Diez

„Act de blasfemie și de discreditare a majorității naționale”. Biserica Ortodoxă din Moldova se pronunță împotriva demontării crucifixului din sediul MAI

Biserica Ortodoxă din Moldova a reacționat la decizia Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, privind scoaterea crucifixului instalat în holul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Într-un comunicat publicat astăzi, 14 ianuarie, reprezentanții acesteia își exprimă îngrijorarea față de inițiativă, pe care o califică drept „nedreaptă și mioapă”. Mai mult, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove consideră decizia drept „act de blasfemie și de discreditare a majorității naționale”.

„Crucea și icoanele sunt simboluri sacre ale Bisericii și neamului nostru, iar familiarizarea cu aceste simboluri și cunoașterea sensului lor de către cetățenii noștri fac parte, din nivelul de bază al educației, fără de care deprinderea valorilor civice elementare nu ar fi posibilă”, se arată în comunicat.

Totodată, Biserica Ortodoxă din Moldova îndeamnă membrii Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității să-și revizuiască decizia față de acest subiect.

Amintim că luni, 13 ianuarie, Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității a publicat o decizie prin care solicită ca fostul ministru de Interne, Andrei Năstase, să își ceară scuze publice, iar crucifixul instalat la inițiativa acestuia să fie scos. Potrivit reprezentanților instituției, inițiativa lui Năstase ar contravine legislației și ar reprezentainstigare la discriminare pe criteriul de convingeri religioase”.

De cealaltă parte, Andrei Năstase a scris pe pagina sa de Facebook că în spatele deciziei Consiliului ar fi un plan pentru ca acesta „să fie din nou linșat mediatic și compromis”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

În Moldova se așteaptă temperaturi caniculare și ploi puternice. Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare

Pe teritoriul Republicii Moldova se așteaptă temperaturi săptămâna viitoare, între 14 și 20 iulie. Cu toate acestea, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vremea s-ar putea răcori în a doua jumătate a săptămânii, iar în unele regiuni s-ar putea înregistra ploi torențiale cu descărcări electrice.

În nord țării, mercurul din termometre va indica +29°C în timpul zilei, iar noaptea temperatura aerului va coborî până la +17°C. Aici, potrivit prognozelor, se așteaptă ploi puternice miercuri, 16 iulie. Până în weekend, acestea se vor opri.

În raioanele centrale și în Chișinău, săptămâna viitoare sunt așteptate temperaturi de până la 31°C pe timp de zi. Iar în perioada nocturnă valorile termice vor indica aproximativ +18°C. În prima jumătate a săptămânii, meteorologii prognozează cer variabil. Până joi, acesta se va transforma în averse cu descărcări electrice, iar spre weekend cerul se va însenina din nou.

La sud, pe timp de zi, temperaturile vor urca până la +33°C. Noaptea se vor înregistra în jur de +22°C. Conform meteorologilor, în această regiune furtunile și ploile sunt așteptate vineri, 18 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: