Tragedia războiului din Ucraina are mai multe aspecte. Una dintre aceste fațete este tragedia copiilor ucraineni, pe care Rusia i-a evacuat forțat din teritoriile ocupate. Și această tragedie nu afectează doar copiii ucraineni. NM vă relatează povestea unui băiat din Moldova, care din cauza războiului a ajuns în Crimeea ocupată.
Tragedia copiilor ucraineni
Liderii ruși sunt căutați pentru suspiciunea de crime împotriva copiilor. Curtea Penală Internațională (CPI) a emis mandate de arestare pentru președintele Vladimir Putin și avocata pentru drepturile copilului Maria Lvova-Belova. Aceștia sunt suspectați de deportare ilegală și transfer ilegal de copii din teritoriile ocupate ale Ucrainei în Rusia.
Conform articolelor 8(2)(a)(vii) și 8(2)(b)(viii) din Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, deportarea ilegală și transferul populației protejate sunt echivalente cu crime de război, pentru care pot fi trași la răspundere persoane precum președintele rus și reprezentanta pentru drepturile copilului. Aceste crime de război se bazează pe dreptul umanitar internațional, inclusiv pe dispozițiile Convențiilor de la Geneva din 1949 și protocoalelor adiționale, la care Federația Rusă este parte. A patra Convenție de la Geneva interzice transferul forțat al „persoanelor protejate” pe teritoriul ocupat sau dincolo de acesta. Copiii devin „persoane protejate” de îndată ce ajung în mâinile părții beligerante inamice.
Părțile beligerante au dreptul de a evacua persoanele protejate atunci când „siguranța populației sau motive militare imperioase” o cer. Transferul fără acest motiv este ilegal. În plus, dreptul umanitar internațional impune autorităților de ocupație obligații în timpul evacuării. Membrii familiilor nu trebuie să fie separați, familiile au dreptul de a comunica între ele, iar copiii trebuie să fie tratați cu o atenție specială: reunirea lor cu familiile/repatrierea trebuie să fie prioritare pentru părțile conflictului.
În cazul Ucrainei, în multe cazuri documentate, copiii sunt transportați pe teritoriul Rusiei. Astfel, copiii ucraineni sunt separați de familii, prieteni și rude, deoarece nu toți orfanii „evacuați” sunt cu adevărat orfani. Mulți dintre ei au bunici, unchi și mătuși care sunt gata să-i primească în familie și să le ofere o viață normală acasă. Există și cazuri în care părinții și copiii sunt separați de linia frontului. Deși părinții sunt în viață, copiii sunt duși pe teritoriul Rusiei.
Printre copiii transferați pe teritoriul rus a fost și Zoric Ibrian, cetățean al Moldovei.
Copilărie într-un sat neobișnuit
Zorik s-a născut în Moldova, într-o localitate deosebită. Satul Vulcănești, din raionul Nisporeni, este populat preponderent de romi. Aproximativ 90% dintre locuitorii satului, conform recensământului din 2004, sunt romi. Tatăl lui Zoric, Igor Ibrian, era rom, iar mama — ucraineancă.
După cum povestește liderul organizației locale Petru Cobzaru, tatăl lui Zoric avea patru copii, dintre care trei au murit deja. A murit și Igor. Acum, singura rudă a lui Zoric rămasă în sateste bunica sa — Varvara Lepedatu, unchiul și soția unchiului — Irina.
Sătenii nu își amintesc de Zoric, la fel cum nu își amintesc nici de ceilalți copii din familia lui. Spun doar că Varvara avea o „noră ucraineancă” și că ei au plecat cu familia. „Parcă din Donețk. De undeva de acolo,” spune Cobzaru.
Varvara își câștigă existența vânzând „plante medicinale” în Chișinău. Acasă, ea are legături de ierburi uscate adunate într-un colț. „Merg pe deal și adun ierburi,” povestește Varvara. „Toată viața mea este acolo. Dacă mă îmbolnăvesc sau dacă e vreun incendiu, eu tot mă duc și adun. Apoi vin [să vând]. Mă întreabă: «Cu ce să te ajutăm, bunico?», iar eu zic: «Cumpărați ierburi.»”
Îi dau lacrimile. Alături de ea stă nora Irina, în timp ce nepoții mici se joacă în jur. Pe aragaz se pregătește mâncarea. Irina povestește că viața în sat este dificilă și că banii abia le ajung să se descurce de la o lună la alta.
Orfan
Tatăl lui Zoric a murit. Împreună cu mama lor, Larisa, Zoric și ceilalți copii au plecat în Ucraina. Motivul mutării a fost necesitatea de a-i oferi ajutor mamei Larisei, care era foarte grav bolnavă.
Alla Ponamarciuk, care locuiește în regiunea Herson, este mătușa copiilor. Ea povestește că în Ucraina au venit Larisa, Daniil, Zorik — fii mai mari, și Daniela și Imir — copiii mai mici. În total, Larisa avea opt copii din diferite căsnicii. La o lună după mutare, Larisa a murit. Totul s-a întâmplat în primăvara anului 2021, cu un an înainte de invazia Rusiei.
„Îi cunoaștem pe acești copii din 2021. Atunci i-am văzut pentru prima dată. I-am ajutat pentru că proveneau dintr-o familie defavorizată și aveau dificultăți,” povestește Alla. Soțul Allei și mama lui s-au ocupat de înmormântarea Larisei, iar imediat după aceea, serviciul de protecție a copilului a venit la familia lui Zoric.
„[Cei de la protecția copilului] au spus că nu pot locui în acea casă, deoarece condițiile erau insalubre și nu era un loc potrivit pentru copii. Au spus că ar trebui să fie luați de cineva din familie sau să fie duși altundeva. Desigur, noi nu eram pregătiți și nu planificasem să luăm acești copii, pentru că suntem străini. Ei au rude apropiate, încă doi frați din partea tatălui, bunica din Moldova, deoarece tatăl lor era rom moldovean. Având legături apropiate, ei îi cunoșteau, iar noi eram străini. Dar am decis că, până va veni cineva din Moldova, vom lua noi tutela asupra lor,” povestește Alla.
Totuși, Alla recunoaște că au apărut dificultăți cu băieții mai mari — Zorik și Daniil — deoarece aceștia erau deja obișnuiți să trăiască o viață adultă și independentă, iar stilul de viață dintr-o familie necunoscută nu le era foarte potrivit: ei „puteau să fumeze în baie” și să nu vină acasă noaptea.
„Copiii erau ascunși în biserică”
La scurt timp după aceea, copiii au fost duși într-un centru de reabilitare din orașul Herson. Acolo i-a prins războiul. Satul în care locuia Alla Ponamarciuk este încă sub ocupație. Hersonul a fost unul dintre primele orașe ocupate. În acea perioadă au apărut informații că Rusia evacuează copiii orfani din teritoriile ocupate ale Ucrainei către teritoriul său.
Pentru a preveni acest lucru, copiii erau ascunși. Publicația Le Monde a publicat un reportaj despre acest subiect, intitulat „Herson — orașul copiilor ascunși”. Pentru a preveni deportarea lor în Rusia, mulți copii orfani au fost ascunși în biserica baptistă „Golgota”, dar chiar și acolo autoritățile de ocupație au venit să facă verificări.
Directorul centrului de reabilitare în care locuiau Zoric și frații săi, Vladimir Sagaidak, a căutat orice rudă posibilă, „fie chiar și îndepărtată, fie chiar și bețivă, doar să vină să ia copiii, singura modalitate de a-i salva,” se arată în materialul Le Monde.
Vladimir Sagaidak a declarat pentru NewsMaker că, de la începutul ocupației, spera că minorii vor fi evacuați în teritoriul controlat de Ucraina. Cu toate acestea, când a realizat că acest lucru nu se va întâmpla, a început să caute modalități de a-și ascunde elevii de o posibilă deportare în Rusia.
„Am ascuns aproape toți copiii la rude îndepărtate: bunici, unchi, mătuși. Au fost 17 copii pe care nu au putut să-i ia rudele. I-am repartizat în familiile educatorilor și personalului medical. Unii au fost luați de un pedagog social. Cu mine la centru au rămas doar băieții mari, care aveau aproape doi metri înălțime, pe care educatorii nu i-au putut lua acasă,” spune Sagaidak.
Așa că Sagaidak a sunat-o pe Alla Ponamarciuk cu rugămintea de a lua copiii. Alla recunoaște că au putut lua doar doi dintre cei mai mici copii, dar cu acordul celor mai mari, Zorik și Daniil. Ei au rămas la centrul de reabilitare.
„Când am venit să-i luăm, nu știam cum îi vom duce. Din fericire, aveau același nume de familie ca al soțului meu — Ponomarciuk, de la mama lor. Nu au pus multe întrebări, nu au verificat foarte strict documentele, dar noi eram îngrijorați,” își amintește Alla.
Când Zoric și Daniil au fost plasați în centrul de reabilitare din Herson, Alla a păstrat legătura cu ei. Acest lucru a continuat și după ocupație. În vara anului 2022, frații mai mari au început să învețe meseria de bucătar la un colegiu din Herson, deschis de administrația de ocupație. Nu mai puteau locui în centrul de reabilitare, deoarece erau deja adulți. La scurt timp după aceea, băieții au anunțat că vor fi „trimiși pentru recuperare în Crimeea.”
