subiecte. Despre unele pot vorbi, este finalitate, despre altele nu pot vorbi. Finalitatea este că noi trebuie să facem tot posibilul să nu mai admitem astfel de lucruri. Dacă și sunt astfel de cetățeni, ei trebuie să beneficieze de tot tratamentul legal și ei să decidă dacă părăsesc țara și în care direcție. Din ce știu eu, acum pe rol la Procuratură există un dosar. Chiar dacă acel personaj, unicul care și-a asumat toată vina, a scăpat foarte ieftin. Înțeleg că procuratura va veni cu niște acțiuni pentru a relua acest dosar, care ne-a afectat imaginea”, a conchis Grosu.

Igor Grosu a subliniat că nu a discutat cu președintele Turciei despre o eventuală posibilitate a aderării Moldovei la NATO, ci au fost abordate subiecte precum energia și comerțul.

***

În 2023 se vor împlini 5 ani de când Moldova a extrădat ilegal 7 pedagogi de origine turcă, acuzați de Ankara de legături cu Fethullah Gülen, considerat de autoritățile turce responsabil de lovitura de stat care a avut loc în vara anului 2016 în Turcia.

Profesorii care lucrau la Liceul „Orizont” din Chișinău au fost acuzați de legături cu organizatorii acelor evenimente, iar guvernarea de atunci, controlată de Vladimir Plahotniuc, a decis expulzarea pedagogilor.

În luna iunie 2019, CEDO a declarat Moldova vinovată de încălcarea drepturilor omului în cazul expulzării pedagogilor și a obligat țara noastră să le achite compensații a câte 25 mii de euro. Abia peste un an după expulzare, procuratura Chișinău a inițiat o investigație în acest caz. În luna februarie 2020, a devenit cunoscut faptul că în acest caz a rămas un sigur inculpat – Vasile Botnari, fostul director al SIS.

În luna septembrie 2020, a devenit cunoscut faptul că instanța i-a stabilit lui Botnari o amendă de 88 mii de lei și i-a interzis să ocupe funcții publice timp de cinci ani. La fel, Botnari a returnat 125 mii de euro care, conform deciziei CEDO, au fost direcționați către  achitarea compensațiilor pentru familiile profesorilor turci, și 343 mii de lei pentru charter-ul cu care pedagogii au fost trimiși în Turcia.

La 13 noiembrie 2020, Curtea Constituțională a Moldovei a declarat neconstituționale patru puncte ale Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova. În special, cel care prevede că persoanele străine nu sunt informate despre cauzele expulzării și că există riscul că acestea ar putea fi expulzate într-o țară unde vor fi torturate.

În luna martie 2021, Comitetul de miniștri al Consiliului Europei a recomandat Moldovei să desfășoare o anchetă mult mai eficientă în dosarul profesorilor turci. Cei de acolo se îndoiesc că în acest caz este implicat doar fostul director al Serviciului Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Președinta Maia Sandu a publicat pe 8 iunie un mesaj cu ocazia împlinirii a șase ani de la căderea regimului condus de oligarhul Vladimir Plahotniuc. Șefa statului a declarat că, în această perioadă, în pofida provocărilor, Republica Moldova a avut și realizări: obținerea statutului de țară-candidată la UE, pace și șansa „reală” a bunăstării. Aceasta a menționat că mai este „mult de lucru”, însă Republica Moldova se află pe calea cea dreaptă și nu trebuie să-și schimbe direcția.

Acum 6 ani am obținut o victorie împotriva fricii generalizate din societate, a mafiei care a pus control total pe instituțiile statului și a unei lipse cronice de speranță în viitor. Când pe 8 iunie 2019 am spus de la tribuna Parlamentului „Dictatorul a căzut!” știam că acesta era doar începutul pe un drum lung și anevoios de curățare a statului, de modernizare și construcție a unei Moldove europene, suverane și libere.

Au urmat ani complicați, cu crize la nivel regional și global, un război sângeros la hotar, am comis și greșeli, am trăit supărări, dar mereu am avut grijă de oameni și de țară. Și nu aș vrea să uităm, în fața provocărilor zilnice și a problemelor curente, de unde am pornit. Și ce am reușit să obținem – statutul de țară candidată pentru aderare la UE, respect din partea țărilor lumii, pace în vremuri tulburi, libertatea de cuvânt și protest în Moldova, șansa reală a bunăstării”, a transmis Maia Sandu.

Totodată, președinta a spus că dacă uităm „guvernările toxice” din trecut, „riscăm să pierdem Moldova”.

Haideți să ne imaginăm unde am fi fost azi dacă Plahotniuc, Șor, Platon și alții ca ei erau să rămână la putere și să controleze țara în acești 6 ani.

Dragi moldoveni, să ținem minte ce am reușit împreună, cu mult curaj și demnitate, pentru a rămâne uniți pe direcția aleasă. Cu siguranță, mai avem mult de lucru, e nevoie să schimbăm viteza de dezvoltare, dar nu și direcția. Moldova este azi pe calea cea dreaptă”, a adăugat șefa statului.

Amintim că, pe 8 iunie 2019, Blocul ACUM, format din Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate, a încheiat cu PSRM un acord de înțelegere politică temporară. Astfel, formațiunile au format o majoritate parlamentară și au ales-o pe Zinaida Greceanîi de la PSRM în calitate de președinte al Parlamentului. Imediat după, a fost votată Declarația cu privire la recunoașterea caracterul captiv al statului Republica Moldova, iar Maia Sandu, la acel moment lider al PAS, a fost numită prim-ministru.

Astfel, Partidul Democrat din Moldova a pierdut puterea, iar la câteva zile distanță liderul formațiunii politice, Vladimir Plahotniuc, a părăsit Republica Moldova. Plahotniuc este vizat în mai multe cauze penale, una dintre ele vizând „furtul miliardului”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: