bătrîncea vlad
Максим Андреев, NewsMaker

Alegeri la Bălți: comuniști și socialiștii solicită o achetă a Procuraturii și demisia membrilor CEC

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), înainte de ședința Parlamentului, din 6 decembrie, a cerut Procuraturii Generale (PG) inițierea unei anchete cu privire la alegerile locale suspendate din municipiul Bălți. Totodată, aceștia solicită demisia membrilor Comisiei Electorale Centrale (CEC). Declarațiile au fost făcute de către vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Bătrîncea.

„Astăzi, ne adresăm Procuraturii Generale cu scopul de a iniția, în primul rând, o anchetă și a atrage la răspundere factorii de decizie cu privire la alegerile din Bălți, cei care au luat decizii abuzive”, a precizat Batrîncea.

„Cerem și inițiem demiterea acelor membri CEC care au participat la acest show. Considerăm că deciziile nocturne, categoric, trebuie condamnate. Solicităm demisia celor 6 membri care au încercat să ia decizii, care depășesc atribuțiile lor legale”, a declarat parlamentarul.

Socialistul susține că ar fi avut loc un derapaj de la normele legale.

„Nu discutăm astăzi cine sunt candidații, discutăm cine a permis anularea turului II. În conformitate cu legea, decizia privind suspendarea aparține justiției sau instanțelor de judecată. Statul de drept prevede foare clar atribuțiile fiecărui organ. Ceea ce a avut loc în cazul municipiului Bălți s-a comis o încalcare de lege și vinovații trebuie să răspundă”, a declarat Batrîncea.

***

Amintim că, în dimineața de 5 decembrie, cu doar jumătate de oră înainte de deschiderea secțiilor de votare în mun. Bălți, Curtea de Apel Bălți a decis să mențină hotărârea primei instanțe, privind excluderea Marinei Tauber din cursa electorală. În consecință, CEC a anunțat că alegerile sunt suspendate.

În primul tur de scrutin, Marina Tauber a acumulat cele mai multe voturi în calitate de concurent electoral. CEC a depistat, însă, că aceasta a depășit plafonul cheltuielilor și nu a reflectat transparent toate mijloacele financiare. Potrivit raportului CEC, candidata a cazat mai mulți activiști și susținătorii la Dumbrava Albă – o tabără de odihnă din Bălți, pentru aceasta fiind folosiți 152 de mii de lei. Plata pentru cazare la tabăra Dumbrava Albă a fost efectuată de către Svetlana Popan, persoană care se regăsește pe lista Partidului „ȘOR” pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent.

Mmebrii CEC au menționat că nu este deocamdată clar dacă Marina Tauber va putea candida în cadrul turului II, după reluarea procesului electoral. Vicepreședintele CEC Pavel Postica a respins acuzațiile lui Tauber, potrivit cărora ar fi „primit indicații directe de la Maia Sandu” privind excluderea sa. Totodată, membrii CEC nu iau în considerare posibilitatea demisiei de onoare din cauza situației create la Bălți.

Avocații Marinei Tauber au declarat că se vor adresa la Curtea Supremă pentru Drepturile Omului (CEDO), dacă CSJ nu va emite o decizie în favoarea sa. În seara de 5 decembrie, CSJ a publicat decizia prin care a menținut hotărârea Curții de Apel Bălți și a Judecătoriei Bălți, cu privire la anularea înregistrării Marinei Tauber în calitate de concurent electoral.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

„Să mă scuzați”: deputată „Democrația Acasă“, cerere prealabilă de la Marcela Adam după imaginea cu „vodka” generată cu AI. Reacția deputatei PAS

Deputata PAS, Marcela Adam, i-a transmis o cerere prealabilă deputatei „Democrația Acasă”, Ana Țurcan-Oboroc, solicitând scuze pentru imaginea generată cu AI, în care apare ținând un pahar inscripționat cu „vodkă”. „Deci, doamna Marcela, după cum ați solicitat, poftim: Marcela Adam nu consumă alcool în timpul exercitării mandatului de deputat. (…) Să mă scuzați”, a spus Țurcan-Oboroc. Adam susține că adresarea colegei sale este „însoțită de ironii” și i-a cerut să respecte „întocmai solicitările formulate”. Potrivit deputatei „Democrația Acasă”, cererea a fost transmisă de pe poșta oficială a Parlamentului, fapt confirmat de Adam, care a explicat că a folosit antetul instituției deoarece „ceea ce s-a întâmplat nu a fost o dispută privată”.