Plecare în Rusia și schimbarea convingerilor
Băieții au fost duși într-un sanatoriu din Crimeea. Alla povestește că le-a plăcut acolo. „Au fost într-o tabără, au mers la scăldat,” spune ea. Zorik menționează că inițial a fost dus în tabăra „Drujba”, apoi în tabăra „Lucistîi”. Ambele tabere se află în apropierea Eupatoriei. Băieții nu s-au mai întors pe teritoriul controlat de Ucraina. În timpul ocupației, au împlinit 18 ani. Fratele mai mare, Daniil, s-a căsătorit. Acum locuiește în regiunea Krasnodar, iar Zoric în Henicesk, aflat sub ocupație.
Alla povestește că viziunea băieților s-a schimbat. Dacă înainte erau pro-Ucraina, acum au fost influențați de propaganda rusă, ceea ce a dus chiar la conflicte în familie. „Cei doi copii mai mici, Daniela și Imir, au rămas cu noi. Merg la școală, învață. După ce a fost aruncat în aer barajul de la Kahovka, Dana a postat despre asta pe Instagram. Daniil a sunat-o și a început să țipe: «Ce postezi acolo, asta e tot [făcut de] Ucraina!» Lui Imir i-a promis chiar că îl va lua la el. Am vorbit cu el, i-am spus că «acum trăiești acolo, ei sunt aici… că nu trebuie să le promiți lucruri imposibile, pentru că ei vor spera, vor aștepta»,” povestește Alla. De atunci, copiii mai mici vorbesc cu frații lor doar de pe telefoanele tutorilor, pentru a evita certurile.
Foro: Reuters
Vladimir Sagaidak remarcă faptul că ambii frați erau copii dificili, însă până la invazia la scară largă și ocupație, niciunul dintre ei nu avea vederi pro-ruse. Însă deplasarea forțată pe teritoriul ocupat, propaganda rusească și chiar beneficiile minime oferite de autoritățile ruse, de care copiii nu au avut parte înainte din cauza circumstanțelor familiale dificile, au avut efectul lor.
Astăzi, Zoric nu vorbește întotdeauna cu plăcere despre convingerile sale politice. Uneori susține că nu se mai gândește la asta, alteori susține armata rusă și justifică atacul rusesc asupra Ucrainei. Acolo locuiesc încă fratele și sora lui.
„Ca un castravete proaspăt pus la murat”
Rudele lui Zoric din Moldova se bucură că băiatul se simte acum liniștit și că are posibilitatea să învețe și să trăiască. Dar când se vor putea vedea din nou – nu este clar.
Alla recunoaște că vederile băieților s-ar fi putut schimba din cauza așa-zisei „grijă” față de ei: „Vedeți, ei provin dintr-o familie defavorizată. Nu au avut niciodată nimic. Ca să înțelegeți: când am luat copiii, Dana a stat la noi 40 de zile. Nu am putut să scap de păduchi, de lindini. 40 de zile. Ne-am luptat cu asta. Și nu am reușit să scap. În fiecare zi pieptănându-i, tratându-i. În ce condiții trăiau acești copii? Iar când au ajuns acolo, li s-a oferit ceva. Soția lui Daniil este însărcinată, i-au dat bani.”
În același timp, Alla este convinsă că și propaganda și-a jucat rolul. „Ca un castravete proaspăt pus la murat: treptat devine murat. Timpul trece și asta se răspândește. Și când copiii învață la școală, când li se spune despre asta, când li se dau cărți despre asta, mai devreme sau mai târziu, probabil, începi să crezi în asta. Pentru că nu există o altă informație, probabil, nu se aude. Și totul este prezentat pe o farfurie atât de frumoasă. Și cred că acest lucru este influențat de televiziune, de lumea înconjurătoare, de oameni”, spune Alla.
„Ceea ce face Rusia este o crimă”: tutorele copiilor
Alla spune că ceea ce face Rusia este o crimă, o crimă împotriva națiunii ucrainene și a copiilor: „Când i-au luat, nu le-au spus că pot rămâne aici sau că pot pleca cu noi. Nu au avut de ales. Pur și simplu i-au luat pentru că așa a trebuit. Cred că fiecare va primi ce merită. Aș vrea ca cei vinovați să fie pedepsiți, aș vrea ca copiii noștri să se întoarcă. Unii nu pot să se întoarcă în patria lor, trăiesc în depresie în străinătate. Unii se ascund în subsoluri în Ucraina. Cred că copiii au dreptul la viață și au dreptul la alegere. Dar acestor copii le-a fost luat dreptul la alegere.”
Materialul a fost realizat în cadrul The Reckoning Project (TRP) — o inițiativă a jurnaliștilor, analiștilor și avocaților ucraineni și internaționali de documentare a crimelor de război.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!
