PAS

„Astfel de evenimente vor fi organizate și pe viitor”. Cum explică Guvernul faptul că Recean a împărțit ziare de promovare a PAS?

Premierul Republicii Moldova Dorin Recean va participa și la alte acțiuni ale Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), cum a fost cel de săptămâna trecută, când a împărțit ziare de partid într-un sector al capitalei. Declarația a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, la solicitarea NM. Vodă a precizat că Recean vrea să explice oamenilor, în acest mod, la modul direct, care sunt obiectivele cabinetului de miniștri – în special importanța aderării Moldovei la UE.

Pe 26 martie, într-o zi de weekend, prim-ministrul Dorin Recean s-a alăturat unui grup de deputați PAS și a împărțit ziare de partid trecătorilor din sectorul Ciocana al capitalei. Purtătorul de cuvând al Guvernului Daniel Vodă a explicat în cadrul conferinței de presă din 29 martie gestul premierului.

„A fost un eveniment organizat în programul liber, care nu a fost public, a domnului prim-ministru. A promovat obiectivul strategic al guvernului pe care are plăcerea să îl conducă, cu precădere aderarea Moldovei la UE. A fost o platformă excelentă de socializare cu cetățenii, în care a putut să explice oamenilor care sunt politicile și care este viziunea domniei sale în ceea ce privește aderarea la UE. Reamintesc – aderarea la UE nu este doar un obiectiv de politică externă, este un profund obiectiv de politică internă, pe care premierul a avut ocazia să îl promoveze”, a menționat Vodă.

Reprezentantul Guvernului a amintit că PAS a fost formațiunea care a susținut învestirea lui Dorin Recean în funcția de prim-ministru.

„Vreau să vă asigur că astfel de evenimente vor fi organizate și pe viitor – dumnealui va mai participa la astfel de acțiuni, în care va informa publicul direct, din prima sursă, despre deciziile pe care le ia, inclusiv pe platforma unui partid politic, care l-a desemnat în funcția respectivă”, a conchis Daniel Vodă.

Amintim că, în februarie 2023, Dorin Recean a declarat la postul național de televiziune că nu este membru de partid, însă „ar fi onorat” dacă ar primi o invitație de aderare la PAS.

PAS
PAS

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Nosatîi nu exclude cazuri letale în Moldova din cauza dronelor rusești: „Sunt din ce în ce mai periculoase” (VIDEO)

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, nu exclude că noi atacuri rusești în apropierea Republicii Moldova s-ar putea solda inclusiv cu victime în țara noastră. Oficialul avertizează că dronele folosite de Rusia devin tot mai periculoase, iar Moldova ține cu greu pasul în modernizarea capacităților de apărare împotriva sistemelor de atac ale Federației Ruse.

„Nu exclud cazurile letale în următoarea perioadă. Atât timp cât continuă războiul, cât Federația Rusă atacă obiectivele civile, ucide oameni în Ucraina, aceste efecte poate să fie răspândite și în alte țări, în vecinătatea războiului. (…) Având în vedere că aceste drone sunt echipate cu explozibil mai avansat, suplimentar au și încărcătură de dispersie, face ca ele să devină din ce în ce mai periculoase”, a declarat ministrul.

Nosatîi susține că Chișinăul va trebui să învețe din experiența războiului și să identifice resurse pentru dezvoltarea unui sistem eficient de avertizare și apărare.

Întrebat dacă survolarea teritoriului Republicii Moldova ar putea fi o acțiune premeditată, ministrul a amintit că, de la începutul invaziei ruse la scară largă în Ucraina, au fost înregistrate aproximativ 70 de incidente.

„Definitiv, Federația Rusă încearcă să transmite mesaje și aceste mesaje sunt cu consecințe grave pentru noi. Trebuie să învățăm lecțiile, să investim în sistemele de alertă și de apărare”, a mai declarat ministrul Apărării.

Declarațiile vin după ce o dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova timp de 17 minut, pe 8 septembrie. Aparatul a ieșit din țară prin raionul Ungheni, în direcția României, după care a revenit și s-a deplasat spre nord. Aceasta s-a prăbușit într-un lan de floarea-soarelui din raionul Rîșcani, provocând patru focare de incendiu. Nicio persoană nu a fost rănită. La locul prăbușirii au fost găsite fragmente cu caracteristici similare unei drone de tip Gheran, varianta rusească a dronei Shahed. Detalii – AICI.

Mai mult, în noaptea de 8 spre 9 septembrie. Alte două aparate de zbor fără pilot au căzut în apropierea punctului de trecere Starokazacie, de la frontiera moldo-ucraineană. În consecință, infrastructura punctului de trecere a frontierei de pe partea ucraineană a fost avariată, iar activitatea postului comun Tudora din Moldova a fost suspendată. Detalii – AICI.

Ministerul rus al Apărării a confirmat atacul. Moscova susține că a vizat obiective logistice ale punctului rutier Starokazacie, care ar fi fost folosite pentru transportarea unor încărcături militare în Ucraina. Autoritățile ucrainene nu au comentat deocamdată aceste afirmații.

Chișinăul a condamnat, la rândul său, public atacul Federației Ruse și și-a exprimat solidaritatea deplină cu țara vecină, Ucraina.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: