Au dat foc unei mașini din parcarea IGP la indicația serviciilor speciale ale Rusiei? Două persoane reținute VIDEO

Mașina de serviciu a poliției, care a luat foc în ziua alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, a fost incendiată cu participarea unui cetățean străin. Ultimul, cu vârsta sub 40 de ani, a fost reținut pe 5 noiembrie. A fost reținută încă o persoană, care a organizat schema de incendiere. Organizatorul urma să prezinte dovezile incendierii celui care a comandat infracțiunea – o persoană originară din stânga Nistrului. Ultima, la rândul ei, ar fi urmat să raporteze cazul de incendiere „îndrumătorului din serviciile speciale ale Rusiei”. Informația a fost comunicată, pe 6 noiembrie, de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). 

Procuratura a anunțat că, de comun cu Inspectoratul Național de Investigații (INI), l-a reținut pe „organizatorul și un alt complice la incendierea mașinii din parcarea Poliției, în dimineața din 3 noiembrie”.

Cu 20 de minute până să dea foc mașinii Poliției la ora 3, dimineața zilei în care urma să fie desfășurat turul II al alegerilor prezidențiale, un cetățean armean cu vârsta sub 40 de ani și-a alimentat mașina de taxi pe care o conducea la o benzinărie din Chișinău, precum și a cumpărat 6 litri de benzină, în butelia pregătită. Ulterior, acesta a condus mașina spre sediul Inspectoratului General al Poliției (IGP), iar din butelia cu benzină a fost folosit 1 litru de benzină, pentru fabricarea unui „cocktail Molotov”, care a fost aruncat în mașina de model Dacia Logan din parcarea Inspectoratului, care a luat foc. Mai apoi, membrii grupului infracțional au lăsat la gardul parcării butelia cu 5 litri de benzină nefolosită și au dat bir cu fugiții”, au relatat reprezentanții Procuraturii.

În seara din 5 noiembrie, oamenii legii l-au reținut pe cetățeanul străin – care are rolul de complice. Acesta a fost reținut pe teritoriul Chișinăului.

În aceeași seară a fost reținut „și organizatorul grupului infracțional cu vârsta de sub 40 de ani, căruia complicele îi prezentase și filmări cu incendierea comisă”. Acesta a fost reținut în satul Varnița din Anenii Noi.

Urma ca organizatorul să-i prezinte dovezile incendierii celui care a comandat infracțiunea, despre care procurorii PCCOCS și ofițerii INI au comunicat anterior că se afla în Moscova fiind originar din stânga Nistrului și care, la rândul său, ar fi urmat să-i raporteze îndrumătorului dânsului din serviciile speciale ale Rusiei”, au adăugat reprezentanții Procuraturii.

Urmare a unor percheziții în automobilele celor reținuți au fost ridicate telefoane „care conțineau fotografii și filmulețe cu incendierea mașinii Poliției, precum și au fost depistate conversații cu amănunte despre comiterea infracțiunii”.

Printre fotografiile ridicate, au fost depistate imagini cu banii care ar fi fost primiți ca răsplată”, au menționat reprezentanții Procuraturii.

Cei doi, a comunicat sursa, sunt cu antecedente legate de droguri – în cazul complicelui și cu condamnare în Rusia pentru mai multe infracțiuni – în cazul organizatorului.

Acum, ei sunt cercetați penal. Urmează ca PCCOCS să le formuleze învinuirile.

Procuratura a adăugat că pe acest caz cercetarea penală continuă, inclusiv cu audierea ca și martor a concubinei complicelui.

Pe 5 noiembrie, poliția a anunțat că unul dintre automobilele de serviciu ale instituției a fost incendiat chiar în ziua alegerilor prezidențiale de duminică. Totodată, oamenii legii au declarat că un bărbat, complice al grupului infracțional care planifica să incendieze mașinile Poliției, Comisiei Electorale Centrale, Curții de Apel și sediile instituțiilor publice, a fost reținut. Bănuitul a fost identificat după ce și-a făcut apariția de mai multe ori la instituțiile vizate „în timp ce examina teritoriile pentru a interveni la timpul potrivit”.

Înainte de aceasta, pe 31 octombrie, poliția a raportat că mai multe persoane urmau să incendieze sediul CEC și mașini ale poliției. Totodată, acestea ar fi urmat să vandalizeze și sediul Curții de Apel. Cinci persoane, trei bărbați și două femei din Slobozia și Tiraspol, au fost reținute înainte de a-și pune în aplicare planul de incendiere. Persoanele au fost plasate în arest preventiv. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mfa.gov.md

La Zurich a fost deschis Consulatul onorific al Republicii Moldova

La Zurich a fost inaugurat pe 4 iulie Consulatul onorific al Republicii Moldova. Secretara de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Carolina Perebinos, care a fost prezentă la eveniment, a subliniat importanța acestui gest simbolic, menționând extinderea prezenței diplomatice a țării noastre în Elveția.

La evenimentul de deschidere a consulatului din Zürich au participat reprezentanți ai corpului diplomatic, ai mediului de afaceri și ai diasporei moldovenești. „Acest moment simbolic reprezintă nu doar deschiderea unei noi reprezentanțe într-unul dintre cele mai dinamice centre economice și culturale ale Europei, ci și angajamentul nostru profund pentru consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și Confederația Elvețiană. Sunt convinsă că noul consulat onorific va sprijini activ această misiune prin fortificarea dialogului bilateral, încurajarea investițiilor și promovarea potențialului Moldovei”, a afirmat Carolina Perebinos.

Consulul onorific, Valentina Ceban, a mulțumit pentru încrederea acordată și a promis că va promova imaginea Moldovei în Elveția, angajându-se să contribuie la dezvoltarea relațiilor comerciale și culturale dintre cele două țări.

Iar ambasadorul Republicii Moldova în Elveția, Vladimir Cuc, a salutat de asemenea deschiderea noului consulat, menționând că aceasta va contribui la creșterea prestigiului țării noastre și la intensificarea cooperării economice bilaterale.

Evenimentul a inclus discuții într-un cadru informal și o degustare de vinuri moldovenești.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: