
La NewsMaker am venit din întâmplare, dar aici m-am regăsit. Scriu, editez, am grijă să ducem la bun sfârșit proiectele începute și creez punți între oameni și idei noi. Cred în jurnalism făcut cu curaj și respect, mă hrănesc cu entuziasmul oamenilor care își iubesc munca și fac lumea mai frumoasă.
Măsurile de control din partea guvernului din timpul stării de urgență, cauzate de pandemia de COVID-19 se răsfrâng și asupra activității mass media. Astfel, potrivit noilor decizii adoptate de Comisia situații excepționale, Serviciul de Informații și Securitate va monitoriza activitatea site-urilor din Republica Moldova și va putea interzice găzduirea online
Satele Bălceana și Sofia din raionul Hîncești intră în carantină începând cu astăzi. Anunțul a fost făcut de cptre prim-ministrul Ion Chicu în urma comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, care a avut loc luni seara. „Se introduce regimul de carantină în satele Bălceana și Sofia, raionul Hîncești, în
Guvernul a autorizat mai multe curse charter, care vor aduce cetățenii moldoveni în țară. Anunțul a fost făcut de către prim-ministrul Ion Chicu, în urma ședinței ai Comisiei situații excepționale, care s-a încheiat luni noaptea, aproape de ora 23:00. Este vorba despre cursele aeriene charter operate de companiile aeriane: –
Începând de miercuri, 25 martie, se interzice aflarea cetățenilor în locurile publice, cum sunt parcurile. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, aproape de ora 23:00, după finalizarea ședinței Comisiei Situații Excepționale din 23 martie. Șeful executivului a precizat că angajații Ministerului Apărării și ai Ministerului Afacerilor Interne vor
Medicii de la Spitalul Raional Strășeni încă nu și-au primit salariile pentru luna februarie. Mai mult, în plină pandemie de COVID-19, personalul medical nu este echipat cu măști, costume de protecție și nici măcar cu soluții pentru dezinfectare. Jurnal TV a publicat luni, 23 martie, un reportaj despre situația din
În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost diagnosticate 15 cazuri noi de COVID-19. Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19 din 23 martie. Astfel, bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la 109
Autoritățile Republicii Moldova oferă declarații după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19 din 23 martie. *IMPORTANT! Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemie de coronavirus. Virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie. 80% dintre pacienți suportă boala ca pe o
Pandemia de COVID-19 ne-a luat pe toți prin surprindere. E una când se întâmplă la mii de kilometri de tine și cu totul altceva când scrii știri și observi zi după zi cum se apropie de țara ta, de oamenii pe care îi iubești. La fel ca mulți alți moldoveni,
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării anunță că s-au luat măsuri suplimentare pentru prevenirea transmiterii infecției de coronavirus de tip nou în căminele instituțiilor de învățământ superior și profesional tehnic. Într-un comunicat de presă publicat luni, 23 martie, reprezentanții instituției menționează că se interzice locatarilor care au părăsit căminul, după suspendarea
Mai mult de jumătate dintre moldoveni considerau, acum 10 zile, că pandemia de COVID-19 este o amenințare exagerată. Sunt rezultatele unui sondaj de opinie realizat de compania CBS-Research, în perioada 11-13 martie. Sondajul a fost realizat la telefon, fiind reprezentativ pentru populația adultă a țării, cu o marjă de eroare