Игорь Чекан, NewsMaker

Alte trei persoane, reținute în dosarul „Petic”: Este vorba de foști funcționari de la MAI și de la Cancelaria de Stat

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că alte trei persoane au fost reținute în dosarul „Petic”, ca urmare a unor percheziții efectuate, astăzi, de ofițerii SIS. Este vorba de doi foști funcționari care ocupau funcții de conducere în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în perioada infracțională cercetată, precum și un fost funcționar al Cancelariei de Stat.

Aceștia au fost reținuți pentru 72 de ore. Procurorii urmează să le înainteze învinuirile și, după necesitate, să solicite aplicarea măsurilor preventive în fața instanței de judecată.

Recent PCCOCS a trimis pe banca acuzaților două persoane. Actualmente, unul din aceștia are aplicată ca măsură de constrângere controlul judiciar, iar în privința celui de-al doilea probele au fost conservate, ceea ce a determinat necesitatea examinării și satisfacerii solicitării de transferare a acestuia în arest la domiciliu.

În continuare, cinci persoane au statut de învinuit în dosarul investigat.

***

Amintim că fostul polițist de frontieră Gheorghe Petic, acuzat de viol, a fost achitat. O decizie în acest sens a fost luată în data 30 noiembrie 2021, de Judecătoria Orhei. Petic declara că va cere prejudiciu material, dar îndeosebi, moral, pentru că numele său a fost ponegrit. „Voi avea mai întâi o discuție cu Guvernul Republicii Moldova, iar dacă cerințele mele nu vor fi satisfăcute, evident că ne vom adresa la CEDO”, a mai spus Petic.

Într-un interviu acordat pentru NM, fostul polițist de frontieră a spus dacă a cunoscut-o pe femeia care l-a învinuit de viol, ce a demonstrat expertiza «părului, pielii și spermei», de ce nu a vorbit imediat despre contrabandă și de ce a adus la ședința de judecată pește congelat.

Pe 7 octombrie, Judecătoria Chișinău cu sediul la Ciocana a dispus aplicarea arestului pentru 30 de zile în privința a 6 foști angajați ai Direcției nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații din cadrul Inspectoratului General al Poliției al MAI. Aceștia au fost învinuiți de activitate ilegală în interesul organizației criminale „Plahotniuc”. Mai exact, aceștia au înscenat un viol, ceea ce a dus la reținerea ilegală a fostului polițist de frontieră Gheorghe Petic.

Amintim că Gheorghe Petic a fost reținut pe 19 iulie 2018, fiind învinuit de viol. Pe 20 martie 2019, acesta a fost condamnat la trei ani și șase luni de pușcărie, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semi-închis și o amendă de 30 mii lei. Ulterior, după nouă luni de detenție, Petic a fost eliberat printr-o decizie a Curții de Apel Chișinău.

În februarie 2020, procurorul general al Republicii Moldova de atunci, Alexandr Stoianoglo a anunțat că 38 de dosare penale, pretins instrumentate politic, vor fi evaluate de grupuri a câte procurori. Printre aceștia se număra și Petic.

Precizăm că Gheorghe Petic este ofițer în rezervă și fost polițist de frontieră, care a făcut publice mai multe scheme de contrabandă cu țigări.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj: NewsMaker

„Cam slăbuț cu rima”: Igor Grosu, despre dedicația muzicală a Irinei Vlah adresată PAS

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a comentat piesa muzicală lansată de Irina Vlah, lidera Partidului „Inima Moldovei” și fostă bașcană a Găgăuziei, dedicată partidului de guvernământ.

„Nu justifică bănuții, probabil, filiala Ambasadei Rusiei, aici în fața Parlamentului. Tipic scenariu, după vizita la Sankt-Petersburg, după acea consfătuire, deja nu de taină, cu Rusia Unită. Face parte din acel scenariu, încercare de a escalada, de a… Un lucru bun, văd că învață româna. Cam nu rimează, cam slăbuț cu rima, dar cel puțin o competență o dezvoltă”, a declarat liderul PAS.

Amintim că Irina Vlah a lansat o dedicație muzicală adresată Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care urmează să-și încheie mandatul parlamentar pe 11 iulie. Membrii „Inima Moldovei” au creat o serie de video-uri de „rămas-bun muzical” – „PAS, duceți-vă naiba”.

Videoclipul cu dedicația muzicală a devenit viral pe rețelele sociale. În doar 24 de ore, clipul a adunat peste 40.000 de vizualizări pe Facebook și 136.000 pe Instagram, fiind însoțit de sute de comentarii și distribuiri. Inițiativa Irinei Vlah a provocat un val de reacții ironice din partea internauților, inclusiv politicieni, jurnaliști, activiști și actori. Unii au etichetat videoclipul drept un exemplu de „cringe politic”, iar într-o notă sarcastică, Vlah a fost desemnată câștigătoarea premiului fictiv „Caloșul de Aur 2025”. NewsMaker a prezentat o selecție a reacțiilor internauților AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: