Ultimele materiale

Liderul Partidului Național Moldovenesc (PNM) Dragoș Galbur susține că Sergiu Burlacu a plecat din formațiune pentru că ar fi acceptat „o ofertă financiar avantajoasă din partea președintelui PLDM Vlad Filat”. Galbur a anunțat că va sesiza Procuratura Anticorupție. Totodată, el a declarat că pe 12 august Biroul Permanent al Partidului

În contextul Zilei Internaționale a Tineretului, marcată anual la 12 august, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova Jānis Mažeiks a venit cu un mesaj către tineri. În cadrul unui spot video, diplomatul european alături de tinerii din Moldova a spus că tinerii de azi sunt cei „care construiesc Moldova de

Modul de finanțare al grădinițelor va fi schimbat, după modelul școlilor. Acestea vor primi bani pentru fiecare copil și le vor fi acordate drepturile de autogestiune. Cu precizări în acest sens a venit ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun. Potrivit oficialului, astăzi – în Moldova, nu există un cadru legal

Consilierul municipal din Bălți Sergiu Burlacu a anunțat că se retrage din Partidul Național Moldovenesc. Anterior el a fost numit vicepreședinte al partidului și desemnat de formațiune să candideze pentru funcția de primar al municipiului Bălți. Acum, Burlacu se va regăsi în rândurile Partidului Liberat Democrat din Moldova (PLDM). Pe

Asociația Forța Fermierilor – a cărui director executiv este Alexandru Slusari, fost deputat, actual membru în consiliul societății SA Energocom – a anunțat despre reluarea acțiunilor de protest. Potrivit Asociației, decizia a fost luată pentru că nu li s-au îndeplinit cerințele, totodată pentru că premierul nu le-a răspuns la solicitarea

Accident mortal în orașul Camenca din stânga Nistrului. Un adolescent a murit, alți patru se află în stare gravă la spital. Înainte de aceasta, unul din ei a urcat la volanul mașinii părinților și a pierdut controlul asupra vehiculului. Automobilul, cu cei cinci adolescenți, s-a ciocnit într-un stâlp, ulterior într-un

Întreprinderea Spații Verzi „își exprimă public scuzele de rigoare” față de Agenția de Mediu în cazul tăierilor arborilor din strada Alexandru Bernardazzi din centrul capitalei și spune că „în virtutea respectării transparenței acțiunilor și lucrărilor efectuate fără autorizare” urmează să informeze oficial Agenția de Mediu și Inspectoratul pentru protecția Mediului

În Republica Moldova a fost creată o hartă interactivă. Aici pot fi găsite informații cu privire la accidentele rutiere, starea drumurilor, îmbrăcămintea rutieră. Anunțul a fost făcut pe 11 august de reprezentanții Poliției Republicii Moldova. Se menționează că Inspectoratul Național de Securitate Publică, în comun cu Administrația de Stat a

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi a fost eliberat din arest la domiciliu sub „garanție personală”. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Procuraturii Anticorupție, pe 11 august. Decizia în privința lui Andronachi a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Procuratura Anticorupție a anunțat că prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani

Imediat după începerea războiului în Ucraina, Ministerul Sănătății de la Chișinău a aplicat un avertisment unui director de instituție. Cel din urmă a transmis Ministerului date cu caracter strict nu de pe emailul oficial ci de pe mail.ru, un serviciu de e-mail din Rusia. Precizările au fost făcute de ministra

x
x