Juristul Vladislav Gribincea a revenit în concursul pentru funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ). Decizia a fost luată, pe 28 mai, de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Pe de altă parte, membrii CSM consideră drept nefondate reproșurile formulate de Gribincea, care a susținut că cerințele pentru candidați
Guvernul și-a asumat majorarea salariilor cadrelor didactice, însă universitățile nu pot onora aceste cheltuieli. Din acest motiv, profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova (USM) riscă să rămână fără lefuri, potrivit rectorului Igor Șarov. Rugat să comenteze situația, prim-ministrul Dorin Recean a declarat că sunt căutate soluții. Luna trecută,
Conducerea de vârf a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) nu a venit la evenimentul de semnare a „Pactului pentru Europa”, întrucât documentul nu are valoare juridică. Precizarea a fost făcută de către deputata Olesea Stamate, vicepreședintă PAS. În cadrul ediției din 28 mai a emisiunii „Puterea a patra” de la
15 partide politice proeuropene, inclusiv partidul de guvernare, vor semna un acord intitulat „Pactul Pentru Europa”. Informația a fost confirmată pentru NM de mai multe surse. Liderul Platformei DA, Dinu Plângău, a declarat pentru NM că pactul va fi semnat duminică. Printre semnatari se numără și Mișcarea Alternativa Națională (MAN),
Mai mulți lideri ai unor partide de opoziție au avut o întrevedere pentru a discuta posibilitatea propunerii unui candidat unic la alegerile prezidențiale. Declarația a fost făcută de către Igor Dodon, pe 17 mai. Liderul Partidului Socialiștilor (PSRM) nu a dezvăluit cine a participat la întâlnire, însă a precizat că
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, dă asigurări că procesul de evaluare a judecătorilor și procurorilor va continua, în pofida faptului că mai mulți exponenți ai acestui mediu se opun reformei. Declarația a fost făcută, pe 16 mai, în contextul demisiei Tatianei Răducanu din funcția de membru al Comisiei Pre-Vetting, după ce
De Ziua Internațională a Familiei, marcată anual pe 15 mai, Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost gazda unui atelier interactiv dedicat Istoriei Scrisului, ce a îmbinat trecutul cu tehnologia modernă. Oficiali, reprezentanți ai Guvernului, parteneri de dezvoltare, însoțiți de copii, dar și vizitatori, au avut ocazia să exploreze
Trei licee din capitală au fost anunțate în dimineața de 16 mai că în incinta acestora s-ar afla materiale explozive. Informația a fost confirmată pentru NM de către Inspectoratul General al Poliției, care a precizat că toate persoanele din incinta instituțiilor de învățământ au fost evacuate, iar experții efectuează cercetări.
Oamenii legii au pornit o nouă cauză penală pe faptul contrabandei cu circa 130.000 dolari (peste 2.300.000 lei) aduși în țară de pasagerii sosiți din Moscova. Cei aproape 50 de pasageri au fost transportați centralizat la Aeroport, cu autocarele – atât la plecare, cât și la revenire, atunci când au
Rudele băiatului de 14 ani, lovit mortal de o mașină în satul Boldurești, raionul Nisporeni, la volanul căruia s-ar fi aflat primarul localității, au depus o plângere la Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale (PCCOCS). Aceștia solicită procurorilor inițierea urmăririi penale pe numele celor cinci polițiști sancționați cu mustrări,