„Atunci au vrut să ne fure sat cu sat, acum vor să fure țara de-a-ntregul”. Maia Sandu, apel către primari înaintea turului II

Președinta Maia Sandu, candidata PAS la alegerile prezidențiale, îi îndeamnă pe primarii din Republica Moldova să-și mobilizeze comunitățile pentru participarea în turul II de scrutin. Totodată, șefa statului a subliniat importanța votării opțiunii pro-europene în cadrul alegerilor pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Precizările au fost făcute într-o adresare video publicată în data de 29 octombrie. 

Domnule primar, doamnă primar, acum este timpul vostru. Adunați oamenii, adunați comunitatea care va oferit încrederea să-i conduceți și salvați localitatea. Acum 1 an, gruparea Șor și-a pus în plan să vă cumpere satele și orașele. La alegerile locale de atunci am reușit să salvăm votul democratic în majoritatea localităților. Atunci au vrut să ne fure sat cu sat, acum vor să fure țara de-a-ntregul. Doar împreună, doar dacă fiecare primar își mobilizează comunitatea putem salva Moldova”, a declarat Maia Sandu.

Ea remarcat importanța votării opțiunii pro-europene.

Dezvoltarea se face cu resurse care vin din Uniunea Europeană. Resursele din Rusia nu vin. (…) Dvs. știți aceste lucruri și înțelegeți urgența momentului. Dacă ratăm șansa de a ne apropia de Europa, nu vom avea bani pentru apă și canalizare, pentru grădinițe și școli, pentru drumuri, pentru toate aceste proiecte prea scumpe pentru bugetul localității, și chiar al întregii țări. Vreau ca aceste lucruri să le poată avea toți primarii, indiferent de la care partid sunt. Pentru că atunci când avem resurse, ele merg la toți, iar atunci când nu le avem, nimeni nu le va avea.. Vă promit că vom corecta greșelile. În democrație toți contează, dacă pierdem, nicio voce nu va mai conta. E momentul vostru, mergeți la fiecare om, adunați comunitatea și salvați localitatea. Împreună salvăm democrația”, a precizat șefa statului.

Precizăm că, pe 20 octombrie, au avut loc alegeri pentru funcția de președinte al Republicii Moldova și referendumul constituțional cu privire la aderarea la Uniunea Europeană.

În urma alegerilor prezidențiale, niciunul dintre cei 11 candidați înscriși în cursa electorală nu a obținut majoritate de voturi. Astfel, pe 3 noiembrie, se va desfășura al doilea tur de scrutin, la care vor participa cei doi concurenți care au acumulat cele mai multe voturi: Maia Sandu (42,49%), care candidează din partea partidului de guvernământ pro-european PAS, și Alexandr Stoianoglo (25,95%), pretendentul formațiuniunii pro-ruse PSRM.

La referendum, 50,35% dintre alegători au susținut modificarea Constituției în vederea aderării la UE, iar 49,65% – nu.

Cele două scrutine au avut loc pe fundalul desfășurării unei scheme de corupere electorală de către organizația criminală „Șor”, condusă de oligarhul fugar Ilan Șor, care este investigată. Oamenii legii au stabilit peste 130 000 de persoane din rețeaua organizației criminale, care au fost plătite, prin transferuri a PSB Bank – o bancă rusească aflată sub sancțiuni internaționale, pentru a vota un anumit candidat și opțiunea „Nu” la refererendum. Se estimează că la finalizarea anchetei numărul celor implicați va depăși considerabil 300 000 de oameni.

Maia Sandu acuză organizația criminală că a influențat rezultatul referendumului, subliniind că rata susținerii modificării Constituției în vederea aderării la Uniunea Europeană ar fi fost mai mare, dacă nu s-ar fi cumpărat voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministerul Energiei

Secretara de stat Carolina Novac, despre salariul de peste 2 mln lei de la Moldovagaz: este nejustificat, voi dona o parte

Secretara de stat de la Ministerul Energiei, Carolina Novac, a venit marți, 30 iunie, cu o reacție după criticile apărute în spațiul public privind remunerarea sa de peste 2 milioane de lei pentru activitatea în Consiliul de Observatori al Moldovagaz. Ea spune că nivelul plăților nu este stabilit de ea și că a fost aprobat încă din 2014, iar încercările de reducere au fost blocate de Gazprom, acționarul majoritar.

Înțeleg foarte bine de ce acest subiect stârnește reacții. Într-o țară în care salariul mediu și salariul minim sunt mult sub nivelul remunerării unui membru al Consiliului de Observatori al SA Moldovagaz, întrebările oamenilor sunt firești și legitime”, a declarat Carolina Novac.

Potrivit acesteia, remunerația nu este decisă de partea moldovenească și nu a fost modificată în ultimii ani, deși au existat tentative în acest sens. Ea susține că Agenția Proprietății Publice a propus în repetate rânduri reducerea sumelor, însă inițiativele au fost blocate de Gazprom, care deține pachetul majoritar de acțiuni.

Nu consider că un asemenea nivel al remunerației este justificat în raport cu realitățile economice din Republica Moldova. În condițiile în care modificarea cuantumului nu a fost posibilă, am decis ca o parte din aceste venituri să fie donată unei instituții pentru copii. Procedura este deja în desfășurare și voi face publice toate detaliile imediat ce va fi finalizată”, a spus ea.

Afirmațiile Carolinei Novac vin pe fondul discuțiilor și criticilor din spațiul public privind veniturile pe care le obținute.

Conform declarației de avere și interese personale pentru anul 2025, Carolina Novac a ridicat un salariu de 2 250 550 de lei pentru activitatea în Consiliul de Supraveghere al Moldovagaz. De asemenea, aceasta a ridicat o leafă în valoare de 546 444 de lei de la Ministerul Energiei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: