Ultimele materiale

Președinta Maia Sandu a contractat virusul Covid-19 și se va afla în izolare în următoarele câteva zile. Astfel, șefa statului nu va putea participa la evenimentele consacrate Zilei Independenței Republicii Moldova, care se vor desfășura în data de 26 și 27 august. Precizările au fost făcute de aceasta într-o transmisiune

Un bărbat s-a înecat în lacul din satul Terebna, raionul Edineț, în data de 24 august. Cadavrul a fost recuperat după mai multe ore de căutări. Informațiile au fost confirmate de ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Edineț, Svetlana Talpă, pentru NM. Pe 24 august, în jurul orei 14:18,

Trupa Vama din România, care a anunțat că nu va mai cânta în cadrul programului cultural de la Chișinău dedicat Zilei Independenței, s-a retras din motive organizatorice. Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, pentru NM, în data de 26 august. În locul formației muzicale

Armata rusă a atacat cu rachete mai multe zone din Ucraina în dimineața de 26 august. Cel puțin trei persoane au fost ucise, iar altele patru – rănite. De asemenea, compania de stat „Ukrenergo” a anunțat deconectări de lumină de urgență în toată țara, din cauza bombardamentelor. În această dimineață,

Autoritățile autoritățile din Franța au prelungit pentru încă două zile perioada de reținere a fondatorului și directorului executiv al Telegram, Pavel Durov. Informația a fost raportată de agenția franceză de presă AFP în seara de 25 august. Perioada inițială de reținere pentru interogatoriu poate dura maximum 96 de ore, adică

Un Mercedes s-a tamponat într-un obstacol de pe bulevardul Dacia din Chișinău, după ce șoferul automobilul nu a ținut cont de situația rutieră în timpul deplasării. Accidentul a avut loc în noaptea de 25 spre 26 august. În urma impactului, pasagerul vehiculului – un tânăr de 19 ani – a

Trupa Vama din România, care urma să evolueze pe scena din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău (PMAN), în cadrul programului cultural dedicat Zilei Independenței, nu va mai concerta. Potrivit trupei, acest lucru se datorează unor „situații imprevizibile legate de organizare, comunicare și planificare”. Precizările au fost făcute într-un mesaj

Un motociclist și-a pierdut viața după ce s-a tamponat cu un automobil la Popeni, România. Cazul a avut loc în data de 25 august. Victima, în vârstă de 29 de ani, era originară din Republica Moldova. Potrivit presei din România, accidentul rutier s-a produs pe 25 august, în jurul orei

Un automobil Volkswagen s-a tamponat cu un Renault Megane pe traseul R-6, în apropierea localității Peresecina, raionul Orhei. Accidentul rutier a avut loc în amiaza zilei de 25 august. Șoferul Volkswagen-ului și trei pasageri din Renault Megane – o femeie și doi minori – au fost transportați la spital pentru

Canoistul Serghei Tarnovschi a obținut, pe 25 august, medalia de argint la Campionatul Mondial de kaiac-canoe de la Samarkand (Uzbekistan). Sportivul din Republica Moldova a concurat la proba de canoe pe 5 000 de metri, înregistrând rezultatul 25:49.241. Precizăm că, în cadrul aceleiași competiții, Serghei Tarnovschi a obținut și medalia

Ultimele știri

x
x