Ce a declarat deputata „Democrația Acasă”

Pe 20 august, Ana Țurcan-Oboroc a anunțat că a primit o cerere prealabilă din partea Marcelei Adam.

„Pretinde că eu aș fi numit-o pe dumneaei alcoolică și consumatoare de băuturi alcoolice. Cere dumneaei ca, timp de 30 de zile, să fie pe pagina mea de Facebook postate scuzele publice prin care eu afirm că dumneaei nu consumă alcool, citez: „în mod special în timpul exercitării mandatului de deputat”. (…) Deci, doamna Marcela, după cum ați solicitat, poftim: Marcela Adam nu consumă alcool în timpul exercitării mandatului de deputat. (…) Să mă scuzați. Replica o să stea 30 de zile, după cum solicită doamna deputată”, a comunicat deputata „Democrația Acasă”.

Totodată, a spus că cererea prealabilă a fost trimisă de pe poșta oficială a Parlamentului. „Cineva încurcă demnitatea personală, care ar fi fost lezată, cu demnitatea Parlamentului ca și instituție”, a adăugat Țurcan-Oboroc.

Reacția deputatei PAS

Pe 21 august, Marcela Adam a confirmat că a depus o cerere prealabilă în calitate de deputată.

„Da, am ales să formulez o cerere prealabilă pe antetul oficial al deputatului pentru că ceea ce s-a întâmplat nu a fost o dispută privată, ci m-a vizat direct în calitatea mea de deputat și în exercitarea mandatului meu public”, a comunicat deputata PAS.

Ulterior, Adam s-a referit la scuzele prezentate de Țurcan-Oboroc.

„Am văzut noile derapaje de la normele etice și morale ale deputatei Ana Țurcan-Oboroc, care în loc să-și asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni, a ales să transforme răspunsul la o cerere prealabilă adresată în mod oficial, într-o adresare video publică, însoțită de ironii și remarci sarcastice. (…) Dna deputată Țurcan-Oboroc a preluat imaginea mea de pe pagina oficială a Parlamentului, a falsificat-o prin modificare digitală și a plasat-o public, declanșând astfel o campanie de denigrare a mea în calitate de deputat. (…) Îi solicit public, d-nei deputate Țurcanu-Oboroc să-și asume acțiunile denigratoare și să respecte întocmai solicitările formulate în cererea prealabilă. În caz contrar, îmi rezerv dreptul să acționez în continuare conform legislației în vigoare”, a declarat parlamentara.

***

Amintim că, pe 30 iulie, deputata fracțiunii „Democrația Acasă”, Ana Țurcan-Oboroc, a publicat pe Facebook o imagine generată cu AI în care deputata PAS, Marcela Adam, apare ținând un pahar inscripționat cu „vodkă”. În postare, Țurcan-Oboroc a făcut referire la schimbul de replici din ședința Parlamentului din 28 iulie dintre colegul său Alexandru Verșinin și Marcela Adam. Atunci, în timpul dezbaterilor asupra unui proiect de lege privind prevenirea și combaterea discriminării, inclusiv pe criteriu de gen, Verșinin a ținut un discurs despre „Giovana versus Giovani”, iar după o reacție a Marcelei Adam a spus: „Doamnă, nu vreau să vă discriminez. Scoateți vodka de pe masă”.

„Nu consum vodkă”, a declarat Marcela Adam de la tribuna Parlamentului pe 30 iulie, acuzând opoziția de atacuri la persoană. Deputata a anunțat că a sesizat mai multe instituții naționale și internaționale, inclusiv poliția, Consiliul pentru Egalitate, Avocatul Poporului și Consiliul Europei, în legătură cu declarațiile lui Verșinin, pe care le-a calificat drept discriminatorii, misogine și o dovadă de „degradare morală”. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: