Igor Cecan/NM

Adoptat în prima lectură: învinuiții care își recunosc vinovăția ar putea beneficia de reducerea pedepsei

Procedurile de examinare a cauzelor penale vor fi simplificate. Proiectul de lege a fost votat, în prima lectură, de 57 de deputați. Inițiativa prevede că, în cazul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, persoana învinuită ar putea beneficia de o reducere cu o treime din limitele de pedeapsă, dacă instanța acceptă acordul.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Justiției și  are drept scop eficientizarea procedurilor judiciare prevăzute în Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2022-2025.

Conform proiectului, sunt prevăzute trei proceduri simplificate menite să eficientizeze procesul penal, precum:

  • acordul de recunoaștere a vinovăției
  • acordul judiciar în interesul public
  • judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Astfel, în cazul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, persoana învinuită ar putea beneficia de o reducere cu o treime din limitele de pedeapsă, dacă instanța acceptă acordul.

Judecarea pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală poate avea loc doar dacă inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele indicate în rechizitoriu, inculpatul solicită administrarea de probe noi sau dacă din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă suficiente date cu privire la vinovăția inculpatului. În acest caz, limitele pedepsei se vor reduce cu ¼.

Cu referire la acordul judiciar de interes public, acesta va fi aplicabil doar persoanelor juridice pentru comiterea infracțiunilor, precum evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, spălarea banilor, corupere activă, traficul de influență, darea de mită.

În opinia autorilor, implementarea proiectului de lege va degreva instanțele de judecată de volumul mare de cauze, precum și va spori operativitatea instrumentării acestora. De asemenea, va fi evitată tergiversarea examinării cauzelor penale, expirarea termenului de prescripție sau de restituire a prejudiciului cauzat și va fi asigurată recuperarea mai rapidă a prejudiciilor cauzate prin infracțiuni și încasări la bugetul de stat.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vodă, despre manifestația organizată de Vlah la Guvern: un nou episod din sezonul protestelor regizate

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a venit cu o reacție la protestul organizat pe 2 iulie, în fața sediului Executivului, de partidul condus de fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah. Acesta sugerează că manifestația ar fi fost coordonată din afara țării și că ar face parte dintr-o campanie orchestratată politic, cu scopul de a submina încrederea în autorități și de a diviza societatea.

„În ultimele zile vedem că mai multe formațiuni politice se bucură de pluralism și democrație ca să strige lozinci politice în care reclamă contrariu. Am avertizat deja cetățenii tot de aici și mai repet că sezonul protestelor regizate a început și astăzi în fața executivului a avut loc un alt episod, un protest orchestrat de simpatizanții unei formațiuni politice care în loc să caute soluții reale pentru sectorul agriculturii, au ales să alimenteze neîncrederea și să promoveze mesaje care divizează societatea. Protestele cu lozinci scrise dinainte și, din păcate, peste hotarele țării, cu intenții regizate, nu este o noutate. Sunt, de fapt, o piesă cu registru vechi, reluate periodic la indicația unor patroni care nu își doresc ca Moldova să continue pe calea europeană”, a declarat Daniel Vodă.

Consilierul premierului a precizat că Guvernul „nu răspunde cu scandal” la protestele „regizate”, dar „cu acțiune”. Vodă a reamintit, în acest context, că Executivul a alocat, în ultimii ani, „cel mai mare buget pentru agricultură din istoria țării”, programele de subvenții continuă și sunt plătite în termen, iar proiectele europene, inclusiv Planul de creștere de 1,9 miliarde de euro, „aduc investiții directe în sate și în agricultură”.

„Adevărul este simplu – noi construim în timp ce alții strigă, noi venim cu soluții, iar alții cu spectacol, din păcate. Drumul nostru rămâne același – dezvoltare, investiții și grijă față de oameni. Nimeni nu ne va abate de la acest drum”, a conchis Vodă.

Amintim că simpatizanții Partidului „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, au ieșit din nou în stradă, pe 2 iulie. Aceștia au protestat, de această dată, față de situația din agricultură, la intrarea în sediul Guvernului. Manifestanții au încercat să pătrundă în clădirea Executivului pentru a-i înmâna premierului o listă cu zece propuneri despre care spun că vin din partea cetățenilor și vizează soluții pentru sprijinirea sectorului agricol. Polițiștii le-au blocat, însă, accesul. „Recean, ieși la noi!” și „Deschideți ușa!” – au scandat, în replică, protestatarii, în frunte cu Irina Vlah.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: