Adresarea ministrului ucrainean al Apărării: „Au jefuit și au distrus pământul nostru. Ieri și-au arătat adevărata față”

Ministrul ucrainean al Apărării Alexei Reznikov a publicat o adresare către militari. „Ceața incertitudinii s-a destrămat. Ceea ce știați de 8 ani, acum a văzut întreaga lume”, a menționat oficialul.

Datorită curajului, dedicării și profesionalismului vostru au fost dejucate planurile dușmanului, care în toți acești ani a dus un război mișel, ascunzându-se după femei și copii. Au deschis focul asupra școlilor și caselor. Au răpit și au torturat. Au mințit și au intimidat. Au jefuit și au distrus pământul nostru. Ieri și-au arătat adevărata față”, a declarat Reznikov.

Ne așteaptă provocări dificile. Vor fi pierderi. Vom fi nevoiți să trecem prin durere, să ne înfruntăm frica și deznădejdea. Însă cu siguranță ne așteaptă victoria. Pentru că suntem pe pământul nostru și de partea noastră este adevărul”, a spus acesta.

Amintim că, tot pe 22 februarie, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a declarat că va instaura Legea Marțială în cazul „unui război masiv declanșat de Federația Rusă”. Acesta a mai spus că frontierele Ucrainei rămân cele recunoscute pe plan internațional, în pofida oricăror declarații din partea Federației Ruse.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

energie.gov.md

Contractul pentru construcția liniei electrice Bălți-Suceava, semnat. Cât va costa și când va fi gata

Republica Moldova a semnat contractul pentru construcția liniei electrice aeriene de 400 kV Bălți–Suceava, un proiect considerat esențial pentru consolidarea legăturilor energetice cu România și cu sistemul european. S-a întâmplat vineri, 26 iunie.

Documentul a fost semnat între Î.S. „Moldelectrica” și compania turcă SA-RA, câștigătoare a licitației internaționale. Valoarea contractului este de 17,5 milioane de euro, iar lucrările vor dura aproximativ 24 de luni.

În paralel, Ministerul Energiei, Moldelectrica și Banca Europeană pentru Dezvoltare și Reconstrucție au semnat un acord de grant pentru implementarea proiectului, finanțat de Uniunea Europeană și parteneri internaționali.

Potrivit Ministerului Energiei, noua linie va avea circa 45 de kilometri pe teritoriul Republicii Moldova și va traversa mai multe localități din nordul țării. Aceasta va contribui la creșterea capacității de schimb de energie cu România și la întărirea securității energetice a țării.

Proiectul este finanțat printr-un pachet internațional care include un grant UE de 15,4 milioane de euro, credite de la BERD și European Investment Bank, precum și contribuții din partea Platformei de Investiții pentru Vecinătate a UE.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 77 de milioane de euro, incluzând și modernizarea stației electrice de la Bălți.

Autoritățile spun că, odată finalizată, linia Bălți–Suceava va crește integrarea Republicii Moldova în rețeaua energetică europeană ENTSO-E și va reduce dependența de surse limitate de energie, oferind mai multă stabilitate sistemului electroenergetic.

„Construim trei linii care schimbă definitiv harta energetică a Republicii Moldova. Dacă Vulcănești–Chișinău este Linia Independenței Energetice, iar Strășeni–Gutinaș va fi Linia libertății, astăzi facem un nou pas prin proiectul Bălți–Suceava, pe care am numit-o Linia Rezilienței. Aceasta completează rețeaua de interconectări cu Uniunea Europeană și nu înseamnă doar infrastructură, ci mai multă securitate, mai multă concurență pe piață și mai multe opțiuni pentru cetățeni și economie”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: