„Dragi judecători, urmăriți cu atenție cerul”. Reacția lui Medvedev, după ce Tribunalul de la Haga a emis mandat de arest pentru Putin

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a postat un mesaj pe Telegram, în care susține că decizia Curții Penale Internaționale (CPI) de a emite un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin va avea consecințe grave pentru dreptul internațional, scrie Meduza.

„Judecătorii CPI s-au entuziasmat degeaba. Priviți-ne, spun ei, suntem curajoși, nu ne-a fost frică să ridicăm mâna împotriva celei mai mari puteri nucleare. Din păcate domnilor, toată lumea umblă sub Dumnezeu și rachete. Este foarte posibil să ne imaginăm cum un „Onyx” hipersonic de pe o navă rusească din Marea Nordului se țintește fix în Tribunalul de la Haga. Și nu poate fi doborât. Iar instanța este doar o organizație internațională mizerabilă, nu populația unei țări NATO. Din cauza aceasta războiul nu va începe. Le va fi frică. Și nimeni nu va regreta. Dragi judecători, urmăriți cu atenție cerul. Consecințele pentru dreptul internațional vor fi monstruoase”, a scris Medvedev.

Anterior, Dmitri Medvedev a comparat mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională pe numele lui Vladimir Putin cu hârtia igienică.

„Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare împotriva lui Vladimir Putin. Nu mai este nevoie să explic unde trebuie folosită această hârtie”, a scris el pe Twitter în engleză, terminându-şi mesajul cu un emoticon simbolizând hârtia igienică.

Amintim că, pe 17 martie, Curtea Penală Internațională (CPI), cu sediul la Haga, a emis mandat internațional de arest pe numele președintelui rus Vladimir Putin. Totodată, mandat de arest a fost emis și pentru Comisarul pentru Drepturile Copilului al președintelui Rusiei, Maria Lvova-Belova. Cei doi sunt învinuiți că ar fi deportarea ăn Rusia a copiilor ucraineni din teritoriile anexate ilegal al Ucrainei. Potrivit, Convenției de la Geneva fapta se califică drept crimă de război.

Liderul de la Kremlin Vladimir Putin nu va putea călători în străinătate din cauza mandatului de arest emis de Tribunalul de la Haga. Purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova susține că decizia Tribunalului nu-l va afecta pe președintele rus întrucât Rusia nu este parte la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale și nu are nicio obligație în temeiul acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Dobândirea cetățeniei R. Moldova: solicitanții vor fi obligați să cunoască româna și prevederile Constituției

Parlamentul a adoptat în prima lectură proiectul noii legi cu privire la cetățenia Republicii Moldova. Printre prevederile proiectului se numără obligativitatea cunoașterii limbii române și Constituției țării pentru a putea dobândi cetățenia moldovenească. Inițiativa legislativă a fost susținută de 54 de deputați.

Potrivit inițiativei legislative, cetățenia Republicii Moldova va putea fi dobândită prin naștere, recunoaștere, adopție, tutelă și curatelă, redobândire, naturalizare. Proiectul unifică procedurile de dobândire a cetățeniei, care are drept scop asigurarea egalității pentru toți solicitanții, eliminând discriminările sau favorizările pe baza categoriei de persoane. O altă prevedere ține de delimitarea clară a categoriilor de aplicanți pentru cetățenie în funcție de vârsta acestora.

Printre noutățile proiectului se numără introducerea condiției de a cunoaște limba română și prevederile Constituției pentru persoanele care intenționează să dobândească cetățenia țării noastre. De asemenea, proiectul prevede aplicarea unor măsuri împotriva fraudelor și corupției, prin adoptarea unor norme stricte de acceptare a documentelor și verificare riguroasă a acestora, pentru a preveni fraudarea procesului de acordare a cetățeniei și pentru a proteja securitatea națională. Potrivit autorilor inițiativei, în ultimii ani, au fost identificate și contracarate circa 100 de tentative de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin fraudă, în baza documentelor de proveniență necunoscută sau falsificate. Prin urmare, instituțiile guvernamentale vor avea responsabilitatea de a verifica mai riguros documentele prezentate de solicitant, precum și alte informații necesare pentru a determina eligibilitatea acestuia pentru cetățenie. Se va verifica istoricul de călătorii internaționale, pentru a se asigura că nu a avut interdicția de a intra sau rămâne în alte țări, antecedentele financiare, starea de sănătate, istoricul familial, integritatea solicitantului.

Documentul delimitează cazurile de respingere a cererilor de dobândire și a celor de refuz în acordare. Respingerea este orientată către aspectele tehnice, iar refuzul se face în cazul în care persoana nu întrunește criteriile legale pentru obținerea cetățeniei. Autorii proiectului propun introducerea unor noi prevederi ce se referă la refuzul acordării cetățeniei persoanelor împotriva cărora au fost aplicate măsuri restrictive internaționale. Depunerea cererii pentru obținerea cetățeniei se va face personal de către solicitant, iar posibilitatea depunerii cererilor de cetățenie prin intermediari, prin procură, va fi exclusă pentru a reduce riscul de corupție și influențe externe.

Proiectul conține și prevederi privind excluderea incertitudinii cu referire la categoriile de străini care sunt în drept să depună cerere pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova prin naturalizare, precum și la calcularea perioadei de ședere legală și/sau domiciliere pe teritoriul țării de către solicitanții de cetățenie.

Autorii proiectului menționează că revizuirea legii este necesară ca urmare a unor procese precum migrația masivă a populației, fenomenul cetățeniei multiple, nevoilor de a proteja drepturile diasporei, problemelor de securitate legate de acordarea frauduloasă a cetățeniei, integrarea europeană și racordarea legislației naționale la standardele UE.

Documentul, elaborat de un grup de deputați PAS, urmează a fi examinat de Parlament în lectura a doua.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: