Administratorul unui bloc de locuit din sectorul Botanica al capitalei a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție în timp ce primea 24 000 de euro mită de la reprezentantul unui agent economic. Potrivit denunțătorului, banii ar fi fost ceruți pentru că administratorul blocului să-și pună semnătura pe actul de recepție finală a lucrărilor de mansardare și de reparație a casei.
În fapt, bănuitul i-ar fi cerut agentului economic un apartament, la mansardă, sau contravaloarea în bani a acestuia în schimbul semnăturii sale pe procesul verbal de recepție finală a lucrărilor. Acesta l-ar fi condiționat pe denunțător că nu va semna actele până nu-i va da apartamentul sau 24 000 de euro – prețul de piață a imobilului nou construit.
Pe cazul dat a fost pornită o urmarire penală, ofițerii CNA fiind sprijiniți și de Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI, dat fiind faptul că bănuitul este fost polițist. Reținerea a avut loc în biroul de serviciu al administratorului, iar banii au fost predați benevol la somația procurorilor anticorupție și a ofițerilor Centrului.
În prezent, bărbatul se află în custodia CNA pentru 72 de ore și este cercetat pentru luare de mită. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o amendă de până la 317 mii de lei sau de la 3 la 10 ani de închisoare, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 7 ani.
Procurorii cer o pedeapsă de 9 ani de închisoare în regim semi-închis pentru bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”. De asemenea, acuzatorii solicită ca aceasta să fie privată, timp de 5 ani, de dreptul de a face parte dintr-un partid politic. Ședința de judecată continuă cu susținerea pledoariilor judiciare.
Pe lângă Evghenia Guțul, procurorii au solicitat o pedeapsă de 8 ani de închisoare și pentru fosta secretară a Oficiului Central al ex-partidului „Șor”, Svetlana Popan, a anunțat procurorul de caz, Cristina Gladcov. Potrivit acesteia, ambele inculpate sunt vizate în dosar pe două capete de acuzare.
Totodată, acuzatorii au cerut confiscarea sumelor menționate în actul de învinuire și menținerea sechestrelor, pentru a asigura recuperarea prejudiciilor în favoarea statului. În cazul Evgheniei Guțul, prejudiciul estimat este de 40 de milioane de lei, iar în cazul Svetlanei Popan – de 9 milioane de lei.
Procurorii susțin că au demonstrat „pe deplin” vinovăția Evgheniei Guțul și a Svetlanei Popan în instanță. Întrebată dacă a fost solicitată reținerea acestora în sala de judecată, procurorul de caz, Cristina Gladcov, a declarat:
„Am solicitat reținerea, desigur. Atunci când pledăm pentru aplicarea unei pedepse reale cu închisoarea, este firesc să solicităm și reținerea, mai ales că există riscuri. În cazul uneia dintre inculpate există deja o măsură preventivă, iar cealaltă are o măsură preventivă într-un alt dosar. Prin urmare, legea prevede necesitatea de a preveni eventuale tentative de eschivare de la audiere sau, în cazul unei eventuale condamnări, de la executarea pedepsei”.
Întrebată dacă, în cazul unei sentințe de condamnare în acest dosar, celelalte capete de acuzare ar mai fi valabile, procurorul a răspuns:
„Nu, haideți să așteptăm mai întâi pronunțarea sentinței. Aceasta ține exclusiv de competența instanței de judecată.”
Amintim că, în aprilie 2024, Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat că a finalizat urmărirea penală și a trimis în instanță cauza împotriva guvernatoarei Găgăuziei, Evghenia Guțul. Potrivit PA, Evghenia Guțul, activând în cadrul Departamentului de monitorizare, planificare și control al ex-Partidului „ȘOR”, a introdus sistematic bani de contrabandă în Moldova, preponderent din Rusia, în perioada 2019-2022. De asemenea, Evghenia Guțul este învinuită că a coordonat activitatea unor Oficii Teritoriale ale ex-Partidului „ȘOR”, fiind responsabilă de verificarea, confirmarea listelor și remunerarea participanților la protestele organizate la Chișinău de fosta formațiune. Astfel, prin această activitate Guțul a acceptat finanțarea ex-partidului din partea unei grupări criminale organizate cu 42,4 milioane de lei.
Acuzații similare au fost înaintate și împotriva șefei oficiului principal al ex-Partidului „ȘOR”, Svetlana Popan. Potrivit actului de acuzare, în perioada septembrie-noiembrie 2022, aceasta a acceptat cu bună știință 9,7 milioane de lei de la o grupare criminală organizată. Mijloacele financiare au fost utilizate pentru a achita protestatarii ex-partidului, precum și salarii necontabilizate (în plicuri) membrilor de oficii teritoriale.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.