Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat rezultatele preliminare ale alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, după procesarea a 1.708 din cele 2.219 de procese verbale. Potrivit acestor date, Maia Sandu conduce cu 373.252 de voturi, ceea ce reprezintă 36,73% din totalul voturilor exprimate. Pe locul al doilea se situează Alexandr Stoianoglo,
Peste jumătate din procesele verbale pentru referendumul cu privire la aderarea Republicii Moldova la UE au fost procesate, arată datele de pe site-ul Comisiei Electorale Centrale. Potrivit rezultatelor, 43,50% dintre alegători au votat „Da”, iar 56,50% – „Nu”. Precizăm că, pe 20 octombrie, au avut loc alegeri pentru funcția de
Știrile NewsMaker sunt din nou pe fir. În această ediție: Tarlev, primul la urnă: am votat pentru viitorul Moldovei Stoianoglo vrea relații tradiționale cu SUA, UE, Rusia și China Unul dintre membrii Bi-2 a votat în premieră la Chișinău Ulianovschi a votat pentru un viitor prosper Locuitorii din stânga Nistrului
Procesul electoral din Republica Moldova s-a încheiat oficial la ora 21:00 la 2.216 secții de votare din întreaga țară. Cu toate acestea, în trei secții din municipiul Chișinău, activitatea a fost prelungită până la ora 22:00 pentru a permite cetățenilor să își exercite dreptul la vot. În străinătate, numărul mare
Natalia Morari, candidată independentă la funcția de președinte al Republicii Moldova, a publicat pe rețelele de socializare un videoclip cu primele declarații după închiderea secțiilor de votare. Aceasta a menționat că, indiferent de ce rezultat va obține, acesta este unul „bun”. Ea a adăugat că activitatea sa politică nu se
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că procesul de votare la o secție din Bologna a fost suspendat temporar, în urma unei alerte cu bombă. Autoritățile italiene au intervenit imediat pentru a verifica locația, iar secția a fost evacuată pentru a asigura siguranța celor prezenți. Conform comunicatului MAE, cetățenii aflați
Activitatea a patru secții de votare din România, constituite pentru alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din Republica Moldova, a fost prelungită cu o oră și, respectiv, două ore. Motivul este numărul mare de conaționali care nu au reușit să-și exprime votul în timpul regulamentar. Informația a fost confirmată pentru TVR
Procesul de vot din Republica Moldova pentru alegerile prezidențiale și referendumul constituțional cu privire la aderarea la UE s-a finalizat. Secțiile de votare s-au închis la ora 21:00. Precizăm că, până la închiderea secțiilor de votare din Republica Moldova, peste 1 546 000 de persoane au votat, înregistrându-se o prezență
Misiunea Promo-Lex de observare a alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional a recepționat, până la 19:00, 1 016 semnalări de incidente, dintre care 938 au fost prelucrate și confirmate. Informația a fost raportată într-un comunicat. Potrivit Promo-Lex, printre cele 938 de încălcări confirmate, până la ora 19:00, se numără: prezența materialelor
Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale (CEC), până la această oră, 51,1% dintre cetățenii înscriși pe listele electorale și-au exercitat dreptul de vot în cadrul referendumului republican constituțional și alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova. Acest procentaj reprezintă peste 1,5 milioane de persoane. Conform datelor prezentate, majoritatea celor care