Ultimele materiale

Guvernul respinge acuzațiile lansate de Asociația „Forța Fermierilor”, care a cerut demisia Cabinetului Recean, invocând nemulțumiri față de agenda de reforme aferentă Planului de creștere finanțat din fonduri europene. Executivul susține că agricultura este o prioritate, iar „autoritățile constant dezvoltă oportunități noi de sprijin a agricultorilor”. Guvernul amintește că doar

Președintele rus, Vladimir Putin, a transmis felicitări liderilor din mai multe foste republici sovietice, cu ocazia marcării a 80 de ani de la capitularea Germaniei naziste. În cazul Moldovei și Georgiei, liderul de la Kremlin s-a adresat direct doar „popoarelor”, evitând, din nou, să menționeze conducătorii celor două țări. În

Cetățenii sunt invitați vineri, 9 mai, în centrul capitalei pentru a marca Ziua Europei – o sărbătoare a păcii, unității și valorilor europene. Evenimentul va începe la ora 13:00, în Piața Marii Adunări Naționale, și va include expoziții, activități interactive pentru toate vârstele, dar și discuții publice cu miniștri. Vizitatorii

Un grup de părinți, susținuți de comuniști, a depus o plângere în instanță prin care solicită suspendarea ordinului emis de ministrul Educației, Dan Perciun, ce prevede obligativitatea difuzării filmului „Siberia din oase” în toate școlile din țară, începând cu clasa a V-a. Părinții califică ordinul drept „ilegal” și „abuziv” și

Asociația Forța Fermierilor cere demisia „imediată” a întregului Cabinet de miniștri, condus de premierul Dorin Recean. Asociația critică măsurile incluse în agenda de reforme aferentă Planului de creștere economică finanțat din fonduri europene și acuză Guvernul că ar vrea să distrugă agricultura. Autoritățile nu au comentat, deocamdată, solicitarea fermierilor. Potrivit

În ciuda armistițiului de trei zile anunțat de președintele rus Vladimir Putin cu ocazia Zilei Victoriei, Ucraina a raportat mai multe atacuri aeriene în noaptea de 7 spre 8 mai, inclusiv cu doar o oră înainte ca încetarea focului să intre în vigoare, scrie DW și Mediazona. Potrivit Procuraturii regionale

Republica Moldova va organiza alegeri libere și corecte în regiunea transnistreană doar după reintegrarea țării și eliminarea structurilor separatiste, susține premierul Dorin Recean. Reacția vine după ce liderul de facto de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a lăsat să se înțeleagă că ar putea permite deschiderea secțiilor de votare în regiune

Spitalul „Sfânta Treime” din Chișinău este vizat într-un nou scandal, după ce rudele unui tânăr bolnav de cancer, care a decedat recent, au publicat un video în care acesta povestește despre condițiile în care a fost tratat. În imaginile filmate în ultimele zile de viață, tânărul acuză cadrele medicale de

Calea Ferată din Moldova (CFM), aflată în plin regres financiar, va beneficia, în premieră, de sprijin financiar de la stat pentru întreținerea și modernizarea rețelelor feroviare. Deși proiectul supus consultărilor publice prevedea o alocare anuală de 400 de milioane de lei, în baza unui contract multianual, Ministerul Infrastructurii anunță că

Compania de stat Energocom a semnat primul contract de achiziție a gazelor, pe termen lung, cu OMV Petrom. Acordul prevede livrări de gaze naturale din zăcământul Neptun Deep – cel mai amplu proiect offshore din Marea Neagră, care urmează să devină operațional după 2027. Potrivit ministrului Energiei, Dorin Junghietu, contractul

x
x